Întâlnire a conducerii BNS cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, aflați într-o misiune la Chișinău
La data de 13 iulie curent, conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aflați într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 11-14 iulie curent. Subiectul principal al discuțiilor a vizat disponibilitatea statisticilor oficiale necesare pentru evaluarea bunăstării și echității, în marja pregătirilor către Summitul Social Mondial din anul 2025.
În debutul întrevederii directorul general al BNS, Oleg Cara, a salutat membrii delegației OMS la Birou, apreciind interesul manifestat față de datele statistice și importanța acestora atât la fundamentarea și elaborarea politicilor și luarea deciziilor, cât și la monitorizarea și evaluarea rezultatelor implementării acestora, fapt ce conduce în final la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
La rândul său, Chris Brown, șeful Oficiului european pentru investiții în sănătate și dezvoltare al OMS, a mulțumit pentru deschidere și oportunitatea de a cunoaște aspecte ce țin de producerea datelor statistice și disponibilitatea acestora, menționând că Republica Moldova demarează un program de reforme, punând solidaritatea și echitatea în sănătate pe primul loc, iar datele statistice sunt necesare la evaluarea politicilor de dezvoltare relevante.
În cadrul discuțiilor experții OMS s-au familiarizat cu aspectele privind organizarea statisticii din domeniul sănătății în Republica Moldova precum baza normativă, sursele de date administrative disponibile, dar și cu provocările în producerea datelor oficiale. Membrii delegației au apreciat înalt varietatea statisticilor și modul de diseminare a informației statistice, precum și pagina web modernizată a instituției.
Părțile au discutat și despre colaborarea de mai departe dintre BNS și OMS în domeniul producerii și diseminării statisticilor, inclusiv în cadrul pregătirii și realizării Recensământului Populației și Locuințelor din 2024.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER