BNS: auditul extern a confirmat corespunderea sistemului de management cerințelor standardelor ISO privind securitatea informației și protecția datelor cu caracter personal

La finele lunii ianuarie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS) a fost realizat auditul extern de supraveghere privind nivelul de conformitate a sistemului de management în domeniul „Producerea statisticilor oficiale”, cu standardele ISO/IEC 27001:2022 privind securitatea informației și ISO/IEC 27701:2019 privind protecția datelor cu caracter personal. Auditul de supraveghere a fost efectuat de către o companie de certificare din Uniunea Europeană.

Potrivit rezultatelor auditului, sistemul de management privind securitatea informației și confidențialitatea datelor în BNS corespunde cerințelor ISO 27001:2022 și ISO 27701:2019. Sistemul este implementat, menținut și îmbunătățit continuu conform bunelor practici și este capabil să îndeplinească cerințele de reglementare.

Menționăm că, în cadrul acestei recertificări, BNS a realizat cu succes tranziția de la ediția ISO/IEC 27001:2013 la ISO/IEC 27001:2022.

Aceste certificări vin să aducă o asigurare în plus, atât respondenților, cât și deținătorilor de date administrative și alternative (private) - datele cărora sunt prelucrate de către BNS, că consumul și utilizarea datelor individuale de către BNS, este efectuată în strictă conformitate cu cerințele din domeniul protecției datelor cu caracter personal și a securității informaționale și servesc exclusiv scopului de producere a statisticilor oficiale.

Amintim că, Biroul Național de Statistică a obținut certificatele de conformitate corespunzător standardelor ISO/IEC 27001:2013 privind securitatea informației și ISO/IEC 27701:2019 privind protecția datelor cu caracter personal/confidențiale la sfârșitul anului 2022, și în anul 2024 a fost recertificat în cadrul auditului extern de supraveghere, realizat cu regularitate.

Cheltuielile aferente realizării misiunii de audit au fost suportate de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER