Sărăcia multidimensională în Republica Moldova în anul 20241

Pentru analiza sărăciei ca fenomen complex, pe plan internațional este utilizat un spectru vast de indicatori atât monetari, cât și nemonetari, inclusiv abordări multidimensionale. În Republica Moldova la calcularea sărăciei monetare, este utilizată metoda de estimare a sărăciei absolute, în baza cheltuielilor de consum ale populației colectate de Biroul Național de Statistică (BNS) prin Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC).

Urmare a solicitării utilizatorilor, în corespundere cu bunele practici internaționale, această abordare a fost completată cu măsurarea sărăciei multidimensionale, care oferă o perspectivă mai cuprinzătoare asupra deprivărilor non-monetare și contribuie la o înțelegere mai bună a fenomenului sărăciei din țară. Pentru implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană” și monitorizarea progresului în implementarea Agendei de dezvoltare durabilă 2030 și a țintei 1.2. care îndeamnă țările să reducă cu cel puțin jumătate numărul femeilor, bărbaților și copiilor de toate vârstele care trăiesc în sărăcie în toate dimensiunile sale, BNS a elaborat calculele privind Indicele național al sărăciei multidimensionale (ISM) care surprinde deprivările simultane cu care se confruntă populația săracă a țării în domeniile educației, sănătății, condițiilor de trai și ocupării printr-un set de indicatori prioritari legați de sărăcie, specifici contextului național.

Astfel, din anul 2022, BNS a realizat calcule experimentale ale ISM, urmate de elaborarea Metodologiei de calcul a indicelui sărăciei multidimensionale în Republica Moldova, aprobate prin Ordinul BNS nr. 104/2023 și publicarea Raportului analitic Măsurarea sărăciei multidimensionale în Republica Moldova în anul 20222. Unitatea de observare pentru ISM este gospodăria casnică. Prin urmare, toți indicatorii sunt calculați la nivel de gospodărie și, respectiv, gospodăria se consideră deprivată dacă cel puțin un membru al gospodăriei a fost identificat ca depravat. Astfel, se presupune că deprivările sunt împărțite între membrii gospodăriei în mod egal.

Prezenta notă informativă reflectă rezultatele calculului Indicelui național al sărăciei multidimensionale (ISM) pentru anul 2024, elaborat în baza Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC). Conform metodologiei aplicate,3 ISM include patru dimensiuni ne-monetare ale sărăciei multidimensionale (operaționalizate prin intermediul a 11 indicatori socio-demografici):

  1. Sănătate – care include indicatori de deprivare a gospodăriilor din cauza lipsei accesului membrilor acestora la servicii medicale și a asigurării medicale;
  2. Educație – include indicatori de deprivare a gospodăriilor care au membri cu studii secundare nefinisate și tineri NEET (care nu urmează o formă de instruire sau de pregătire profesională, nu sunt încadrați în câmpul muncii);
  3. Condiții de trai – include indicatori de deprivare a gospodăriilor care utilizează combustibili poluanți, nu dispun de acces la sanitație sau lipsa conectării la sistemul public de alimentare cu apă, au condiții precare a locuinței și supraaglomerarea în cadrul acesteia;
  4. Ocupare – include indicatori de deprivare a gospodăriilor care au membri fără loc de muncă sau angajați informal sau sezonier pe piața muncii.

Toate dimensiunile sărăciei multidimensionale sunt ponderate în mod egal, primind o pătrime din ponderea totală (1/4) în ISM. Indicatorii sunt ponderați în mod egal în cadrul dimensiunilor corespunzătoare. Lista și ponderea efectivă a fiecărui dintre indicatori care măsoară dimensiunile sărăciei multidimensionale sunt prezentate în Tabelul 1 din Anexă.

Principalele constatări cu privire la ISM pentru anul 2024 sunt:

  • incidența sărăciei multidimensionale, care indică ponderea populației cu deprivări (confruntându-se cu cel puțin 35% din indicatorii ponderați), a constituit 25,6%;
  • fiecare persoană săracă din punct de vedere multidimensional a fost, în medie, deprivată în 46 la sută de indicatori ponderați (adică intensitatea sărăciei multidimensionale a constituit 46,0%);
  • valoarea ISM pentru anul 2024 a constituit 0,118, ceea ce indică faptul că, în medie, persoanele multidimensional sărace din Moldova se confruntă cu 11,8% din totalul deprivărilor măsurate de ISM.

Indicatorii sărăciei multidimensionale

În anul 2024, incidența sărăciei multidimensionale (H), a înregistrat 25,6%, reprezentând ponderea populației țării sărace din punct de vedere multidimensional. Acest indicator, cunoscut și sub denumirea de „rata sărăciei multidimensionale”, a marcat o scădere cu 0,9 puncte procentuale față de anul 2023 și cu 1,9 puncte procentuale comparativ cu anul 2022 (Tabelul 2 din Anexă).

Intensitatea sărăciei (A), în anul 2024, a constituit 46,0%, ceea ce semnifică că fiecare persoană săracă din punct de vedere multidimensional este, în medie, deprivată în 46% de indicatori ponderați ai ISM. Sau, acest lucru relevă faptul că, în rândul celor 25,6% din populația identificată ca fiind săracă multidimensional gradul mediu de deprivare în indicatorii ponderați a atins 46,0% (Tabelul 1).

Indicatorul care măsoară atât incidența sărăciei multidimensionale, cât și intensitatea acesteia este ISM. Acesta este utilizat pentru a oferi o imagine cuprinzătoare a persoanelor care trăiesc în sărăcie multidimensională.

În anul 2024, valoarea ISM a constituit 0,118, ceea ce semnifică că persoanele aflate în sărăcie multidimensională se confruntă, cu aproximativ 11,8% din totalul deprivărilor posibile. Prin „totalul deprivărilor posibile” se înțelege situația în care fiecare persoană este deprivată în funcție de toți indicatoriii. Pe parcursul anilor 2022-2024 ISM a înregistrat o tendință de reducere constantă (Tabelul 2 din Anexă).

Tabelul 1. Incidența, intensitatea și valoarea Indicelui național al Sărăciei Multidimensionale, 2023-2024

Pragul sărăciei (k)

Indice

2023

2024

Valoarea-k = 35%

 Incidența (H), %

26,5

25,6

 Intensitatea (A), %

45,3

46,0

 Valoarea ISM (M0 = H*A)

0,120

0,118

Descarcă datele în format .xlsx

Rata trunchiată a unui indicator din componența ISM, sau rată de deprivare reprezintă proporția populației sărace multidimensional și deprivată în funcție de acest indicator.

În Figura 1 sunt prezentate valorile ratei trunchiate a sărăciei pentru cei 11 indicatori incluși în analiza sărăciei multidimensionale și prezintă proporția populației sărace multidimensional și simultan deprivată în raport cu acești indicatori.

În anul 2024, cele mai ridicate rate de deprivare în rândul populației sărace multidimensional au fost înregistrate pentru indicatorii: sanitație (23,3%), combustibili poluanți (21,9%) și lipsa asigurării medicale (21,4%). La polul opus, cele mai reduse niveluri de deprivare a gospodăriilor vizează șomajul (3,9%) și accesul la servicii medicale (0,6%).

Prin urmare, 23,3% dintre persoanele sărace multidimensional trăiesc în gospodării ale căror locuință nu este conectată la sistemul public de canalizare; 21,9% – în gospodării, care pentru încălzirea locuinței utilizează combustibili poluanți (lemn, cărbune, petrol), iar 21,4% – în gospodării, în care cel puțin un membru nu deține asigurare medicală.

Figura 1. Rata trunchiată a sărăciei multidimensionale la nivel național, 2023-2024, %

Descarcă datele în format .xlsx

Analiza relevă discrepanțe semnificative în ISM între mediile urbane și rurale. Astfel, incidența sărăciei multidimensionale în regiunile rurale constituie 37,6% față de 10,0% în cele urbane, valoarea ISM marcând respectiv 0,175 și 0,043. Disparitatea este amplificată de intensitatea sărăciei, persoanele din localitățile rurale, aflate în sărăcie multidimensională suferând în medie deprivări în 46,6% de indicatori ponderați, comparativ cu 43,2% în cazul persoanelor din mediul urban (Tabelul 2).

Tabelul 2. Incidența, intensitatea și valoarea Indicelui național al Sărăciei Multidimensionale,
pe medii de reședință, 2024

Pragul sărăciei (k)

Indice

Urban

Rural

Valoarea-k = 35%

 Incidența (H), %

10,0

37,6

 Intensitatea (A), %

43,2

46,6

 Valoarea ISM (M0 = H*A)

0,043

0,175

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 2 prezintă rata trunchiată a sărăciei multidimensionale în mediile urban și rural și scoate în evidență diferențele semnificative observate în nivelurile sărăciei în funcție de mediul de reședință. Datele arată că, zonele rurale înregistrează valori ISM mai mari pentru toți indicatorii de deprivare analizați, ceea ce indică o prevalență sporită a deprivărilor în rândul populației sărace multidimensional din mediul rural. În mod deosebit, disparitățile cele mai pronunțate sunt observate pentru indicatorii sanitație și combustibili poluanți, unde incidența deprivărilor în rândul săracilor din mediul rural este de circa șapte ori mai mare comparativ cu mediul urban.

Figura 2. Rata trunchiată a sărăciei multidimensionale, pe medii de reședință, 2024, %

Descarcă datele în format .xlsx

O completare esențială a analizei ratei trunchiate a sărăciei multidimensionale este examinarea contribuției procentuale a fiecărui indicator la sărăcia multidimensională. Contribuție procentuală reprezintă ponderea pe care fiecare indicator o are în valoarea totală a ISM, astfel încât suma tuturor contribuțiilor este egală cu 100%.

Deși, rata trunchiată arată amploarea deprivărilor în rândul celor săraci multidimensional, aceasta nu reflectă ponderea pe care fiecare indicator o are în valoarea totală a ISM. Doi indicatori pot înregistra rate trunchiate similare dar, totodată, să aibă contribuții diferite la nivelul general al sărăciei multidimensionale. Acest lucru se explică prin faptul că, valoarea contribuției depinde atât de rata trunchiată, cât și de ponderea atribuită fiecărui indicator în calculul ISM.

Figura 3 prezintă contribuțiile procentuale ale fiecărui indicator ponderat la valoarea totală a ISM. Indicatorii care contribuie cel mai mult la sărăcia multidimensională sunt lipsa asigurării medicale (23,4%), anii de școlarizare (18,4%) și munca decentă (15,7%). În contrast, indicatorul cu cea mai mică contribuție este accesul la servicii medicale (0,5%).

În mediul urban, contribuțiile mai mari se înregistrează pentru indicatorii lipsa asigurării medicale (27,1%), muncă decentă (18,0%), ani de școlarizare (16,6%) și tinerii NEET (12,3%). Pe de altă parte, în mediul rural, cele mai mari contribuții revin indicatorilor: lipsa asigurării medicale (22,8%), ani de școlarizare (18,7%) și muncă decentă (15,3%).

Figura 3. Contribuții procentuale ale indicatorilor ISM, pe medii de reședință, 2024, %

Descarcă datele în format .xlsx

Intersecția sărăciei monetare și multidimensionale

În procesul analizei fenomenului sărăciei, este important de evaluat cum se manifestă sărăcia multidimensională și sărăcia monetară (sărăcie absolută), bazată pe utilizarea datelor privind cheltuielile de consum, sărăcia absolută reprezentând indicatorul tradițional utilizat pentru măsurarea sărăciei în Republica Moldova4.

Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, reprezintă o cercetare realizată de BNS pe bază regulată, servind drept sursă principală pentru evaluarea sărăciei monetare și stabilirea pragului sărăciei în țară. Din anul 2006 și până în prezent, BNS a utilizat un prag absolut al sărăciei bazat pe cheltuieli de consum pentru măsurarea sărăciei monetare, facilitând evaluarea impactului politicilor socio-economice.

În anul 2024, pragul absolut al sărăciei a fost estimat în valoare de 3493,3 lei, iar nivelul cheltuielilor a 33,6% din populație era sub nivelul acestui prag al sărăciei monetare. Totodată, 25,6% din populație a fost identificată ca fiind săracă multidimensional confurntându-se cu deprivări în cel puțin 35% din indicatorii ponderați ai ISM.

După cum se observă din Figura 4, locul de reședință joacă un rol important în nivelul de bunăstare a populației. În mediul urban, ponderea populației sărace monetar constituie 21,6%, iar a populației sărace multidimensional – 10%. În același timp, în mediul rural se înregistrează rate mai ridicate pentru ambele metode de evaluare a sărăciei: 42,9% din populație este săracă din punct de vedere monetar, iar 37,6% – multidimensional.

Figura 4. Sărăcia monetară versus sărăcia multidimensională, 2024, %

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 5 prezintă relațiile dintre ratele sărăciei multidimensionale și cele monetare, în baza datelor anului 2024. Astfel, aproximativ 54,3% din populația Republicii Moldova nu este săracă nici din punct de vedere multidimensional, nici monetar. Din totalul de 33,6% populație săracă conform abordării monetare, 20,1% nu este săracă multidimensional. Pe de altă parte, dintre 25,6% populație săracă multidimensional, 12,1% nu este săracă monetar. Totodată, 13,5% din populația Republicii Moldova se confruntă simultan cu sărăcia multidimensională și sărăcia monetară.

Diferențele dintre cele două metode de măsurare a sărăciei arată importanța utilizării complementare a acestora pentru monitorizarea sărăciei, oferind informații despre populația săracă în moduri diferite.

Figura 5. Suprapunerea între ratele sărăciei monetare și multidimensionale, 2024, %

Descarcă datele în format .xlsx

Anexă:

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.

2 Raportul analitic Măsurarea sărăciei multidimensionale în Republica Moldova în anul 2022.

Metodologia de calculare a Indicelui Sărăciei Multidimensionale este disponibilă pe pagina web oficială a BNS.

Metodologia de calculare a pragului absolut al sărăciei este disponibilă pe pagina web oficială a BNS.

Datele privind sărăcia absolută sunt disponibile în Banca de date statistice a BNS, domeniul Statistica socială, secțiunea Nivelul de trai al populației, subsecțiunea Saracia si inegalitatea.

Referințe utile privind Indicele sărăciei multidimensionale:


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER