Clubul de presă cu tematica „Importanța și utilitatea pentru societate a datelor de recensământ” a întrunit mai mulți jurnaliști și experți naționali și internaționali

„Importanța și utilitatea pentru societate a datelor de recensământ” este genericul Clubului de presă la care au participat reprezentanți ai instituțiilor mass-media, parteneri de dezvoltare, cercetători, sociologi, analiști și reprezentanți ai societății civile.

Evenimentul a fost organizat Clubul Presei Economice în parteneriat cu Biroului Național de Statistică (BNS) și cu suportul financiar al Organizației Națiunilor Unite pentru Migrație (OIM), la data de 29 aprilie în incinta Centrului Industriilor Creative „Artcor”.

Președintele Clubului Presei Economice, Alexandru Burdeinii, care a fost și moderatorul evenimentului a menționat despre provocările în procesul desfășurării recensământului, inclusiv răspândirea de informații false și neînțelegerea și interpretarea greșită a sensului recensământului.

Damien Fresnel, reprezentantul Organizației Națiunilor Unite pentru Migrație (IOM), a reiterat disponibilitatea de a conlucra și mai departe cu BNS, susținând politicile și programele care se bazează pe date exacte. Totodată, a adăugat: „Fenomenul migrației este foarte răspândit în Moldova și este nevoie de o bună colectare de date și de a avea un profil identificat al migrantului ca să ne asigurăm că există vizibilitate și implicare din partea statului.

Scopul principal al Recensământului este de a prezenta estimarea cât mai fiabilă și mai corectă a numărului populației rezidente în Moldova și caracteristicele acestora. Aceste date sunt importante în procesul de planificare a dezvoltării socioeconomice a țării noastre, a menționat Olga Găgăuz, directoare a Institutului Național de Cercetări Economice.

Veaceslav Ioniță, economist, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, a declarat că datele recensământului te ajută să confirmi sau să infirmi anumite lucruri în diverse analize, studii etc. Totodată, a subliniat că Recensământul ajută statul să afle câte persoane are, care este nivelul de trai al acestora și ce potențial economic are.

Datele calitative obținute în cadrul recensământului ajută statul să aibă politici bazate pe evidențe. Recensământul locuințelor include întrebări importante despre anul construcției, starea locuințelor etc. pentru ca statul să poată să-și planifice mai eficient resursele și sa aloce mai țintit resursele în proiecte de modernizare și îmbunătățire a locuințelor, a specificat Adrian Lupușor, director executiv, Centrul analitic „Expert-Grup”. De asemenea, a adăugat că datele la recensământ vor ajuta la înțelegerea motivelor privind deficitul forței de muncă și a subocupării din țara noastră și a întreprinde acțiuni de a activa populația inactivă.

Andrew Painter, ofițer superior de protecție, Agenţia ONU pentru Refugiaţi UNHCR, a menționat că în cadrul acestui recensământ vom cunoaște situația persoanele strămutate forțat și persoanele apatride, iar acest lucru ne va permite să realizăm acțiuni concrete pentru îmbunătățirea condițiilor sociale a refugiaților, cât și a comunităților gazdă.

Beatrix Ferenci, consilieră internațională în drepturile omului, șefă Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), a declarat că este necesar să cunoaștem cât mai multe informații despre oameni ca să elaborăm politici și decizii centrate pe necesitățile populației.

Ion Duminică, doctor în științe politice, expert în grupul de lucru pentru RPL 2024 a vorbit despre importanța și necesitatea datelor privind limbile vorbite și apartenența etnică pentru monitorizarea și promovarea drepturilor minorităților lingvistice. Utilitatea datelor colectate la RPL 2024 despre dificultăți în viața de zi cu zi pentru monitorizarea drepturile persoanelor cu dizabilități a fost argumentată de Ludmila Malcoci, profesor, doctor habilitat, directoare executivă, Keystone Moldova. Totodată, sociologul, Vasile Cantarji, manager de proiecte la Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA a menționat că RPL servește ca bază de eșantionare pentru toate cercetările sociologice din țară.

Prezent la eveniment, directorul general al BNS, Oleg Cara, a prezentat aspecte importante privind organizarea și desfășurarea recensământului 2024. Totodată, Oleg Cara a adus mulțumiri reprezentanților media, reafirmând că sunt un aliat și un partener de încredere în eforturile de promovare a importanței acestui exercițiu de importanță națională. De asemenea, Oleg Cara a ținut să aducă un mesaj de mulțumire recenzorilor și personalului de recensământ pentru activitatea lor în teren, precum și populației care a manifestat deschidere, oferind răspunsuri complete și corecte la întrebările din chestionare.

În cadrul clubului de presă participanții au purtat discuții pe tematica valorii informaționale a datelor colectate la Recensământul populației și locuințelor (RPL) pentru societate, care se desfășoară în perioada 8 aprilie-7 iulie. De asemenea, s-au expus asupra relevanței întrebărilor din chestionarele de recensământ și a utilității datelor colectate la recensământ pentru diferite scopuri. Totodată, au dezbătut provocările în colectarea datelor de la locuitori țării, falsurile și dezinformările cu privire la relevanța și oportunitatea desfășurării recensământului apărute în mediul online.

În particular, participanții la acest club au abordat subiecte precum scopul și metoda de elaborare a chestionarelor de recensământ, importanța colectării datelor despre clădiri și condițiile de trai ale populației în vederea îmbunătățirii calității vieții oamenilor și dezvoltării regionale, utilitatea datelor demografice colectate la recensământ pentru a cunoaște numărul de locuitori, mobilitatea teritorială a populației etc.

Informăm că, obiectivul general al evenimentului este crearea unei platforme tematice „Club de presă pentru statistici utile societății” de comunicare între autoritatea națională responsabilă de producerea statisticilor oficiale și reprezentanții mijloacelor de informare în masă, în vederea stabilirii unei bune colaborări pentru a asigura informarea continuă și corectă a opiniei publice privind dezvoltarea sistemului statistic național, producerea de statistici relevante în diverse domenii și beneficiile pentru societate.

Transmisiunea Live a evenimentului paote fi vizualizată aici.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER