RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 20.02.2020
Prima / Comunicate de presă / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2011
11.05.2011
Versiune tipar

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 20111

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie faţă de martie 2011  a constituit 101,0 %, iar faţă de aprilie  2010 – 106,5 % (informativ: în aprilie 2010 faţă de martie 2010 IPC a marcat 100,3 % şi faţă de aprilie 2009 –108,1%). De la începutul anului (în luna aprilie a.c. faţă de decembrie 2010) preţurile  s-au majorat cu 4,3 la sută.

Creşterea preţurilor medii de consum în aprilie faţă de martie a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,3 la sută, nealimentare cu 0,7 la sută  şi a tarifelor pentru  prestarea serviciilor  populaţiei cu  0,9 la sută  (tabelul 1).

În perioada de analiză mai semnificativ au crescut preţurile la: zahăr – cu 4,7%,  legume proaspete – cu 3,6%(inclusiv: varză – cu 8,8%, ceapă – cu 5,7%), fructa proaspete – cu 3,5% ( inclusiv: mere – cu 4,7%),  cartofi – cu 2,3%, carne de bovină şi băuturile tari alcoolice – cu cîte 1,9%.   

Totodată, este de menţionat că în luna de analiză au scăzut preţurile la: usturoi – cu 2,4%, roşii şi castraveţi de seră – cu cîte 1,6%, ouă dietetice – cu 1,2% şi lapte integral – cu 0,3%.    

În perioada de raport mai considerabil s-au majorat preţurile la următoarele produse nealimentare: carburanţi pentru transportul auto – cu 3,3%, materiale pentru construcţie – cu 1,9%, pantofi pentru femei şi articole de menaj din ţesături – cu cîte 1,3%.

La serviciile  prestate populaţiei în luna de raport a fost înregistrată o majorare  a tarifelor la:  distribuirea energiei electrice pentru consumul menajer al populaţie – cu 3,7%, pentru serviciile televiziunii prin cablu – cu 3,2%  şi pentru serviciile prestate de creşe şi grădiniţe   – cu  2,2%.

Tabelul 1: Rata  inflaţiei în aprilie 2011

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Aprilie 2011(+/-) faţă de:

Informativ:Aprilie  2010(+/-) faţă de:

Martie 2011

Decembrie 2010

Aprilie 2010

Martie 2010

Decembrie 2009

Aprilie 2009

TOTAL

10000

1,0

4,3

6,5

0,3

5,8

8,1

Mărfuri alimentare

3405

1,3

6,0

6,0

0,1

7,1

6,8

Pîine

271

0,9

3,8

7,1

0,3

1,2

2,8

Legume

288

3,6

19,2

-9,1

1,8

42,9

42,2

Fructe

114

3,5

13,7

3,2

-0,8

18,4

11,9

Carne, preparate şi conserve din carne

705

1,0

1,2

1,5

0,3

-1,0

-3,4

Lapte şi produse lactate

415

0,3

5,4

11,0

0,0

5,3

3,8

Zahăr

106

4,7

24,0

10,6

1,8

23,2

70,5

Ouă

  54

-1,2

-28,0

-5,1

-9,6

-23,9

-8,4

Ulei vegetal

  94

0,2

5,1

35,6

1,1

8,6

-3,3

Mărfuri nealimentare

3709

0,7

1,6

5,0

0,5

4,2

8,7

Confecţii

 655

0,3

-0,1

3,4

-0,1

-0,2

2,3

Încălţăminte

 434

0,4

1,5

4,9

0,3

-0,3

-1,4

Medicamente

 537

0,1

-4,7

-7,8

1,2

9,5

26,4

Combustibili

 640

1,5

5,6

17,8

1,1

12,1

23,9

Materiale de construcţie

281

1,9

6,8

9,6

0,5

0,3

0,4

Servicii

2886

0,9

5,7

9,1

0,2

6,3

8,0

Servicii comunal-locative:

  1296

1,4

9,8

15,9

0,0

12,7

12,6

    Apeduct şi canalizare

      106

1,1

4,1

5,9

0,0

0,0

21,5

    Energie electrică

    461

3,7

3,7

3,7

0,0

20,4

21,5

    Gaze naturale prin conducte centralizate

   337

0,0

14,6

31,0

0,0

10,4

-0,8

    Încălzire centralizată

    170

0,0

27,0

40,8

0,0

13,0

13,0

Transportul de pasageri

    272

0,0

0,5

1,8

1,8

2,1

11,6

Alimentaţia publică

     253

0,9

7,4

12,3

0,1

4,7

6,5

         Indicii parţiali2, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:   

Indicator

Aprilie 2011 în % faţă de:

Martie 2011

Decembrie 2010

Aprilie 2010

Total IPC

101,0

104,3

106 ,5

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,6

101,3

103,1

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,8

103,4

106,8

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,9

103,5

105,4

Total IPC exclusiv combustibili

100,9

104,2

105,8

Notă:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264

Persoană de contact:
Ana Cucereavîi
şefa direcţiei statistica preţurilor
     tel. 40 31 11 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
63702 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2020 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran