Dezmințire informații apărute în presă

În legătură cu informația prezentată cu erori și în mod tendențios cu referire la scopul Recensământului populației și locuințelor (RPL) din 2024, publicată de redacția Комсомольская правда în articolul „Налоги на недвижимость, особенно, на квартиры, в Молдове вырастут еще больше: Почему перепись жилищного фонда похожа на отмывание денег и каковы будут последствия”, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu dezmințire, oferind precizări privind scopul și importanța recensământului.

Recensământul populației și locuințelor este o cercetare statistică de amploare națională, care se desfășoară pe teritoriul țării, o dată la 10 ani. În cadrul acestuia sunt colectate date despre persoane și locuințe. Există și alte recensăminte, cu scopuri specifice, precum este cel agricol (ultimul fiind desfășurat în Republica Moldova în anul  2011) sau recensământul întreprinderilor.

Scopul Recensământului populației și locuințelor, este de a produce și disemina statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării și nuclee familiale, locuințele în care populația își are reședința și condiții de trai, precum și despre clădirile în care sunt situate locuințele. Scopul, obiectele și modul de desfășurare a RPL 2024 în țara noastră sunt stabilite în Legea nr. 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor  și Hotărârea Guvernului nr.951/2022 cu privire la organizarea și efectuarea recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova în anul 2024. 

Atribuirea Recensământului populației și locuințelor din 2024 a altor scopuri decât cele menționate în actele normative menționate, inclusiv de  colectare a impozitelor pe bunurile imobiliare, este total lipsită de orice temei. Scopul colectării în cadrul RPL a datelor despre locuințele din țară este de a colecta date privind nivelul de trai al populației, dotarea locuințelor cu principalele comodități precum baie sau duș, bucătărie, sistem de canalizare, instalații de încălzire, rampe de acces etc. Aceste date sunt utilizate pentru elaborarea politicilor publice naționale și locale, activități administrative,  de cercetare, afaceri etc.

De exemplu, datele RPL vor ajuta la determinarea ponderii caselor cu acoperișuri din foi de ardezie care conțin substanțe toxice pentru sănătate, precum și a celor vulnerabile la dezastre naturale. Aceste date vor fi utilizate de către factorii de decizie la elaborarea politicilor pentru susținerea populației țării în vederea reabilitării locuințelor și construirii caselor de locuit durabile și sigure.

Recensământul va oferi și alți indicatori care lipsesc în sursele de datele administrative deținute de autoritățile Republicii Moldova. La momentul de față, în țara noastră sunt localități în care nu sunt efectuate lucrări cadastrale masive și respectiv o bună parte a locuințelor nu sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile. Totodată, în localitățile țării, unde au fost efectuate lucrările cadastrale masive, este înregistrată de-regulă doar clădirea de bază. În același timp, procedurile de înregistrare a clădirilor în Registrul bunurilor imobile presupun un anumit grad de finalizare a construcțiilor și din acest motiv multe din casele individuale construite de către persoanele fizice, dar care nu sunt finalizate, lipsesc în baza de date cadastrală, deși persoanele locuiesc în asemenea locuințe.

Totodată, recensământul va oferi date statistice demografice și social-economice despre populația țării, integrate cu datele spațiale, la nivel de arii mici, inclusiv grile de 1 km pătrat, fiind extrem de importante pentru elaborarea și implementarea proiectelor de dezvoltare socială și de infrastructură, inclusiv pentru planificarea mai bună a transportului urban, construcției de grădinițe, școli, spitale etc.

În acest context, Biroul Național de Statistică îndeamnă reprezentanții mass-media și populația să se informeze bine despre scopul și realizarea lucrărilor de recensământ, inclusiv pe baza informației variate disponibile pe pagina web oficială a BNS www.statistica.gov.md, cu pagină specială dedicată RPL.

De asemenea, este de menționat că, BNS garantează utilizarea datelor colectate exclusiv în scopuri statistice, pentru elaborarea statisticilor oficiale privind populația și locuințele care vor fi puse la dispoziția publicului, și în niciun caz în alte scopuri, precum cele menționate în articol.

BNS subliniază importanța participării la recensământ a fiecărei persoane care locuiește în țară.

Cunoașterea situației demografice reale în fiece localitate a țării depinde de participarea la recensământ a fiecărui locuitor al țării și de furnizarea de răspunsuri corecte și complete!


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER