Consultare publică a logoului și sloganului pentru recensământul populației și locuințelor din anul 2024
Biroul Național de Statistică (BNS) propune spre consultare publică logoul și sloganul recensământului populației și locuințelor (RPL) din anul 2024.
Consultarea are drept scop crearea unei identități relevante, moderne, care va contribui la sporirea gradului de conștientizare a participării la recensământ a tuturor locuitorilor țării și se va desfășura până la data de 19 iunie curent.
În acest context, Vă invităm să expuneți opinia Dumneavoastră, completând chestionarul online la linkul https://bit.ly/42ogIfy. De asemenea, comentariile și propunerile pot fi expediate la adresa electronică moldstat@statistica.gov.md.
Notăm că, recensământul populației și locuințelor are drept scop oferirea informației de interes public despre populația rezidentă pe teritoriul țării și locuințele acesteia pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor statului, pentru fundamentarea deciziilor de dezvoltare umană, pentru cercetarea științifică, elaborarea programelor de dezvoltare la nivel de localitate, regiune, țară etc.
Contăm pe răspunsurile Dvs. și Vă mulțumim anticipat pentru opinia oferită.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER