Alți șase tineri au ales BNS în cadrul Programului de stagii plătite în serviciul public

La 12 noiembrie 2026, la Casa Guvernului, a avut loc evenimentul oficial de lansare a ediției 6.2 a Programului de stagii plătite în serviciul public, organizat de către Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Cancelariei de Stat. La eveniment au participat Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub. În mesajul adresat tinerilor, Vasile Tofan i-a încurajat să valorifice această oportunitate, să manifeste inițiativă și să se implice activ în activitatea instituțiilor publice în care își vor desfășura stagiile.

La această ediție, șase tineri au optat pentru un stagiu plătit la Biroul Național de Statistică (BNS), fiind selectați în urma concursului organizat în cadrul programului.

Cei șase stagiari vor activa în următoarele subdiviziuni: Direcția diseminare și comunicare, Direcția generală conturi naționale, Direcția generală statistica întreprinderilor, Direcția generală statistica agriculturii și mediului și Direcția Juridică.

Pe parcursul stagiului, tinerii vor avea oportunitatea să descopere specificul activității Biroului, să se implice în procesele de lucru ale subdiviziunilor și să contribuie la realizarea sarcinilor specifice domeniului statisticii oficiale. Totodată, sub îndrumarea mentorilor, aceștia își vor putea valorifica cunoștințele teoretice, își vor dezvolta competențele profesionale și vor acumula experiență practică într-un mediu instituțional.

Programul reprezintă nu doar o oportunitate de familiarizare cu activitatea instituțiilor publice, ci și un prim pas către o carieră în serviciul public. Întrucât tinerii care finalizează cu succes stagiul și obțin calificativul „foarte bine” din partea mentorilor pot accede într-o funcție publică fără concurs și fără perioadă de probă, în condițiile legislației în vigoare. Astfel, stagiul le permite participanților să își dezvolte competențele profesionale și să facă trecerea de la pregătirea teoretică la activitatea practică.

Prin participarea la acest program, Biroul Național de Statistică își reafirmă angajamentul de a susține implicarea tinerilor în serviciul public și de a contribui la formarea viitorilor specialiști în domeniul statisticii oficiale.

Le dorim celor șase stagiari mult succes, experiențe valoroase și o integrare cât mai frumoasă în echipa BNS!

 

Materiale relevante:


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER