Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2021

 

Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldovaîn ianuarie-iulie 2021*

 

Exporturile de mărfurirealizate în luna iulie 2021 au avut o valoare de 240,9 milioane dolari SUA, cu 6,2% mai mult în raport cu luna iunie 2021 și cu 26,0% - comparativ cu luna iulie 2020 (Figurile 1 și 2).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-iulie 2021 exporturile de mărfuri au însumat 1572,5 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mare cu 15,5%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-iulie 2021 au constituit 1155,5 milioane dolari SUA (73,5% din total exporturi), fiind în creștere cu 10,5% față de perioada similară din anul 2020, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 8,0%.

Reexporturilede mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-iulie 2021 s-au cifrat la 417,0 milioane dolari SUA (26,5% din total exporturi), sau cu 32,2% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020. Această creștere a influențat majorarea pe total exporturi, cu 7,5%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 18,1% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, medicamente, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, țigarete care conțin tutun, tutun pentru pipă cu apa, whisky, votcă, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, vinuri spumante, rom, gin, bere, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumusețare) – 8,4%.

Mijloacele de transport rutier în ianuarie-iulie 2021 (Figura 3 și Anexa 4), rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (91,4% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (6,1%), transportul aerian (1,1%), transportul feroviar (1,3%) și expedieri poștale (0,1%).

Datele graficului în format .xlsx

Exporturile de mărfuri destinatețărilorUniunii Europene (UE–27) în ianuarie-iulie2021au totalizat 1009,9 milioane dolari SUA(cu 15,3% mai mult, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020), deținând o pondere de 64,2% în total exporturi, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de ianuarie-iulie 2020 (Figura 4 și Anexa 1).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI în ianuarie-iulie 2021au avut o valoare de 243,4 milioane dolari SUA(cu 10,2% mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2020), care echivalează cu o cotă de 15,5% în total exporturi, în descreștere cu 0,7 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-iulie 2020 (Figura 4 și Anexa 1).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-iulie 2021 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1), care au deținut 89,0% din total exporturi au fost: România (27,9% din total exporturi), Germania (9,9%), Federația Rusă (9,5%), Turcia (8,6%), Italia (7,6%), Polonia (3,8%), Republica Cehă (3,2%), Ucraina (2,8%), Belarus (2,2%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (2,1%), Elveția (1,7%), Ungaria (1,5%), Bulgaria, și Olanda (câte 1,4%), Franța (1,3%), Spania (1,2%), Portugalia și Grecia (câte 1,0%), Liban (0,9%).

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-iulie 2021, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020 (Anexa 1), relevămajorarealivrărilor de mărfuri în România (+22,9%), Turcia (+39,8%), Germania (+27,7%), Federația Rusă (+9,1%), Emiratele Arabe Unite (de 30,9 ori), Ungaria (de 2,0 ori), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+49,6%), Ucraina (+29,4%), Belgia (de 2,2 ori), Portugalia (de 1,8 ori), Polonia (+11,7%), Liban (de 1,5 ori), Israel (de 2,7 ori), Republica Ceha (+7,0%), Slovacia (+44,6%), Uzbekistan (de 2,3 ori), Libia (de 131,7 ori), Egipt (de 11,6 ori), Canada (de 1,6 ori), China (+27,8%), Olanda (+4,8%), Nigeria (de 2,4 ori), Chile (de 22,9 ori), Georgia (+7,3%), Austria (+7,5%), Bulgaria (+3,4%), Japonia (+49,7%), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 19,3%.

În același timp, s-au micșorat exporturilede mărfuri în Elveția (-34,5%), Grecia (-32,7%), Italia (-4,3%), Cipru (-52,6%), Spania (-14,5%), Indonezia (-66,5%), Belarus (-7,6%), Iordania (-74,9%), Statele Unite ale Americii (-12,8%), Estonia (-54,0%), Malaysia (-65,9%), Africa de Sud (-61,2%), Irak (-18,0%), Maroc (-87,2%), atenuând, astfel, majorarea pe total exporturi cu 3,8%.

În structura exporturilor din ianuarie-iulie 2021(Figura 6 și Anexa 6), șase secțiuni de mărfuri din Clasificarea Standard de Comerț Internațional (CSCI Rev.4) dețin 91,3% din total exporturi, după cum urmează: mașini și echipamente pentru transport (25,2%); articole manufacturate diverse (21,9%); produse alimentare și animale vii (18,3%); materiale brute necomestibile (9,7%); mărfuri manufacturate (8,8%); băuturi și tutun (7,4%).

În ianuarie-iulie 2021, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020(Anexa 6), au sporit exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+35,7%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (de 4,9 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+21,4%), mobilă și părțile ei (+38,8%), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (de 2,5 ori), fire, țesături, articole textile și produse conexe (de 1,5 ori), băuturi alcoolice și nealcoolice (+15,6%), produse medicinale și farmaceutice, în principal reexporturi (+37,9%), petrol, produse petroliere și produse înrudite, preponderent reexporturi (de 5,8 ori), articole prelucrate din metal (de 1,7 ori), articole din minerale nemetalice (+37,3%), fier și oțel (de 7,2 ori), articole din lemn, exclusiv mobilă (+42,6%), încălțăminte, în principal reexporturi (+21,0%),%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat, preponderent reexporturi (de 1,6 ori), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+26,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+20,3%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+33,2%), carne și preparate din carne (de 2,0 ori), pastă de hârtie și deșeuri de hârtie (de 2,7 ori), articole de voiaj; sacoșe și similare, preponderent reexporturi (+22,6%), tutun brut și prelucrat (+31,7%), materiale plastice prelucrate, în principal reexporturi (de 2,0 ori), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+24,9%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+20,0%), produse tanante și colorante (de 2,8 ori), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+47,2%), influențând creșterea pe total exporturi cu 23,0%. 

Totodată, s-au redusexporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (-24,3%), legume și fructe (-15,0%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-35,2%), produse chimice organice (-35,7%), semințe și fructe oleaginoase (-8,6%), hrană destinată animalelor (-36,4%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-27,0%),animale vii (-15,3%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 8,1%.

Importurile de mărfuri realizate în luna iulie 2021 au constituit 561,9 milioane dolari SUA, cu 4,7% mai puțin, față de luna iunie 2021 și cu 13,1% mai mult, comparativ cu luna iulie 2020 (Figurile 7 și 8).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-iulie 2021importurile de mărfuri au însumat 3828,3 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2020, cu 32,5%.

Majoritatea importurilor de mărfuri în ianuarie-iulie 2021 (Figura 9 și Anexa 5), continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (86,5% din total importuri), fiind urmate de transportul feroviar (4,7%), instalațiile fixe de transport (3,4%), transportul aerian (2,4%), transportul maritim (2,2%), autopropulsie (0,6%) și expedieri poștale (0,2%).

Datele graficului în format .xlsx

Importurile de mărfuri provenite dințările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-iulie 2021 s-au cifrat la 1807,9 milioane dolari SUA (cu 36,3% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2020), deținând o pondere de 47,2% în total importuri, în creștere cu 1,3 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-iulie 2020 (Figura 10 și Anexa 2).

Importurile de mărfuri provenite dințările CSI în ianuarie-iulie 2021 au avut o valoare de 885,5 milioane dolari SUA (cu 20,7% mai mult, decât în perioada corespunzătoare din anul 2020), care echivalează cu o cotă de 23,1% în total importuri, în scădere cu 2,3 puncte procentuale, față de ianuarie-iulie 2020 (Figura 10 și Anexa 2).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-iulie 2021, întopul țărilor de origine a importurilor de mărfuri (Figura 11 și Anexa 2) s-au regăsit: România (12,6% din total importuri), China (11,7%), Federația Rusă (11,6%), Ucraina (9,2%), Germania (8,3%), Turcia (7,1%), Italia (6,8%), Polonia (3,8%), Franța (2,6%), Ungaria (1,9%), Belarus și Republica Cehă (câte 1,8%), Statele Unite ale Americii (1,6%), Austria (1,5%), Spania (1,4%), Bulgaria (1,2%), Olanda (1,1%), Japonia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (câte 1,0%).

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-iulie 2021, comparativ cu perioada similară din anul 2020 (Anexa 2), relevămajorareaimporturilorprovenite din România (+38,1%), China (+38,9%), Federația Rusă (+31,8%), Germania (+34,1%), Turcia (+38,9%), Ucraina (+27,2%), Italia (+34,8%), Polonia (+31,2%), Austria (de 1,8 ori), Franța (+33,8%), Statele Unite ale Americii (de 1,6 ori), Republica Cehă (+43,2%), Ungaria (+28,2%), Bulgaria (+48,2%), Belarus (+23,6%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+41,0%), Argentina (de 4,6 ori), Spania (+24,2%), Olanda (+31,5%), Vietnam (+42,9%), Japonia (+27,2%), Slovacia (de 1,5 ori), Portugalia (de 1,7 ori), Elveția (+35,9%), Belgia (+22,0%), Coreea de Sud (+21,9%), Suedia (+38,7%), Slovenia (+29,8%), India (+13,5%), Taiwan, provincie a Chinei (+31,4%), Letonia (+48,4%), Grecia (+19,7%), Malaysia (+43,9%), Danemarca (+37,2%), Norvegia (de 1,5 ori), Finlanda (+41,0%), Ecuador (+19,4%), Thailanda (+37,6%), Uzbekistan (+48,6%), Chile (de 2,6 ori), Maroc (de 1,8 ori), Croația (de 1,6 ori), Turkmenistan (de 2,3 ori), Iran (de 2,5 ori), Pakistan (+32,1%), Bangladesh (+29,9%), Estonia (de 1,8 ori), care a influențat creșterea pe total importuri cu 33,8%.

În același timp, s-au redus importurileprovenite din Kazahstan (-85,4%), Azerbaidjan (-75,8%), Singapore (-47,5%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 1,7%.

În structura importurilor din ianuarie-iulie 2021(Figura 12 și Anexa 7), șase secțiuni de mărfuri din Clasificarea Standard de Comerț Internațional (CSCI Rev.4) reprezintă 94,9% din total importuri, după cum urmează: mașini și echipamente pentru transport (25,7%); mărfuri manufacturate (19,1%); produse chimice (15,3%); combustibili minerali (11,9%); articole manufacturate diverse (11,7%); produse alimentare și animale vii (11,2%).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-iulie 2021, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020 (Anexa 7), s-au majorat importurile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (de 1,5 ori), vehicule rutiere (de 1,7 ori), petrol, produse petroliere și produse înrudite (+45,3%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+33,1%), produse medicinale și farmaceutice (+27,6%), îmbrăcăminte și accesorii (de 1,6 ori), articole prelucrate din metal (+41,1%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+31,1%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+24,7%), materiale plastice prelucrate (+43,0%), fier și oțel (+37,0%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (de 1,9 ori), gaz și produse industriale obținute din gaz (+18,0%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+26,5%), articole din minerale nemetalice (+25,7%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 1,6 ori), articole din lemn, exclusiv mobilă (+35,6%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+25,0%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+48,8%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (de 1,6 ori), mobilă și părțile ei (de 1,5 ori), materiale plastice sub forme primare (+49,6%), semințe și fructe oleaginoase (+43,1%), legume și fructe (+10,4%), carne și preparate din carne (+49,6%), metale neferoase (+29,1%), piele și blană prelucrate (+44,7%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+18,5%), pește, crustacee, moluște (+30,4%), încălțăminte (+36,8%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (de 1,8 ori), cauciuc prelucrat (+25,8%), produse tanante și colorante (+30,3%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+22,8%), lemn și plută (+29,7%), hrană destinată animalelor (+26,5%), produse lactate și ouă de păsări (+11,9%), cereale și preparate pe bază de cereale (+9,6%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (de 1,8 ori), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+36,6%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (+34,2%), articole de voiaj; sacoșe și similare (de 1,6 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 1,5 ori), fibre textile și deșeurile lor (+38,0%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+15,8%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 31,4%. 

Totodată, au scăzut importurile de îngrășăminte minerale sau chimice (-10,7%),energie electrică (-33,1%), cărbune, cocs și brichete (-14,3%), animale vii (-26,7%), atenuând majorarea pe total importuri cu 0,4%.

Deficitul balanței comercialeîn luna iulie 2021 a fost de 321,0 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 41,9 milioane dolari SUA (-11,5%) mai puțin, față de cel înregistrat în luna iunie 2021 și cu 15,5 milioane dolari SUA (+5,1%) mai mult, comparativ cu luna iulie 2020.

Datele graficului în format .xlsx

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-iulie 2021, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de2255,8 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 726,8 milioane dolari SUA (+47,5%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2020.

În ianuarie-iulie 2021 balanța comercialăcu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 798,0 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 642,1 milioane dolari SUA, respectiv cu 346,8 milioane dolari SUA (de 1,8 ori) și cu 129,1 milioane dolari SUA (+25,2%) mai mult, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2020 (Anexa 3).

Datele graficului în format .xlsx

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi,în ianuarie-iulie 2021, a fost de 41,1%, în scădere cu 6,0 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-iulie 2021, a constituit 55,9%, diminuându-se cu 10,1 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul 2020.

Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-iulie 2021, a marcat27,5%, în descreștere cu 2,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2020.

Persoanele fizice au importat, în ianuarie-iulie 2021, mărfuri în valoare de148,8 milioane dolari SUA, de 1,6 ori mai mult, în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2020. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea valorii autoturismelor importate (de 1,7 ori), cărora le-au revenit 85,5% din importurile realizate de persoanele fizice.

 

Anexă (8 tabele format .xlsx):

*Note:

    1. Informația nu include operațiunile de export - import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
    2. Datele pentru luna iulie 2021sunt provizorii, iar pentru lunile și perioadele anterioare - date revizuite.
    3. Diferențele între datele pe total și valorile obținute din însumarea diverselor structuri utilizate sunt datorate rotunjirilor.

Informații suplimentare:

 

    • Datele valorice sunt exprimate în prețuri FOB pentru exporturi și în prețuri CIF pentru importuri, iarsoldul balanței comerciale se calculează ca diferență între aceste valori (FOB/CIF).
    • Reexporturile de mărfuri străine includ reexporturile clasice de mărfuriși reexporturile de mărfuri după prelucrare.
      Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
      Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

 

Sursa datelor:

 

    • Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import ale persoanelor juridice și fizice).

 

Informații relevante:

 

 

Persoană de contact:
Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior
tel. 022 24 16 65

 

2021 balanța comercială cifre comerț comerț exterior comerțul internațional date export grupe de mărfuri import indicatori mărfuri mărfuri autohtone mărfuri străine moldova reexport reexporturile statistica statistici țările csi

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER