Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul 2010, produsul intern brut în valoare nominală de 71 849 milioane lei, preţuri curente de piaţă, a fost în creştere - în termeni reali - cu 6,9% faţă de anul 2009 şi cu 64,8% faţă de anul 2000.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna ianuarie 2011 preţurile în industrie în ansamblu au crescut faţă de decembrie 2010 cu 0,8%. În raport cu luna ianuarie 2010 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 4,2%.
Biroul Naţional de Statistică comunică că exporturile de mărfuri realizate în anul 2010 au totalizat 1582,1 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul 2009 cu 22,9%. Importurile în anul 2010 au totalizat 3855,3 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul 2009 cu 17,6%.
Biroul Naţional de Statistică informează că indicele preţurilor de consum (IPC) în ianuarie 2011 faţă de decembrie 2010 a constituit 101,1%, iar faţă de ianuarie 2010 – 106,7% (informativ: în ianuarie 2010 faţă de decembrie 2009 IPC a marcat 102,4% şi faţă de ianuarie 2009 – 102,8 %).
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind numărul preliminar al populaţiei stabile în Republica Moldova la 1 ianuarie 2011.
Biroul Naţional de Statistică relatează că în ianuarie-decembrie 2010 întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare, au realizat investiţii în capital fix în valoare de 12927,4 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu ianuarie-decembrie 2009, acest volum s-a majorat cu 16,7 % (în preţuri comparabile).
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-decembrie 2010 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 2670 apartamente cu suprafaţa totală de 348,4 mii m2, ceea ce a constituit 78,0 % faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-decembrie 2010 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 4011,8 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 105,9 % (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-decembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-decembrie 2010, conform datelor preliminare, salariul mediu lunar nominal al unui lucrător din economia naţională a constituit 2972,2 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 8,2%. Indicele salariului real pentru aceeaşi perioadă de timp a fost de 100,7%.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-decembrie 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 27056,5 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-decembrie 2009 a constituit 107,0% în preţuri comparabile.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 787,3 mii tone de mărfuri, cu 16,1% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 7,2% mai mult comparativ cu luna decembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2010 vînzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat 2,6 mild. lei, marcînd, în termeni reali, o creştere de 12,6% faţă de luna precedentă şi de 9,2% comparativ cu luna decembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în anul 2010, conform estimărilor preliminare, a constituit în preţuri curente 19715 mil. lei, marcînd o creştere cu 7,9% (în preţuri comparabile ale a.2005) faţă de anul 2009.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul IV a.2010 faţă de perioada respectivă a anului precedent s-au majorat cu 3,5 %.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2010 preţurile în industrie în ansamblu au crescut faţă de noiembrie 2010 cu 1,1%. În raport cu luna decembrie 2009 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,5%.
Biroul Naţional de Statistică informează că exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2010 s-au cifrat la 204,8 mil. dolari SUA, cu 14,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 48,0% - comparativ cu luna noiembrie 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2010 au însumat 405,4 mil. dolari SUA, cu 8,5% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 23,1% - comparativ cu luna noiembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în decembrie 2010 faţă de noiembrie 2010 a constituit 101,3% iar faţă de decembrie 2009 – 108,1% (informativ: în decembrie 2009 faţă de noiembrie 2009 IPC a marcat 100,9% şi faţă de decembrie 2008 – 100,4 %).
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-noiembrie 2010, salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2923,8 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 8,2%, salariul real rămânând practic la nivelul anului trecut (100,8%).
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-noiembrie 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 24299,6 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2009 a constituit 107,6% în preţuri comparabile.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2010 vînzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat 2251,2 mil.lei, marcînd, în termeni reali, o scădere de 3,2% faţă de luna precedentă şi o creştere de 12,7% comparativ cu luna noiembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 934,3 mii tone de mărfuri, cu 5,9% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 3,7% mai mult comparativ cu luna noiembrie 2009.
Biroul Naţional de Statistică comunică că reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general este constituită din 1489 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 5 şcoli serale şi 1484 şcoli de zi. Învăţămîntul de zi se desfăşoară în 85 şcoli primare, 763 gimnazii, 495 licee, 108 şcoli medii de cultură generală şi 33 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.
Cercetarea statistică Reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie a fost desfăşurată în trimestrul II 2010, ca modul complementar la Ancheta forţei de muncă în gospodării. Pentru asigurarea comparabilităţii internaţionale a datelor, la proiectarea anchetei complementare s-au luat în consideraţie standardele şi reglementările Uniunii Europene.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III anul 2010 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1337,3 lei, fiind în creştere cu 12,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 3,9%.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-septembrie 2010 produsul intern brut a însumat 52 214 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 6,5% faţă de ianuarie-septembrie 2009 şi cu 52,9% faţă de ianuarie-septembrie 2000.
Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2010 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1305,1 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2009 cu 20,2% şi în descreştere faţă de trimestrul II 2010 cu 5,8%.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna noiembrie 2010 preţurile în industrie în ansamblu au crescut faţă de octombrie curent cu 0,1%. În raport cu luna decembrie 2009 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 5,3%, iar faţă de noiembrie 2009 – cu 6,8%.
Biroul Naţional de Statistică comunică că la începutul anului de studii 2010/11, reţeaua învăţămîntului secundar profesional cuprindea 75 unităţi, din care 2 unităţi aparţin sectorului nestatal. Ca şi în anii precedenţi, reţeaua unităţilor din învăţămîntul secundar profesional este formată din 23 şcoli de meserii (inclusiv 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare) şi 52 şcoli profesionale.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2010 faţă de octombrie 2010 a constituit 100,6 %, iar faţă de noiembrie 2009 – 107,7 %. De la începutul anului (în luna noiembrie a.c. faţă de decembrie 2009) preţurile de consum s-au majorat cu 6,7 la sută.
Biroul Naţional de Statistică comunică că exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2010 s-au cifrat la 179,3 mil. dolari SUA, cu 19,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 43,6% - comparativ cu luna octombrie 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2010 au însumat 373,5 mil. dolari SUA, cu 8,2% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 22,6% - comparativ cu luna octombrie 2009.