Glosarul indicatorilor statistici facilitează căutarea statisticilor, oferind o descriere pentru fiecare cuvânt.
Resetare
D
Deşeuri (Mediul înconjurător)

Deşeuri – substanţe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activităţi economice, menajere şi de consum, care şi-au pierdut, integral sau parţial, valoarea iniţială de intrebuinţare, dintre care unele sunt reutilizabile după prelucrare.

Deşeuri de producție și consum sunt deşeuri rezultate în urma unor procese tehnologice și de consum.

Deşeuri toxice – deşeuri care conţin substanţe periculoase cu proprietăţi toxice sau care conţin agenţi patogeni ale bolilor infecţioase.

Depozitarea deşeurilor - depunerea deşeurilor în locuri autorizate şi special amenajate în acest scop (poligoane, gunoişti, spaţii subterane), în vederea înhumării sau păstrării lor temporare pentru o posibilă prelucrare şi utilizare ulterioară.

Prelucrarea deşeurilor - efectuarea unor operaţiuni tehnologice (dezmembrare, tăiere, presare, brichetare, măcinare, topire-turnare, fermentare etc.), care modifică compoziţia şi proprietăţile fizice, chimice sau biologice ale deşeurilor în scopul transformării acestora în materii prime secundare.

Utilizarea deşeurilor - reintroducerea în circuitul economic a deşeurilor, în calitate de materii prime secundare sau utilizarea lor după prelucrare în calitate de semifabricate produse finite sau energie.

 
E
Emisie (Mediul înconjurător)

Emisie – orice introducere de poluanţi în mediu ca rezultat al oricărei activităţi umane, indiferent dacă este intenţionată sau accidentară, planificată sau extraordinară.

Emisiile de poluanţi în atmosferă – evacuarea în aerul atmosferic a substanţelor poluante de la sursele de evacuare staţionare şi mobile. Se iau in evidenţă toţi poluanţii emişi in aerul atmosferic precum după trecerea lor prin instalaţiile de captare a prafului şi gazelor la sursele de poluare organizate, aşa şi fără epurare de la sursele de poluare organizate şi neorganizate.

Emisie limitat admisibilă (ELA) – este evacuare a poluanţilor, stabilită prin calculul dispersiei în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, care nu depăşesc normativele calităţii aerului, prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal.

Emisie de poluanţi coordonate provizoriu (ECP) – este evacuare de substanțe poluante care, fiind evacuate şi dispersate în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, depăşesc normativele calităţii aerului şi pentru care este prevăzut, în volumul ELA, planul de măsuri de micşorare a nivelului de emisii.

Epurarea gazelor - eliminarea substanţelor poluante din conţinutul amestecului de gaze la evacuarea lor de la sursele de poluare a aerului atmosferic cu ajutorul unor dispozitive speciale, instalaţii şi echipamente.

Cantitatea de substanţe poluante captate (neutralizate) include toate tipurile de poluanţi captaţi (neutralizaţi) la instalaţiile de captare a prafului (de epurare a gazelor) din volumul total de poluanţi emişi de sursele staţionare.

Sursă staţionară de poluare a atmosferei este un agregat tehnologic imobil, care în procesul de exploatare elimină in atmosferă substanţe poluante.

Captarea apei din corpurile de apă naturale pentru utilizare – extragerea de apă din bazinele acvatice de suprafaţă şi subterane in scopul utilizării apei ulterior. În volumul total al apei captate se includ apele de mină, obţinute în rezultatul extracţiei minereurilor.

Utilizarea apei – utilizarea resurselor acvatice extrase din diferite surse pentru satisfacerea necesităţilor economice, sociale și casnice. Aici nu se include utilizarea apei reziduale şi de drenaj și apa utilizată repetat și prin circulaţie inchisă.
 

 
P
Poluant (Mediul înconjurător)

Poluant – orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie (radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în mediu, care poate avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului.