Uniunea Europeană va acorda suport Biroului Național de Statistică în vederea efectuării Recensământului general agricol, runda 2030

La data de 12 iulie curent conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) a avut o întrevedere cu reprezentanții Uniunii Europene în Republica Moldova în cadrul căreia au fost discutate aspecte legate de pregătirea către Recensământul general agricol, inclusiv necesitățile, datele disponibile, perioada favorabilă pentru desfășurare etc.

Directorul general al BNS, Oleg Cara, a mulțumit delegației UE pentru interesul manifestat față de organizarea recensământului agricol, dar și pentru suportul constant în procesul de modernizare a sistemului statistic național, consolidarea capacităților statisticienilor din cadrul Biroului, precum și în procesul de armonizare la nivelul european a metodologiilor și instrumentelor statistice, precum și pentru contribuția semnificativă în realizarea Recensământului populației și locuințelor (RPL).

Totodată, directorul general al BNS a declarat că RPL care s-a desfășurat în perioada 8 aprilie-7 iulie curent a integrat un modul agricol, acesta fiind un punct de pornire în pregătirea către Recensământul agricol în Republica Moldova.

La rândul ei, Ilona Gruenewald, reprezentanta  Delegației Uniunii Europene în țara noastră, și-a exprimat disponibilitatea acordării asistenței tehnice necesare și expertiză pentru pregătirea Recensământului general agricol, runda 2030.

În cadrul întrevederii a fost menționată necesitatea implicării Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și altor autorități interesate pentru realizarea cu succes a următorului recensământ agricol.

Informăm că, realizarea lucrărilor de pregătire către Recensământul general agricol (RGA) runda 2030 sunt acțiuni menționate în Programul de dezvoltare a sistemului statistic național pentru anii 2023-2026 și Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027. Realizarea RGA cât mai curând posibil este o condiție privind integrarea țării noastre la comunitatea europeană, acesta fiind parte a Regulamentului UE pe Capitolul 11 – Agricultura.

Ținem să remarcăm și despre suportul oferit de partea UE privind îmbunătățirea domeniului statistica agriculturii și alinierea la bunele practici, în cadrul proiectului Twinning „Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranță alimentară în Republica Moldova.

 


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER