Janusz Dygaszewicz : „În următoarele câteva luni veţi fi pregătiţi pentru a utiliza sistemul GIS în procesul de introducere a datelor”

Janusz Dygaszewicz : „În următoarele câteva luni veţi fi pregătiţi pentru a utiliza sistemul GIS în procesul de introducere a datelor

IMG_0614.jpg

Expertul GIS în cadrul proiectului UE „Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova”, Janusz Dygaszewicz, s-a aflat în vizită la Biroul Naţional de Statistică (BNS), unde a venit să consulte specialiştii BNS în implementarea sistemului GIS la procesarea datelor statistice.

Ce înseamnă GIS?

E un sistem care ajută corelarea datelor statistice cu datele spaţiale, datele geografice.  Ca să explic în termeni simpli: ca statisticieni, noi operăm cu un volum foarte mare de informaţii şi diseminarea în mod clasic sau tradiţional înseamnă plasarea acestor date în tabele sau în anumite publicaţii sau utilizând anumite instrumente grafic. Sistemul GIS ne ajută să diseminăm aceste date pe hartă nemijlocit. Dacă vorbim de orice fenomen statistic, înţelegem că acesta are loc în spaţiu, respectiv, sistemul GIS ne permite să înregistrăm acest fenomen exact acolo unde acesta are loc. Ca să fac o concluzie: sistemul GIS este acea punte, care ne ajută să corelăm datele legate de fenomenele statistice cu plasarea acestora in spaţiu.

Din punctul Dvs de vedere, Republica Moldova, Biroul Naţional de Statistică sunt gata să implementeze sistemul GIS?

Consider că Republica Moldova are o şansă foarte bună de a introduce sistemul GIS într-o modalitate destul de rapidă. Totuşi vreau să menţionez că această implementare trebuie făcută gradual, pas cu pas. În primul rând trebuie să colectaţi şi să uniţi toate sursele pe care le aveţi pentru a introduce sistemul respectiv. De ce spun că aveţi toate şansele? Pentru că aveţi personalul calificat, pentru că aveţi toate datele statistice relevante din acest punct de vedere, dar aveţi şi puse bazele unei cooperări foarte bune cu agenţia responsabilă de cartografiere, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, care vă poate pune la dispoziţie hărţile geografice şi nivelele – straturile geografice. De asemenea, am aflat, de curând, că aţi angajat câteva persoane noi, tinere, care se vor ocupa nemijlocit de implementarea sistemului GIS. În acest sens, bănuiesc că sunteţi pe punctul de a fi chiar pregătiţi pentru implementarea acestui sistem. Trebuie să uniţi toate sursele pe care le aveţi şi să realizaţi că, de fapt, sunteţi capabili de a implementa sistemul GIS în Sistemul Statistic Naţional, şi desigur, să aveţi curajul de a o face. În opinia mea, în următoarele câteva luni veţi fi deja pregătiţi pentru a introduce sistemul GIS în procesul de introducere a datelor.

Câteva luni… Ar putea fi până la Anul Nou?

Atunci când am zis că sunteţi aproape pregătiţi, m-am referit de fapt la echipa pe care o aveţi pentru că aceasta este fundamentul implementării oricărei tehnologii noi. Atunci când vorbim de câteva luni pentru implementare, mă refer, desigur, la perioada de după Anul Nou, pentru că aveţi necesitate să organizaţi un tender oficial pentru a alege instrumentele necesare pentru implementare. De asemenea, trebuie să introduceţi nişte cursuri de perfecţionare pentru angajaţii dvs, dar şi să aveţi o perioadă pentru a negocia condiţiile de utilizare a instrumentelor pentru implementarea sistemului GIS, nemijlocit cu prestatorii de aceste instrumente. După părerea mea, acum aveţi de parcurs două activităţi importante: în primul rând trebuie să codificaţi geografic datele de care dispuneţi, care au fost colectate la Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2014. Următoarea etapă va fi pregătirea pentru recensământul din runda 2020, şi anume să fiţi pregătiţi din punct de vedere tehnic, dar şi al cunoştinţelor, în utilizarea relevantă, corectă a sistemului  GIS, astfel încât să utilizaţi acest sistem în procesul de colectare, procesare şi diseminare a datelor.

Ce mai trebuie să ştim despre GIS?

Ne aflăm într-o etapă nouă, o etapă în care comunicarea este foarte importantă şi, dacă vorbim despre diseminarea datelor statistice, cunoaşteţi metodele tradiţionale de diseminare, de exemplu tabelele, dar acestea nu sunt atât de inteligibile pentru publicul simplu, iar în ceea ce priveşte aplicarea sistemului GIS pentru toţi utilizatorii de diferite nivele este importantă simplitatea explicării fenomenelor statistice  în spaţiul geografic. Vizualizând datele statistice pe o hartă, este mai simplu să înţelegem, de exemplu, evoluţia cu privire la un fenomen. De asemenea, este mai simplu să ne dăm seama care este situaţia reală cu privire la un fenomen anume. Cunoaşteţi dvs că oamenilor le plac imaginile, le plac hărţile, pentru că acestea sunt mai uşor de vizualizat, informaţia este mai uşor percepută. Oamenilor nu le plac tabelele, care le par destul de plictisitoare. Oricum, rămâne un scop al nostru , rămâne o responsabilitate a noastră, ca oficiu de statistică, să ne ocupăm de aceste date şi de aranjarea lor tradiţională. Noi vom continua să colectăm date unice, dar ce aşteaptă de fapt utilizatorii acestor date pentru care noi diseminăm nemijlocit informaţia? Aceştia aşteaptă ca informaţia să fie prezentată într-un mod simplu, uşor de înţeles, respectiv implementarea sistemului GIS ne ajută să prezentăm această  informaţie într-un mod clar pentru toţi utilizatorii, indiferent de nivelul acestora de cunoştinţe, începând de la persoane de răspundere din Guvern, Parlament, până la utilizatori simpli. Ca o concluzie: sistemul GIS înseamnă un nou canal de comunicare cu utilizatorii noştri.

Sistemul GIS nu se limitează doar la hărţi, dar ne oferă posibilitatea să facem o analiză spaţială. Avem date unice, care sunt codificate geografic din punct de vedere spaţial, ceea ce ne permite să facem o analiză a diverşilor indicatori. Spre exemplu, care este distanţa media de la locul unde locuim până la şcoli, până la locul de muncă, până la un aeroport, sau distanţa medie dintre locuinţele părinţilor şi ale copiilor. Un alt exemplu este că acest sistem ne permite să calculăm care este numărul de persoane ce suferă de o anumită boală şi locuiesc la 5 km de la drumurile principale. Sistemul GIS ne arată nu doar datele diseminate conform hărţilor, dar ne permite şi să calculăm anumiţi indicatori, să avem anumite tabele, iar aceasta se bazează pe faptul că avem date statistice care au fost codificate geografic.Misiunea expertului Dygaszewicz în Republica Moldova a avut loc între 24 şi 28 octombrie curent.

Persoană de contact:  

Diana Enache,
șef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media 
tel: 022 40 30 51
e-mail: diana.enache@statistica.md


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER