Conducerea BNS a participat la seminarul de nivel înalt privind prioritățile de cooperare internaționalăși practicile inovatoare în domeniul statistic
Conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) a participat la seminarul de nivel înalt privind cooperarea statistică pentru Europa de Est, Caucaz și țările din Asia Centrală (EECCA), cu tematica „Focusare pe viitor: priorități și practici inovatoare” („Focus on the future: priorities and innovative practices”). Evenimentul s-a desfășurat în regim online, în perioada 23-24 septembrie curent, și a fost organizat de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), în cooperare cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE).
Participanții la seminar, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, șefi ai oficiilor naționale de statistică din cadrul țărilor EECCA, precum și experți internaționali din domeniul statistic au împărtășit informații și practici cu privire la cele mai recente și importante inovații realizate în statistica oficială a țărilor membre EECCA, precum și au notat prioritățile și așteptările viitoare în ceea ce privește cooperarea tehnică și de dezvoltare în domeniul statisticii oficiale.
Prezent la eveniment, directorul general al BNS, Oleg Cara, a vorbit despre introducerea instrumentelor geospațiale în producerea de statistici oficiale – o practică nouă în activitatea BNS implementată începând cu 2021. În acest sens, Oleg Cara s-a referit la procesul de colectare a datelor de teren pe tablete, care permit colectarea de coordonate geografice precise atât online, cât și offline, pentru clădiri și locuințe, cu utilizarea imaginilor de ortophoto furnizate de Agenția Relații Funciare și Cadastru (ARFC). Acțiunile curente de cartografiere geografică au prevăzut colectarea datelor despre clădiri și locuințe pentru localitățile fără date cadastrale (circa 600 000 de clădiri), în perioada 15 iunie – 30 septembrie curent. Aplicația a fost dezvoltată în cadrul proiectului „Sprijin pentru statistică în cadrul Reformei Administraţiei Publice”, finanțat de Uniunea Europeană, iar tabletele au fost donate de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) UNFPA și Elveția în cadrul „Proiectului de îmbunătățire a capacităților instituționale ale Biroului Național de Statistică”.
În context, Oleg Cara a menționat că procesul de creare a unei baze de date geostatistice la nivel de punct de adresă se desfășoară în colaborare cu ARFC, Agenția Servicii Publice (ASP), în baza Memorandumurilor de înțelegere semnate cu BNS.
Aurelia Spătaru, director general adjunct al BNS, în prezentarea sa, a subliniat că multe dintre realizările BNS au fost posibile datorită sprijinului pe care l-a avut și îl are din partea Eurostat și Delegației UE (2 proiecte de asistență), precum și a agențiilor Organizației Națiunilor Unite (6 proiecte), și cu suportul experților din țările partenere.
De asemenea, Aurelia Spătaru a prezentat acțiunile imediate ale BNS în ceea ce privește elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic național pe termen lung (2022-2030), precum și a programului și planului de acțiuni privind implementarea acesteia.
Principalele priorități ale BNS în cooperarea statistică, prezentate în cadrul evenimentului, se referă la consolidarea cadrului legal și a celui instituțional, fortificarea managementului resurselor umane, modernizarea infrastructurii tehnice și tehnologice pentru optimizarea producerii statisticilor oficiale, pentru reducerea sarcinii de răspuns și a gestionării calității datelor statistice, îmbunătățirea conținutului și accesibilității informațiile statistice, precum și îmbunătățirea comunicării cu utilizatorii de date în vederea intensificării utilizării informațiilor statistice.
Informăm că seminarul de nivel înalt, organizat anual, constituie o reuniune de importanță majoră pentru principalii actori ai domeniului statistic. Schimbul de informații din cadrul acestor seminare ajută țările EECCA să își dezvolte sistemele statistice și să le apropie de standardele internaționale și cele ale UE.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER