Proiectul Programului de dezvoltare a sistemului statistic național 2023-2026 și utilizarea datelor administrative în scopuri statistice, discutate în cadrul ședinței CNS
Astăzi, 27 iunie curent, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Național de Statistică (CNS) la care au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și altor instituții publice, mediului academic, mediului de afaceri și ai societății civile. Subiectele abordate au fost examinarea proiectului Programului de dezvoltare a sistemului statistic național 2023-2026 și a situației privind utilizarea surselor de date administrative (SDA) în scopuri statistice.
În prima parte a ședinței directorul general al BNS, Oleg Cara, a prezentat proiectul Programului de dezvoltare a sistemului statistic național (SSN) pentru anii 2023-2026, document de politici publice pe termen mediu în domenoiul statistic consultat pe larg cu instituțiile și organizațiile naționale interesate, societatea civilă și partenerii de dezvoltare. Documentul prevede asigurarea implementării Strategiei de dezvoltare a SSN 2023-2030 și susținerea în mod direct a procesului de implementare a documentelor-cheie ale cadrului național de dezvoltare strategică. De menționat că, Programul de dezvoltare a SSN 2023-2026 va asigura cadrul necesar pentru o planificare pe termen mediu, cu completarea cadrului instituțional și legislativ, fortificarea capacităților instituțiilor din cadrul SSN, cu alocarea resurselor umane, financiare, tehnice și tehnologice necesare pentru consolidarea SSN.
Totodată, în discuții a fost subliniată importanța implementării Programului în contextul aspirațiilor Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană (UE) ca set de măsuri ce vizează pregătirea țării pentru aderare la UE. Statutul de țară candidată dictează accelerarea armonizării statisticii naționale cu standardele UE pentru a asigura utilizatorii interni și externi cu statistici de calitate, comparabile la nivel european bazate pe independență profesională, imparțialitate, fiabilitate, relevanță și transparență, cu respectarea normelor comunității europene privind metodologiile de producere a informațiilor statistice. Membrii CNS și alți reprezentanți ai autorităților publice prezenți la ședință, au apreciat înalt obiectivele și activitățile propuse în Programul de dezvoltare a SSN pentru următorii ani, subliniind că acesta este un document strategic ambițios axat pe îmbunătățirea statisticilor oficiale, care poate fi luat drept exemplu și pentru modernizarea altor domenii la noi în țară.
Un alt subiect al ședinței a fost examinarea situației curente cu privire la asigurarea BNS cu date administrative de către autoritățile publice și alte instituții pentru producerea statisticilor oficiale. În context s-a menționat că, la etapa actuală BNS utilizează date administrative pentru producerea statisticilor privind accidentele de muncă, comerțul exterior de mărfuri, conturi naționale, activitatea întreprinderilor, a mediul înconjurător, a populației și migrației, științei, energetice, dar și pentru actualizări în registrul unităților statistice. De asemenea, s-a adus la cunoștința participanților la ședință despre planurile BNS de extindere a utilizării datelor administrative, în special pentru producerea de statistici oficiale în domeniul salariilor, dar și pentru viitoarele recensăminte ale populației și locuințelor, aceasta fiind o practică bună a multor țări europene.
În cadrul ședinței, participanții au discutat despre provocările și soluțiile de depășire a acestora privind utilizarea datelor administrative precum constrângerile ce țin de asigurarea accesului efectiv și durabil la SDA, indisponibilitatea unor date în urma modificărilor făcute în registrele administrative, informații limitate privind metadatele despre SDA etc.
Materiale aferente:
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER