Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2023 s-a înregistrat creșterea numărului de vizitatori (turiști și excursioniști), participanți la turismul organizat de agențiile de turism și turoperatori, cu 5,6% față de anul 2022 și a constituit 503,7 mii persoane, din care: turismul receptor (primirea cetăţenilor străini în ţară) a înregistrat 43,6 mii persoane (+50,3% față de anul 2022); turismul emițător (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în străinătate) - 362,4 mii persoane (+11,7%); turismul intern (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în interiorul țării, în scop turistic) – 97,7 mii persoane (-21,0%).
Exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2023 au avut o valoare de 311,3 milioane dolari SUA, cu 17,9% mai puțin, în raport cu luna noiembrie 2023 și cu 10,3% mai puțin, comparativ cu luna decembrie 2022. În anul 2023 exporturile de mărfuri au însumat 4048,6 milioane dolari SUA , valoare mai mică cu 6,5%, comparativ cu cea înregistrată în anul 2022. Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2023 au constituit 810,0 milioane dolari SUA, cu 9,9% mai mult, față de luna noiembrie 2023 și cu 7,3% mai puțin, comparativ cu luna decembrie 2022.
Astăzi, 15 februarie 2024, s-a desfășurat ședința ordinară a Comisiei naționale pentru Recensământul populației și locuințelor (CNRPL) din Republica Moldova în anul 2024, prezidată de Artur Mija, Secretarul general al Guvernului și Președinte al acestei Comisii.
Directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, a participat la un eveniment organizat în contextul celei de-a 55-a sesiuni a Comisiei de Statistică a Națiunilor Unite ce a avut ca tematică producerea statisticilor naționale despre persoanele strămutate forțat, inclusiv persoanele refugiate, apatride, solicitanți de azil și alte persoane care au nevoie de protecție internațională.
Biroul Național de Statistică anunță despre concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante.
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în ianuarie 2024 s-au majorat față de: luna decembrie 2023 cu circa 0,8%; luna ianuarie 2023 (în ultimele 12 luni) cu 4,6%.
La 8 februarie, conducerea Biroului Național de Statistică a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari (ANMC) din Republica Moldova, Coaliției Vocea Romilor, Platformei Femeilor Rome „Romni” din Moldova, în contextul desfășurării Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) în perioada 8 aprilie-7 iulie 2024.
În perioada 8 aprilie 2024 – 7 iulie 2024, pe întreg teritoriul al Republicii Moldova se va desfășura Recensământul populației și locuințelor. Cu această ocazie, Biroul Național de Statistică anunță recrutarea recenzorilor și supervizorilor.
În cadrul Biroului Național de Statistică a fost efectuat auditul extern (etapa a 2-a) de supraveghere cu privire la nivelul de conformitate a sistemului de management cu standardele ISO/IEC 27001:2013 privind securitatea informației și ISO/IEC 27701:2019 privind protecția datelor cu caracter personal/confidențiale, în domeniul „Producerea statisticilor oficiale”.
Recensământul Populației și Locuințelor 2024 > Recensământul de probă
Biroul Național de Statistică a elaborat noua versiune a Clasificatorului Statistic al Produselor (Bunurilor și Serviciilor) al Republicii Moldova rev. 2.1 (CSPM rev. 2.1). Activitatea a fost realizată în contextul armonizării sistemului statistic național la standardele europene, și anume la prevederile Regulamentului (UE) nr. 1209/2014 al Comisiei din 29 octombrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei noi clasificări statistice a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului.
Uniunea Europeană și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a oferit astăzi Biroului Național de Statistică (BNS) un lot de echipament digital, ce include 3 mii de tablete electronice și accesorii aferente, în valoare de circa 800 mii de euro. Tehnica digitală este oferită pentru desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor (RPL), care va avea loc în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024.
Produse şi servicii > Depozitarul public al situațiilor financiare
Astăzi, 6 februarie 2024, a avut loc lansarea Sistemului informațional „Depozitarul public al situațiilor financiare” în cadrul unui eveniment la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Eveniment de donație a unui lot de echipament digital pentru Biroul Național de Statistică în vederea desfășurării Recensământului populației și locuințelor 2024.
La data de 31 ianuarie 2024 Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii Guvernului care stabilește data de referință a Recensământului populației și locuințelor (RPL) în anul 2024 și perioada de colectare a datelor de recensământ. Astfel, Recensământul populației și locuințelor se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie 2024. Momentul de referință al Recensământului va fi ora 00:00 din ziua de 8 aprilie 2024.
La 29 ianuarie curent s-au împlinit 10 ani de la adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Principiilor Fundamentale ale Statisticii Oficiale (A/RES/68/261).
Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2023 au fost eliberate 3,4 mii de autorizații de construire, în creștere cu 0,6% față de anul 2022, din care: 2,3 mii de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (-2,1%); 1,2 mii de autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (+6,3%).
Evaluări externe şi sondaje de opinii > Rapoarte de evaluare externă
Biroul Național de Statistică informează că, în baza rezultatelor Anchetei de conjunctură realizate în trimestrul IV 2023, potrivit opiniei managerilor, în trimestrul I 2024 se estimează: relativă stabilitate a activității economice și a numărului de salariați; creștere moderată a prețurilor produselor și mărfurilor, în special în construcții; scădere moderată a veniturilor din vânzări.
Biroul Național de Statistică informează despre digitizarea serviciului privind vizualizarea statutului întreprinderii, și anume atribuirea acestuia la una din următoarele categorii: (i) întreprindere mare; (ii) întreprindere mijlocie; (iii) întreprindere mică; (iv) întreprindere micro.
La data de 23 ianuarie curent, conducerea Biroului Național de Statistică s-a întâlnit cu conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice, în vederea consolidării relațiilor de colaborare în domeniul statisticii tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC).
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Național de Statistică informează că, în luna decembrie 2023 prețurile producătorului în industrie: au crescut cu 0,2% față de luna noiembrie curent și au crescut cu 1,4% față de decembrie 2022.
Transparenţa în procesul decizional > Consultări publice
Recensământul Populației și Locuințelor are drept scop oferirea informației de interes public despre populația rezidentă pe teritoriul țării și locuințele acesteia pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor statului, pentru argumentarea deciziilor de dezvoltare umană, pentru cercetarea științifică.
Recensământul Populației și Locuințelor are drept scop oferirea informației de interes public despre populația rezidentă pe teritoriul țării și locuințele acesteia pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor statului, pentru argumentarea deciziilor de dezvoltare umană, pentru cercetarea științifică.
În legătură cu informația prezentată cu erori și în mod tendențios cu referire la scopul Recensământului populației și locuințelor (RPL) din 2024, publicată de redacția Комсомольская правда în articolul „Налоги на недвижимость, особенно, на квартиры, в Молдове вырастут еще больше: Почему перепись жилищного фонда похожа на отмывание денег и каковы будут последствия”, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu dezmințire, oferind precizări privind scopul și importanța recensământului.
Biroul Național de Statistică informează: în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 producția industrială (serie brută) s-a redus cu 6,1%; în ianuarie-noiembrie 2023 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent producția industrială (serie brută) s-a redus cu 4,1%.