Invitație de presă
Stimați reprezentanți ai mass-media,
Biroul Național de Statistică (BNS) în parteneriat cu Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) invită presa la masa rotundă „Recensământul de probă al populației și locuințelor: provocări și soluții”, care va avea loc vineri, 27 octombrie 2023.
La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale, autorităților publice locale din localitățile unde a avut loc recensământul de probă, cercului academic, organizațiilor nonguvernamentale, precum și ai partenerilor de dezvoltare.
Masa rotundă va avea loc la sediul BNS: str. Grenoble 106, et. 8, sala mare, începând cu ora 10:00.
Intrarea jurnaliștilor se va face în baza legitimațiilor.
Amintim că recensământul de probă al populației și locuințelor s-a desfășurat în perioada 28 august – 10 octombrie 2023 în 11 localități din țară. Recensământul de probă este o etapă importantă de pregătire a Recensământului populației și locuințelor planificat pentru anul 2024, ca parte a rundelor mondiale de recensăminte, realizate în conformitate cu recomandările internaționale o dată la 10 ani.
Scopul recensământului de probă a fost testarea chestionarelor de recensământ, a instrumentelor de colectare a datelor și diverselor aspecte privind modul de organizare a recenzării. Recensământul de probă, de asemenea, a contribuit la înțelegerea mai bună a provocărilor și obstacolelor posibile în desfășurarea cu succes a recensământului din anul viitor.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor din 2024”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER