Glosarul indicatorilor statistici facilitează căutarea statisticilor, oferind o descriere pentru fiecare cuvânt.
Resetare
E
Emigranți (Migrația)

Emigranți - persoanele care emigrează în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Emigrație reprezintă acțiunea prin care o persoană care a avut anterior reședința obișnuită pe teritoriul Republica Moldova încetează să mai aibă reședința obișnuită pe teritoriul țării pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

 
I
Imigranți (Migrația)

Imigranți - persoanele care imigrează în Republica Moldova pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Imigrație reprezintă acțiunea prin care o persoană își stabilește reședința obișnuită pe teritoriul unui stat pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, după ce anterior, a avut reședința obișnuită într-un alt stat.

 
M
Migrație (Migrația)

Migrație – permutarea teritorială a persoanelor, însoțită de schimbarea locului de trai.

Permutarea în cadrul țării este migrație internă, iar în afara acesteia  - migrație internațională.

Începând cu 2014 mișcarea migratorie internațională se calculează în baza datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră privind traversările frontierei de stat de către persoanele fizice.

 
R
Repatriat (Migrația)

Repatriat – cetățeanul Republicii Moldova și/sau persoana care s-a născut în Republica Moldova și urmașii acesteia, precum și persoana care anterior a locuit permanent pe teritoriul țării și are dreptul să se stabilească cu domiciliul permanent pe teritoriul Republicii Moldova în condițiile legii.

 
S
Soldul migrației internaționale (Migrația)

Soldul migrației internaționale (migrația internațională netă) reprezintă diferența dintre fluxul de imigranți și fluxul de emigranți, în perioada de referință (anul t).

Soldul migrației interne (Migrația)

Soldul migrației interne /migrația internă netă (cu schimbarea domiciliului/reședinței temporare), la o dată determinată (e.g. 1 ianuarie anul t), reprezintă diferența dintre numărul persoanelor sosite într-o localitate și numărul persoanelor plecate din acea localitate.