Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova, în ianuarie-martie 2009

Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova, în ianuarie-martie 2009 1

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-martie 2009 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 16,2 mii turişti şi excursionişti, volum inferior celui realizat  în perioada similară din anul 2008 cu 5,6%.

Numărul de turişti şi excursionişti, participanţi la turismul receptor în ianuarie–martie 2009 a fost în creştere faţă de perioada corespunzătoare din anul 2008 de 1,8 ori, în acelaşi timp la turismul emiţător şi la cel intern numărul acestora s-a redus respectiv, cu 6,6% şi 12,9%.

Din cei 1528 turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-martie 2009 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 72,2% au sosit în scopuri de odihnă şi agrement, 25,1% - de afaceri şi profesionale şi 2,7% - de tratament. Turiştii şi excursioniştii străini au vizitat, în principal, municipiul Chişinău (97,8%).

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova, în ianuarie-martie 2009, le-a revenit cetăţenilor din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (16,2%), Turcia (15,6%), Elveţia (14,2%), România (12,3%), Federaţia Rusă (10,0%), Ucraina (6,1%), Germania (3,4%), Italia (3,3%), Franţa (2,8%), Spania (1,8%) şi Statele Unite ale Americii (1,7%).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în ianuarie-martie 2009 au plecat în străinătate 7150 turişti şi excursionişti, cu 6,6% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2008. Cetăţenii Republicii Moldova în ianuarie-martie 2009 au preferat să călătorească în România (36,5% din totalul plecărilor în străinătate), Bulgaria (18,4%), Ucraina (10,4%), Turcia (8,5), Egipt (8,2%), Republica Cehă (2,9%), Austria (2,8%) şi Emiratele Arabe Unite (1,8%). Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor din municipiul Chişinău (87,6%) şi regiunea de dezvoltare Nord (11,0%), preponderent în scopuri de odihnă şi agrement.

Numărul participanţilor la turismul intern în ianuarie–martie 2009, a constituit 7,5 mii, sau 87,1% din numărul înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2008. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (42,8%) şi regiunile de dezvoltare Centru (30,8%) şi Sud (25,8%).

Tabelul 1. Numărul de turişti* şi turişti-zile, participanţi la turismul organizat de agenţiile de turism şi turoperatori, după scopul vizitelor.

Ianuarie-martie 2009

Ianuarie-martie 2009 în % faţă de ianuarie-martie 2008

turişti*

turişti-zile

turişti*

turişti-zile

TOTAL

16164

124475

94,4

96,2

Turism receptor(primirea cetăţenilor străini în ţară)- total

1528

4823

176,6

151,6

din care, în scopuri de:

odihnă şi agrement

1103

3091

de 2,8 ori

de 3,3 ori

afaceri şi profesionale

383

1086

89,5

69,7

tratament

42

646

95,5

94,2

Turism emiţător(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate)- total

7150

41082

93,4

95,7

din care, în scopuri de:

odihnă şi agrement

6853

38029

98,1

103,4

afaceri şi profesionale

128

953

39,8

68,5

tratament

162

2093

48,1

44,1

alte scopuri

7

7

50,0

23,3

Turism intern(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic)

7486

78570

87,1

94,3

* Inclusiv excursionişti

1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.

Persoană de contact:

Mura Maros
Şef al secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74

turism

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER