Aspecte privind pregătirea Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2024 discutate cu experți internaționali

Biroul Național de Statistică (BNS), își intensifică activitatea în vederea pregătirii Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) care este planificat pentru anul 2024. Pregătirea RPL este susținută prin acordarea asistenței tehnice oferite de Delegației Uniunii Europene (DUE), în cadrul căreia, în perioada 5-9 decembrie curent, este organizată o misiune a experților internaționali în domeniul RPL: Diana Beltadze, expert al Oficiului de Statistică al UE - Eurostat (care a activat anterior în Biroul Național de Statistică al Estoniei), Ciprian Alexandru Caragea și Tiberiu Giurgescu (România).

Scopul vizitei experților internaționali este de a acorda suport privind metodologia realizării RPL în Republica Moldova și în domeniul tehnologiei informației (TI) la etapa de pregătire și efectuare a recensământului, inclusiv în ceea ce privește evaluarea resurselor și capacităților TI naționale disponibile și planificarea celor necesare pentru scopurile RPL, în corespundere cu recomandările internaționale în domeniu, precum și prevederile legislației naționale privind guvernarea electronică și protecția datelor cu caracter personal.

De menționat că, la RPL 2024, vor fi aplicate metodele moderne de colectare a datelor de recensământ prin autorecenzare prin Internet – CAWI (eng.: Computer-assisted Web Interviewing), intervievarea de către recenzor cu utilizarea dispozitivului electronic - CAPI (eng.: Computer-assisted Personal Interviewing) și utilizarea datelor din surse administrative, cu asigurarea cerințelor de calitate relevante și de protecție a datelor cu caracter personal conforme legislației naționale privind TIC, cu aplicarea platformelor de guvernanță digitală.

Totodată, este de remarcat că, în cadrul misiunii, la 6 decembrie, experții și conducerea BNS s-au întrunit într-o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției de Guvernare Electronică și Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, în cadrul căreia au fost abordate următoarelor subiecte:

  • metodele de colectare electronică a datelor RPL, precum și dezvoltarea Sistemului Informatic „Recensământul populației și locuințelor” (SI de recensământ) din cadrul Sistemului Informațional „Statistici demografice și sociale”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 604/2022;
  • găzduirea SI de recensământ pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud) cu asigurarea resurselor TI necesare pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea și stocarea datelor în cadrul SI de recensământ;
  • integrarea cu serviciile guvernamentale partajate (serviciul guvernamental de semnătură electronică (MSign), serviciul electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass), serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog), serviciul electronic guvernamental de notificare (MNotify) și registrul împuternicirilor de reprezentare (MConnect)) și cu registrele de stat relevante prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate MConnect;
  • oferirea accesului BNS la datele și metadatele din registrele și sistemele informaționale deținute de persoane juridice de drept public și privat pentru data de referință (inclusiv a recensământului de probă) în scopul producerii și analizei datelor de recensământ;
  • realizarea achizițiilor TIC în baza planurilor achizițiilor pentru tehnologii informaționale destinate recensământului (inclusiv sistemul informațional de recensământ, echipamentul tehnic, software licențiate);
  • identificarea modalității de reutilizare post-recensământ a dispozitivelor electronice utilizate în cadrul recensământului.

De notat, activitatea desfășurată de echipa de experți internaționali este realizată cu suportul proiectului finanțat de UE „Suport la implementarea Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene” (eng. EU High Level Advisers’ Mission). Proiectul acordă sprijin Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme și ajută autoritățile în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere (AA), inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), asigurând acțiunile post-liberalizare a regimului de vize.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER