Comitetul interinstituțional în domeniul conturilor naționale ale sectorului administrației publice și-a stabilit obiectivele pentru 2026 

La 6 februarie a avut loc, în format online, prima ședință a Comitetului de coordonare interinstituțională în domeniul elaborării conturilor naționale ale sectorului administrației publice, statisticii finanțelor publice și indicatorilor statistici privind procedura de deficit excesiv. Agenda reuniunii a cuprins subiectele cu privire la modalitatea de activitate a Comitetului, planurile pentru 2026 și altele, de asemenea cu privire la instituirea Grupului de lucru privind clasificarea unităților instituționale din sectorul administrației publice.

Din Comitet fac parte reprezentanți ai BNS, Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, și ai Băncii Naționale a Moldovei. Președintele Comitetului, Oleg Cara, a mulțumit membrilor pentru eforturile depuse la elaborarea și aprobarea Acordului de colaborare interinstituțională, încheiat la 15 decembrie 2025 și pentru colaborarea interinstituțională în domeniul Sistemului european de conturi naționale (ESA 2010), al statisticilor privind finanțele guvernamentale (GFS) și procedurii de deficit excesiv (EDP).

În atribuțiile Comitetului, reglementate de Acordul de colaborare interinstituțională, intră elaborarea proiectului Foii de parcurs privind implementarea sistemului conturilor naționale conform ESA 2010 (FPESA), precum și raportarea principalilor indicatori ai conturilor naționale către Eurostat prin intermediul platformei EDAMIS (Electronic Data files Administration and Management Information System) – aplicația standard utilizată pentru transmiterea securizată a fișierelor de date statistice către Eurostat. Oleg Cara a menționat că proiectul FPESA a fost consultată cu Eurostat și urmează a fi consultată și pe plan național cu instituțiile relevante.

Membrii Comitetului au pus în discuție și subiectul privind proiectele Clasificării sectoarelor instituționale și a listei entităților din sectorul S.13 „Administrația publică”, care au fost elaborate de BNS și transmise instituțiilor interesate pentru consultare.

Participanții au decis să fie elaborat proiectul Regulamentului de activitate a Comitetului și au luat act de proiectul Clasificării sectoarelor instituționale precum și de Lista inițială a entităților din sectorul S.13 „Administrația publică”. De asemenea, a fost creat Grupul de lucru privind clasificarea unităților instituționale, care va elabora și prezenta, în timp de o lună, spre examinare Comitetului, Planul anual de activitate al Grupului de lucru pe anul 2026.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER