Activitate economică – proces care conduce la obţinerea unui asortiment similar de producţie (bunuri, servicii) ce caracterizează cele mai generale categorii ale clasificării genurilor de activitate.
Administraţia publică cuprinde unităţile instituţionale, a căror funcţie principală este de a produce servicii non-piaţă destinate consumului individual şi colectiv şi de a efectua operaţiuni de redistribuire a veniturilor statului. Resursele lor provin din contribuţiile obligatorii vărsate de unităţile aparţinând altor sectoare instituţionale.
Alte impozite pe producţie cuprind toate impozitele, fără impozitele pe produse, care sunt suportate de către întreprinderi şi organizaţii în cadrul participării lor în procesul de producţie.
Alte subvenţii pe producţie – sume acordate de buget pentru acoperirea pierderilor.
Câștigurile salariale includ plățile pentru timpul lucrat, timpul nelucrat și drepturile în natură. Ele cuprind plățile pentru munca în acord sau pentru munca în schimburi, sporuri, indemnizații, bacșișuri, comisioane etc. Ele se înregistrează în perioada în care lucrul este îndeplinit. Cu toate acestea, sporurile suplimentare și alte plăți excepționale (al treisprezecelea salariu, plățile pentru perioadele precedente etc.) se înregistrează în momentul în care trebuie plătite.
Cheltuielile pentru consumul final însumează cheltuielile gospodăriilor populaţiei, cheltuielile administraţiei publice pentru bunurile şi serviciile individuale şi serviciile colective, precum şi cheltuielile instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei.
Cheltuielile pentru consumul final al administraţiei publice pentru bunuri şi servicii individuale cuprind cheltuielile administraţiei publice pentru procurarea bunurilor şi serviciilor în folosul individual al gospodăriilor populaţiei.
Cheltuielile pentru consumul final al administraţiei publice pentru servicii colective includ serviciile prestate din contul Bugetului Public Naţional de întreprinderi şi organizaţii în folosul colectivităţii sau a unor grupuri de gospodări.
Cheltuielile pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei însumează cheltuielile gospodăriilor populaţiei pentru procurarea bunurilor şi serviciilor utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor umane individuale ale gospodăriilor rezidente.
Cheltuielile pentru consumul final al instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei reprezintă cheltuielile acestor unităţi pentru procurarea bunurilor şi serviciilor în vederea furnizării lor gratis gospodăriilor populaţiei cu titlu de transferuri sociale în natură.
Consumul de capital fix prezintă diminuarea valorii capitalului fix, utilizat în procesul de producţie în perioada de raport, în rezultatul uzurii fizice şi morale, sau în rezultatul unor deteriorări.
Consumul intermediar reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor (excluzînd consumul de capital fix) care sunt fie transformate, fie consumate în totalitate în timpul procesului de producţie.
Contribuții de asigurări sociale efective ale angajatorilor reprezintă plățile efective, vărsate de angajatori în fondurile de asigurare socială de stat sau private pentru a asigura salariaţii săi cu dreptul de a primi prestaţii sociale în cazurile unor anumite evenimente sau a unor condiţii deosebite, care pot avea un impact negativ asupra bunăstării salariaţilor - boală, accidente de muncă, plecarea la pensie, şomaj etc. Aceste plăți cuprind contribuțiile obligatorii, convenționale, contractuale și voluntare cu titlu de asigurare împotriva riscurilor sau nevoilor sociale.
Conturile naţionale reprezintă un set coerent şi consistent de indicatori macroeconomici ce oferă o imagine comparabilă şi completă a activităţii economice a unei ţări. Indicatorii obţinuţi în rezultatul elaborării conturilor naţionale reprezintă cele mai complexe instrumente de analiză macroeconomică, care generează posibilitatea reala ca societatea să-şi măsoare performanţele şi să-şi ajusteze comportamentele viitoare.
Economia brută reprezintă soldul contului de utilizare a venitului disponibil brut şi măsoară partea din venitul disponibil brut care nu este destinată cheltuielii pentru consum final.
Exporturile de bunuri si servicii constau din tranzacţiile de bunuri si servicii (vânzări, barter, donaţii etc.) efectuate de rezidenţi câtre nerezidenţi.
Formarea brută de capital arată procurarea netă a bunurilor şi serviciilor de către unităţile - rezidente, produse în perioada considerată, dar nu şi consumate. Cuprinde formarea brută de capital fix, variaţia stocurilor.
Formarea brută de capital fix reprezintă valoarea bunurilor durabile dobîndite de unităţile rezidente în scopul de a fi utilizate ulterior în procesul de producţie.
Importurile de bunuri si servicii constau din tranzacţiile de bunuri si servicii (achiziţionări, barter, donaţii etc.) efectuate de nerezidenţi câtre rezidenţi.
Impozitele pe producţie şi importuri - impozite minus subvenţii pe producţie şi importuri.
Impozite pe produse – impozite prelevate proporţional cu cantitatea sau valoarea bunurilor şi serviciilor produse, comercializate sau importate de rezidenţi. Din ele fac parte taxa pe valoarea adăugată, accize, impozite pe bunurile şi serviciile importate.
Indicele - deflator al produsului intern brut – raportul produsului intern brut, calculat în preţuri curente de piaţă la volumul produsului intern brut calculat în preţuri constante (preţurile anului precedent).
Instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei regrupează unităţile instituţionale care prestează servicii non-piaţă pentru gospodării şi ale căror resurse, provin din contribuţiile voluntare efectuate de gospodării şi din veniturile din proprietate. În acest sector se includ sindicatele, partidele politice, cultele religioase, asociaţiile culturale şi sportive, etc.
Ocuparea forţei de muncă acoperă toate persoanele angajate în unele activităţi de producţie (în graniţele de producţie a conturilor naţionale). Ocuparea forţei de muncă include salariaţii (lucru în baza unui contract individual de muncă pentru altă unitate rezidentă sau gospodării particulare ale populației, şi este remunerat) şi non-salariaţii (patronii - proprietari de întreprinderi fără drept de persoană juridică, lucrătorii pe cont propriu etc.).
Preţul curent de piaţă include marjele comercială şi de transport, impozitele pe produse şi exclude subvenţiile pe produse.
Preţul de bază reprezintă preţul primit de producător pentru o unitate de bun şi serviciu, excluzînd impozitele pe produse şi incluzînd subvenţiile pe produse.
Producţia non-piaţă se evaluează în preţuri curente utilizînd preţurile de piaţă la bunurile şi serviciile analogice realizate pe piaţă, în caz că acestea pot fi identificate, sau după cheltuieli de producţie, atunci cînd preţul de piaţă lipseşte.
Principiile evaluării.În sistemul conturilor naţionale evidenţa operaţiunilor economice se efectuează în preţurile la momentul efectuării operaţiunii (preţuri curente).
Producţia de piaţă reprezintă producţia vândută sau destinată vânzării pe piaţă la un preţ semnificativ din punct de vedere economic.
Producţia non-piaţă reprezintă producţia furnizată altor unităţi, fie gratuit, fie la un preţ nesemnificativ din punct de vedere economic.
Produsul intern brut (PIB) – principalul agregat macroeconomic al contabilităţii naţionale care reprezintă rezultatul final al activităţii de producţie din unităţile producătoare rezidente şi care corespunde valorii bunurilor şi serviciilor produse de către aceste unităţi pentru consumul final.
Remunerarea salariaților se definește ca totalul remunerațiilor, în bani sau în natură, pe care angajatorul o plătește unui salariat în schimbul lucrului îndeplinit în timpul perioadei de referință. Remunerarea salariaților include (a) câștigurile salariale (salarii directe, sporuri și indemnizații) și (b) contribuțiile sociale ale angajatorilor.
Relaţiile economice cu alte ţări se efectuează prin “Restul lumii” care uneşte toate unităţile instituţionale – nerezidente în cazul cînd acestea interacţionează cu rezidenţii.
Sectorul instituţional – regruparea unităţilor instituţionale în ansambluri pe baza funcţiei lor principale şi a surselor de finanţare.
Societăţi financiare cuprinde unităţile instituţionale a căror funcţie principală constă în finanţarea, adică colectarea, transformarea şi redistribuirea disponibilităţilor financiare. Resursele principale ale acestor unităţi sunt constituite din fonduri provenind din angajamentele contractate (depuneri, bonuri, obligaţiuni etc.) şi din dobânzi primite. La acest sector se referă instituţiile monetar - creditare, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare.
Societăţi nefinanciare cuprinde unităţile instituţionale nefinanciare a căror funcţie o constituie producţia de bunuri şi servicii nefinanciare destinate pieţei şi ale căror resurse principale provin din vânzarea producţiei.
Soldul balanţei externe de bunuri și servicii este diferenţa dintre exporturile si importurile de bunuri și servicii. Acestea pot fi calculate separat pentru tranzacţiile de bunuri si servicii.
Subvenţiile includ subvenţiile pe produse şi alte subvenţii pe producţie.
Subvenţiile pe produse – sumele vărsate de la buget pe unitatea de bun sau serviciu produsă sau importată.
Transferul reia operaţiunea în cazul cînd o unitate instituţională efectuează în calitatea ei de producător de bunuri, prestează servicii sau active (financiare sau nefinanciare) pentru altă unitate, fără a primi de la ultima drept recompensă bunuri, servicii sau active. Deosebim transferuri curente, capitale, transferuri sociale în natură.
Transferurile capitale constituie operaţiunile cu caracter unic şi considerabile după valoare, legate de procurarea sau ieşirea activelor participanţilor la aceste operaţiuni. Ele includ impozitele pe capital, subvenţiile investiţionale, alte transferuri capitale.
Transferurile curente cuprind impozitele curente pe venit şi patrimoniu, vărsămintele pentru asigurarea socială, vărsămintele voluntare şi cadourile cu caracter necapital, amenzile etc.
Unitatea instituţională este o unitate economică rezidentă (care are centru de interes, deci, desfăşoară o activitate economică de cel puţin un an pe teritoriul respectiv) care are autonomie de decizie în exercitarea funcţiei sale principale şi/sau dispune de contabilitate completă (are atît documente contabile în care apar toate operaţiunile economice şi financiare efectuate în cursul perioadei, cît şi un bilanţ al activelor şi pasivelor sale).
Valoarea adăugată brută (VAB) este soldul contului de producţie şi se măsoară ca diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor produse (evaluate la preţuri de bază) şi consumul intermediar (evaluat la preţurile cumpărătorului), reprezentând deci valoarea nou creată în procesul de producţie. VAB este calculata înainte de a fi calculat consumul de capital fix.
Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa între stocul de la sfârşitul perioadei considerate şi cel iniţial. Stocurile reprezintă bunurile, altele decât cele de capital fix, deţinute la un moment dat de unităţile de producţie. Prin convenţie gospodăriile populaţiei (în calitate de consumatori) nu deţin stocuri. De asemenea, ramurile cu producţie nedestinate pieţei ale administraţiei publice şi cele ale instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei nu deţin stocuri, cu excepţia stocurilor strategice.
Venit naţional disponibil brut măsoară partea din valoarea creată, de care dispune naţiunea, pentru consumul final şi economia brută şi este egal cu venitul naţional brut minus transferurile curente plătite unităţilor nerezidente, plus transferurile curente încasate de unităţi rezidente de la restul lumii.
Venitul naţional brut (VNB) reprezintă veniturile primare încasate de către unităţile instituţionale rezidente. Venitul primar este venitul obţinut prin aportul participării directe în procesul de producţie, şi venituri încasate de către proprietarii unui activ, în urma punerii activului dat la dispoziţia altei unităţi instituţionale (acesta din urmă fiind numit venit din proprietate). VNB înlocuieşte şi este conceptual echivalent cu produsul naţional brut (PNB).
Veniturile din proprietate cuprind veniturile primite sau transmise de către unităţile instituţionale cu dreptul de exploatare a activelor financiare, a pământului şi a altor active neproductive nefinanciare.