BNS a găzduit o misiune a Eurostat dedicată evoluțiilor din Sistemul Statistic Național

În perioada 12–14 martie, Biroul Național de Statistică (BNS) a găzduit o misiune a Oficiului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), dedicată evoluțiilor din Sistemul Statistic Național al Republicii Moldova. Din cadrul delegației au făcut parte Claudia Junker – Șefă de unitate, Unitatea B3: Extindere, Vecinătate și Cooperare pentru Dezvoltare de la Eurostat și Enrico Giannone – funcționar statistic la aceeași unitate.

În cadrul întrevederilor cu conducerea BNS, managerul de Program la Delegația UE în Republica Moldova, Jan Demidovits-Mekelainen și cu reprezentanți ai direcțiilor Biroului, participanții la discuții au abordat subiecte de importanță majoră pentru Sistemul Statistic Național (SSN) privind progresul și planuri de viitor referitoare la: procesul de aderare la Uniunea Europeană, Recensământul populației și locuințelor 2024, Programul de lucrări statistice pentru anul 2025, Strategia BNS și programul statistic multianual, resursele și coordonarea SSN, identificarea altor producători de statistici oficiale, raportarea datelor statistice către Eurostat, evaluarea Peer Review care va avea loc în anul 2026, Programul național de cooperare și alte proiecte de la donatori internaționali etc.

Oficialii de la Eurostat au fost interesați de provocările, problemele și dificultățile cu care se confruntă BNS și Sistemul Statistic Național în ansamblu, necesitățile, respectiv modalitățile prin care Eurostat poate oferi sprijin BNS-ului în vederea pregătirii pentru următorul program regional Eurostat. Experții au făcut o prezentare a viitorului program regional al Eurostat, inclusiv a aspectelor practice. 

Agenda misiunii a inclus ședințe cu reprezentanți ai partenerilor BNS în procesul de elaborare și diseminare a statisticilor oficiale: Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Inspectoratul General pentru Migrație, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția de Mediu.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER