BNS a participat în Georgia la ediția a 10-a a Forumului Global privind statisticile de gen

Directorii generali adjuncți ai Biroului Național de Statistică (BNS), au împărtășit experiența Republicii Moldova în domeniul statisticii de gen la cea de-a 10-a ediție a Forumului Global privind statisticile de gen și la cea de-a 19-a reuniune a Grupului inter-agenții și de experți privind statisticile de gen (IAEG-GS) și , care s-au desfășurat în Tbilisi, Georgia, în perioada 30 septembrie, respectiv în perioada 1–3 octombrie curent. Evenimentul a fost organizat de Divizia de Statistică a Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale al Națiunilor Unite (UNSD), în colaborare cu Biroul Național de Statistică al Georgiei.

În cadrul reuniunii Grupului inter-agenții și de experți privind statisticile de gen al UNSD, al cărei membru este și BNS, alături de experți în statistici de gen, reprezentând instituții internaționale, regionale și naționale, au fost prezentate progresele înregistrate de Grupul consultativ IAEG-GS în răspunsul la solicitarea Comisiei de Statistică a ONU de a integra o perspectivă de gen în activitatea sa, precum și inițiativele de consolidare a statisticilor de gen realizate de către comisiile regionale ale ONU și ale agențiilor internaționale. La sesiunea dedicată prezentării progreselor Oficiilor Naționale de Statistică, Aurelia Spătaru a prezentat eforturile naționale de a elimina lacunele în date privind monitorizarea egalității de gen în cadrul migrației, prezentând statistici de gen produse în baza rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor din 2024.

Tema celei de-a 10-a ediții a Forumului Global al Națiunilor Unite privind statisticile de gen a fost „Stimularea schimbării cu ajutorul statisticilor de gen: o cale către egalitate”.

În special, Forumul a oferit o oportunitate importantă de a partaja, revizui și discuta inițiative și instrumente legate de colectarea, producerea, analiza, diseminarea, comunicarea și utilizarea statisticilor de gen. Evenimentul a reunit circa 150 participanți din circa 30 țări, producători și utilizatori de statistici de gen din cadrul instituțiilor naționale și internaționale de statistică, ai altor agenții guvernamentale, organizații internaționale, mediului academic, societății civile și comunității donatorilor.

Monitorizarea progreselor înregistrate în vederea implementării Declarației de la Beijing și Platforma de acțiune (PA) și a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a arătat o cerere sporită față de statisticile de gen. Forumul a oferit oportunitatea de a discuta modalități de îmbunătățire a datelor și dovezilor pentru politicile publice și cercetarea în vederea atingerii egalității de gen, oferind posibilitatea de a analiza progresele înregistrate în direcția egalității de gen și a abilității socio-economice a femeilor, de a evalua disponibilitatea datelor, provocările și capacitățile țărilor de a măsura și monitoriza problemele relevante pentru gen; de a discuta inițiative, abordări, instrumente și metode inovatoare pentru colectarea, producerea, diseminarea și utilizarea statisticilor de gen, inclusiv prin integrarea unei perspective de gen în procesele actuale de gestionare a datelor.

Forumul s-a concentrat pe provocările și oportunitățile tot mai mari oferite de serviciile de îngrijire și impactul acestora asupra egalității de gen. Participanții la paneluri și publicul au contribuit la elaborarea de strategii privind modul de valorificare optimă a datelor existente, inclusiv prin integrarea perspectivei de gen în procesele de date existente.

În cadrul lucrărilor panelului la nivel înalt cu genericul „De la Beijing până în 2030 și nu numai: Evoluția statisticilor de gen pentru dezvoltarea durabilă”, Aurelia Spătaru a prezentat parcursul realizat de către BNS în procesul de dezvoltare a statisticilor de gen în Republica Moldova (cu suportul partenerilor internaționali precum UN Women, UNDP, UNFPA, UNICEF, ILO, OIM, Banca Mondială și alții), integrarea acestora în cadrul sistemului statistic național, precum și efectul transformator al statisticilor de gen asupra politicilor și legislației în domeniul egalității de gen. Participanții la panel au examinat modul în care sistemele de date de gen au evoluat pentru a fundamenta dezvoltarea durabilă și au evidențiat domeniile cheie de progres în eliminarea lacunelor în datele de gen. În același timp, discuțiile au atras atenția asupra provocărilor persistente care continuă să limiteze puterea datelor de a impulsiona schimbări echitabile de politici.

Forumul a fost organizat în sesiuni pe domeniile tematice: Egalitatea de gen, bunăstarea și dezvoltarea durabilă, Eforturile de integrare a perspectivei de gen în sistemele statistice naționale, Abilitarea economică a femeilor, Violența împotriva femeilor și fetelor, discriminarea și stereotipurile de gen, Statistici de gen și schimbările climatice, Statistici de gen și migrația, Statistici privind munca plătită și neplătită și utilizarea timpului, Statisticile de gen privind transformarea digitală și Utilizarea datelor de gen în politici.

În cadrul sesiunii dedicate eforturilor naționale de integrare a perspectivei de gen în statisticile naționale privind abilitarea economică a femeilor, Iurie Mocanu a prezentat abordarea inovativă a BNS de a integra sursele de date statistice și administrative disponibile întru producerea datelor aferente antreprenoriatului feminin. Astfel, cu suportul UN Women, au fost produse calcule experimentale ale indicatorilor statistici ce caracterizează activitatea de antreprenoriat prin prisma de gen, care pot fi grupate în trei seturi de date: (i) demografia întreprinderilor; (ii) activitatea de export; (ii) așteptările și dificultățile managerilor de entități.

Participarea reprezentanților BNS la cele două evenimente internaționale privind statisticile de gen a fost posibilă cu suportul financiar al Diviziei de Statistică a Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale al Națiunilor Unite (UNSD) și al Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Împuternicirea Femeilor (UN Women).


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER