A apărut ediţia raportului statistic "Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2008"
Biroul Naţional de Statistică (BNS) aduce la cunoştinţa publicului larg elaborarea raportului statistic "Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2008". Ediţia dată conţine informaţii statistice despre dezvoltarea economică, socială şi demografică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2008. Publicaţia este structurată în şapte compartimente, ce se referă la:
- produsul intern brut;
- sectorul de producţie (industria, agricultura, investiţiile în capital fix, transporturile, comunicaţiile, turismul, comerţul cu amănuntul şi servicii cu plată prestate populaţiei, comerţul exterior);
- preţuri;
- finanţe (executarea bugetului public naţional, activitatea agenţilor economici, activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, activitatea băncilor comerciale, credite, depuneri băneşti şi rotaţia de casă, asigurări, piaţa hîrtiilor de valoare);
- situaţia socială (remunerarea muncii, pensii, piaţa forţei de muncă, şomajul, situaţia demografică, ocrotirea sănătăţii, infracţiuni).
De asemenea, în publicaţie este făcută o descriere succintă a indicatorilor macro-economici cu privire la situaţia social-economică a UTA Găgăuzia, precum şi precizări metodologice cu referinţă la datele expuse. Informaţia se prezintă fără datele întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
Publicaţia este disponibilă în limbile de stat şi rusă, Format A4, 110 pagini, Preţ 90 lei
Distribuie
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER