Evoluția preţurilor producătorului la produsele agricole în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2020

Evoluția preţurilor producătorului la produsele agricole în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2020

Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor producătorului (preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole1) la produsele agricole în ianuarie-iunie 2020 faţă de perioada respectivă a anului 2019 a constituit 110,4%.

Tabelul 1. Evoluţia indicilor preţurilor de vânzare a produselor agricole în ianuarie-iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, % 

 

2016

2017

2018

2019

2020

Total produse agricole

103,8

100,7

93,2

94,7

110,4

   din care:

 

 

 

 

 

produse vegetale

113,2

97,5

91,8

92,7

116,8

produse animaliere

92,2

106,4

96,3

99,4

98,4

La produsele vegetale preţurile producătorului s-au majorat în medie cu 16,8%. Esenţial au crescut preţurile de vânzare la struguri de masă – de 2,3 ori, fructe și pomușoare – cu 57,4% (din ele la pomuşoare de cultură – cu 67,2%, fructe sămânțoase – cu 64,3%, fructe sâmburoase – cu 18,8%), floarea soarelui (excluzând seminţe de soi) – cu 23,4%, tutun – cu 18,1%, porumb (excluzând seminţe de soi) – cu 11,6%, leguminoase pentru boabe – cu 7,8%. Totodată, s-au micșorat preţurile de vânzare la legume de câmp – cu 17,2%  (din ele la varză– cu 64,5%, usturoi uscat – cu 52,3%, morcov – 21,5%, ceapă uscată – cu 7,3%).

La produsele animaliere preţurile medii ale producătorului s-au diminuat cu 1,6%. Аu scăzut preţurile la porcine (în masă vie) – cu 3,8%, păsări (în masă vie)  – cu 3,3%. Totodată, au crescut preţurile de vânzare la ovine și caprine (în masă vie) – cu 29,9%, lapte – cu 9,4%, ouă alimentare – cu 6,8%.

 

Notă:

Datele sunt prezentate pe întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu suprafaţa terenurilor agricole de 50 ha şi peste (fără teritoriul din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender) şi  reflectă evoluţia preţurilor medii reieşind din structura efectivă a vânzărilor produselor agricole realizate de către acestea.

 

Informații relevante:

 

Persoană de contact:
Elena Orlova
şef al direcţiei statistica agriculturii şi mediului
tel. 067 770 018

 

 

evoluția prețurilor indicele prețurilor prețurile producătorului produse animaliere produsele agricole produse vegetale

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER