În perioada 28 august – 10 octombrie 2023 va avea loc Recensământul de PROBĂ al Populației și Locuințelor

Conform Deciziei  Comisiei naționale pentru recensământul populației și locuințelor nr. 6 din 11 iulie 2023, în perioada 28 august – 10 octombrie 2023,  va avea loc Recensământul de PROBĂ al populației și locuințelor (inclusiv ancheta post-recenzare de probă). Recensământul de probă este o etapă de pregătire a Recensământului populației și locuințelor planificat pentru anul 2024 în vederea implementării Legii 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor, și a Hotărârii Guvernului nr. 951/2022 cu privire la organizarea și efectuarea recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova în anul 2024.

Recensământul este o activitate statistică de amploare care se desfășoară o dată la 10 ani, fiind parte a rundelor mondiale de recensăminte, realizate în conformitate cu recomandările internaționale.

Recensământul de probă se va desfășura în sectoare de recenzare selectate în 11 localități din țară:

Mun. Chișinău sectoarele:

  • Centru 
  • Râșcani 
  • Botanica 
  • Ciocana 
  • s. Colonița

Regiunea Nord

  • mun. Bălți 
  • mun. Soroca, raionul Soroca
  • s. Glinjeni, raionul Fălești

 Regiunea Centru

  • s. Varnița, raionul Anenii Noi 
  • s. Butuceni, raionul Orhei 

 Regiunea Sud

  • s. Crihana Veche, raionul Cahul
  • s. Copanca, raionul Căușeni
  • or. Taraclia, raionul Taraclia

 U.T.A. Găgăuzia

  • mun. Comrat

De ce este necesar Recensământul de probă?

Un recensământ de probă reprezintă o etapă obligatorie de pregătire a unui recensământ având scopul de a testa chestionarele de recensământ, instrumentele de colectare a datelor și diverse aspecte privind modul de organizare a recenzării. Recensământul de probă, de asemenea, ajută la înțelegerea mai bună a provocărilor și obstacolelor posibile în desfășurarea cu succes a recensământului din anul viitor, astfel asigurând o calitate înaltă a informațiilor colectate.

Momentul de referință a recensământului de probă va fi data de 28.08.2023, ora 00:00; datele colectate trebuie să reflecte caracteristicile la momentul respectiv de timp.

La recensământul de probă participă toți locuitorii din localitățile selectate?

La recensământul de probă participă doar  locuitorii din sectoarele de recensământ selectate în localitățile în care se va desfășura recensământul de probă.

Obiect al recenzării sunt:

  1. persoanele
    • cu reședință obișnuită în Republica Moldova la data de referință a recensământului de probă;
    • cu domiciliul în Republica Moldova aflate peste hotare pe un termen de până la 12 luni la muncă, la studii și în alte scopuri;
  2. clădirile
    • de locuit (ocupate sau neocupate);
    • cu altă destinație decât cea de locuit, dacă există cel puțin o locuință în acestea;
  3. locuințele situate în orice clădire, indiferent dacă sunt locuite sau nu la data de referință a recensământului de probă.

Cum va avea loc recenzarea?

Pentru realizarea Recensământului de probă, în special colectarea datelor în teren, Biroul Național de Statistică (BNS) va angaja personal temporar de recensământ, care va include:

  • 121 recenzori
  • 22 supervizori.

Recenzorul, persoana angajată de (BNS) și instruită pentru efectuarea recensământului de probă, va vizita la domiciliu gospodăriile care au fost selectate pentru participarea la recensământul de probă, în perioada 28 august - 10 octombrie 2023. Acesta va fixa răspunsurile persoanelor recenzate pe dispozitivul electronic de tip tabletă.

În cazul în care nu găsește pe nimeni acasă, recenzorul va lăsa o înștiințare pentru a stabili ziua și ora când poate reveni. Selectiv, la unele gospodării, personalul de recensământ va efectua o vizită suplimentară pentru a evalua calitatea recenzării în cadrul anchetei post-recenzare (al cărei scop este de a evalua acuratețea recensământului de probă prin măsurarea erorilor de acoperire și de conținut).

Cum recunoaștem recenzorul BNS?

Recenzorii (și alt personal temporar de recensământ) vor fi autorizați prin legitimații corespunzătoare, emise de Biroul Național de Statistică, cu care se vor legitima când vor veni la domiciliu sau vor interacționa cu populația din sectoarele selectate pentru recensământul de probă. De asemenea, pentru a fi distinși, recenzorii vor purta însemne de identitate a RPL, inclusiv: chipiuri și/sau tricouri, genți și tablete cu logoul recensământului de probă.

Pentru verificarea identității personalului de recensământ angajat la BNS sau pentru a adresa orice altă întrebare privind RPL, populația va putea telefona la  Linia verde dedicată (apeluri gratuite) a recensământului 0800 800 24 sau scrie la email rpl2024@statistica.gov.md.

Cum vor fi protejate datele personale?

Datele oferite la recensământ de către persoanele recenzate sunt strict confidențiale și protejate conform Legii nr. 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor și Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială. Astfel, datele personale nu vor fi divulgate nimănui. Acestea se vor utiliza doar în scopuri statistice pentru elaborarea și diseminarea rezultatelor recensământului în formă de date statistice generalizate, fără a fi posibilă identificarea persoanei.

Are recensământul de probă vreo legătură cu alegerile locale din toamnă?

Recensământul de probă este o activitatea statistică, desfășurată de BNS, în colaborare cu alte autorități publice centrale și locale. BNS în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii, desfășoară activitatea conform Legii nr.93/2017, este apolitică, nu sprijină și nu acordă asistență niciunui partid politic (vedeți art. 7(8)). Respectiv, Recensământul de probă nu are legătură cu alegerile locale, acestea fiind două evenimente total distincte.

Mai multe detalii vedeți pe site-ul Biroului Național de Statistică www.statistica.gov.md la rubricile Recensământul populației și locuințelor și Întrebări-Răspunsuri.

 

De participarea fiecărui locuitor al țării la recensământ și oferirea răspunsurilor corecte și complete depinde cunoașterea situației reale și
producerea schimbărilor spre bine în comunitățile în care trăim!


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER