Minimul de existenţă în trimestrul I-III 2007
Minimul de existenţă în trimestrul I-III 2007
Mărimea minimului de existenţă [1] în trimestrul I-III 2007 a fost în creştere faţă de anul 2006, valorile maxime fiind înregistrate în trimestrul II (1062,6 lei), iar cele minime în trimestrul I (980,2 lei). Valoarea minimului de existenţă este condiţionată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinat în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice.
Figura 1. Evoluţia trimestrială a minimului de existenţă în 2005-2007
Evoluţia trimestrială a minimului de existenţă în 2007 a înregistrat tendinţe diferite de cele înregistrate pe parcursul anilor precedenţi. De regulă, trimestrul III se caracterizează prin scăderea semnificativă a preţurilor la produsele sezoniere, ce respectiv contribuie la diminuarea şi a mărimii minimului de existenţă pentru această perioadă. În trimestrul III 2007 preţurile au fost în general în creştere şi din aceste considerente minimul de existenţă pentru această perioadă a fost de asemenea în creştere, inclusiv şi faţă de trimestrul I (104,6%), iar faţă de trimestrul II a scăzut doar cu 3,5%[2].
Pe medii de reşedinţă minimul de existenţă se caracterizează prin valori mai mari pentru mediul urban, în trimestrul I valoarea acestuia a depăşit minimul de existenţă pentru populaţia din mediul rural cu 15,0%, iar în trimestrul III această diferenţa s-a redus până la 11% (vezi anexa 1). Acest decalaj este datorat, în special, structurii diferite a cheltuielilor de consum şi ponderii mai mari a autoconsumului în mediul rural. În mediul urban coşul nealimentar a constituit 39,4% din minimul de existenţă, iar în rural – 25,5% (în medie pe total ţară acest indicator reprezintă 33,2%).
Conform datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, veniturile disponibile ale populaţiei în primele trei trimestre ale anului 2007 au variat de la 892,0 lei în medie pe o persoană în trimestrul I până la 1068,6 lei în trimestrul III. În Moldova veniturile populaţiei depind în mare măsură de activităţile practicate de către gospodării într-o anumită perioadă, astfel încât, în trimestrul III venitul disponibil a fost cu 20% mai mare decât în trimestrul I. Veniturile disponibile ale populaţiei în trimestrul I au acoperit valoarea medie a minimului de existenţă în proporţie de 91,0%, în trimestrul II în proporţie de 94,4%, iar în trimestrul III au depăşit valoarea minimului de existenţă cu 4,2%.
Tabelul 1. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în trimestrul I-III 2007
Tr. I | Tr. II | Tr. III | |
Minimul de existenţă, medii lunare pe o persoană, lei | 980,2 | 1062,6 | 1025,3 |
Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană) lei | 892,0 | 1002,7 | 1068,6 |
Mărimea medie a pensiei lunare stabilite[3], lei | 442,6 | 532,9 | 539,4 |
Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, în % | 91,0 | 94,4 | 104,2 |
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi minimul de existenţă pentru pensionari, în % | 52,8 | 58,7 | 61,1 |
Pe categorii de populaţie valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vîrstă aptă de muncă, în trimestrul III aceasta a constituit 1082 lei, iar în cazul bărbaţilor – 1145,4 lei. Întreţinerea unui copil presupune alocarea în medie a 929 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vîrsta copilului, de la 378,1 lei pentru un copil în vîrstă de pînă la 1 an şi pînă la 1036,6 lei pentru un copil în vîrstă de 7-15 ani.
În condiţiile în care minimul de existenţă pentru pensionari a constituit 883,2 lei în trimestrul III 2007, valoarea medie a pensiei lunare stabilite pentru această categorie de populaţiei la 1 octombrie anul curent a constituit 539,4 lei, ce respectiv face posibilă acoperirea minimului de existenţă la nivelul de 61,1%. În trimestrul I şi II a anului 2007 gradul de acoperire a mărimii minimului de existenţă de către valoarea medie a pensiei a constituit respectiv 52,8% şi 58,7%. Creşterea în trimestrul III a co-raportului dintre mărimea medie a pensiei stabilite şi minimul de existenţă este condiţionată atât de majorarea pensiei, cât şi de scăderea minimului de existenţă în această perioadă.
În decursul anului 2007, salariul mediu pe economie a fost în continuă creştere, de la 1783 lei în trimestrul I până la 2135 lei în trimestrul III. Cele mai mari salarii rămân a fi în sfera financiară, valoarea acestuia depăşeşte media pe ţară de 2 ori. Totodată, cei din agricultură au dispus de un salariu de 2 ori mai mic decât media pe economie, în învăţământ – de 1,6 ori, în sănătate şi asistenţă socială – 1,4 ori.
Prin urmare, se denotă diferenţe semnificative a co-raportului dintre minimul de existenţă pentru populaţia aptă de muncă şi salariul mediu în funcţie de activităţile economiei naţionale, ce respectiv se explică prin variaţia nivelului salariului pe diferite activităţi. Nivelul minimului de existenţă pentru populaţia în vîrstă aptă de muncă a putut fi acoperit în trimestrul III 2007 de către toate persoanele ocupate, iar în cazul celor ocupaţi în activităţi financiare, salariul acestora a depăşit minimul de existenţă de circa 4 ori, în cazul activităţilor de transporturi şi comunicaţii, construcţii - de 3 ori. Rămâne a fi problematică situaţia populaţiei ocupate în agricultură şi silvicultură, salariile acestora au depăşit nivelul minimului de existenţă doar în trimestrul III cu 3,5% (vezi anexa 2). Totodată, trebuie să ţinem cont de faptul, că fiecare salariat poate avea în grijă cel puţin un copil şi respectiv salariile sunt îndreptate spre acoperirea cheltuielilor comune ale gospodăriei.
Anexa 1
Evoluţia trimestrială a minimului de existenţă în 2006 – 2007
medii lunare pe o persoană, lei
2006 | 2007 | ||||||
tr. I | tr. II | tr. III | tr. IV | tr. I | tr. II | tr. III | |
Total | |||||||
Total populaţie | 878,7 | 968,2 | 816,6 | 929,0 | 980,2 | 1062,6 | 1025,3 |
Populaţia aptă de muncă | 929,1 | 1026,6 | 859,7 | 975,4 | 1030,0 | 1124,5 | 1082,4 |
Bărbaţi în vârstă aptă de muncă | 983,5 | 1087,0 | 907,2 | 1031,2 | 1086,9 | 1188,7 | 1145,4 |
Femei în vârstă aptă de muncă | 874,0 | 965,5 | 811,6 | 919,0 | 972,3 | 1059,5 | 1018,6 |
Pensionari | 747,2 | 834,8 | 697,3 | 791,8 | 837,9 | 908,4 | 883,2 |
Copii | 798,7 | 862,4 | 752,2 | 865,1 | 908,8 | 958,9 | 929,0 |
inclusiv în vârstă de: | |||||||
până la 1 an | 311,5 | 336,4 | 309,8 | 352,7 | 360,7 | 369,6 | 378,1 |
1-6 ani | 705,7 | 750,6 | 644,1 | 757,6 | 808,6 | 829,6 | 805,0 |
7-16 ani | 885,5 | 961,8 | 842,7 | 961,2 | 1004,3 | 1072,3 | 1036,6 |
Urban | |||||||
Total populaţie | 986,2 | 1086,7 | 892,8 | 1002,7 | 1063,1 | 1170,9 | 1093,5 |
Populaţia aptă de muncă | 1026,3 | 1134,6 | 928,1 | 1039,2 | 1102,3 | 1221,5 | 1139,9 |
Bărbaţi în vârstă aptă de muncă | 1075,1 | 1189,3 | 968,0 | 1087,5 | 1151,3 | 1277,1 | 1194,0 |
Femei în vârstă aptă de muncă | 980,3 | 1083,2 | 890,6 | 993,8 | 1056,2 | 1169,1 | 1088,8 |
Pensionari | 832,3 | 927,7 | 752,0 | 843,7 | 898,7 | 988,4 | 925,7 |
Copii | 916,9 | 987,6 | 835,2 | 951,9 | 1004,5 | 1076,8 | 1007,0 | <><><><><> /> /> /> /> /> /> /> /> />>
inclusiv în vârstă de: | |||||||
până la 1 an | 356,7 | 384,4 | 343,7 | 387,9 | 398,4 | 414,5 | 409,9 | <><><><><> /> /> /> /> /> /> /> /> />>
1-6 ani | 812,2 | 861,8 | 717,3 | 836,1 | 896,3 | 934,2 | 875,2 |
7-16 ani | 1021,3 | 1106,5 | 940,1 | 1062,3 | 1114,9 | 1209,7 | 1128,5 | <><><><><> /> /> /> /> /> /> /> /> />>
Rural | |||||||
Total populaţie | 803,2 | 885,0 | 763,1 | 877,2 | 921,9 | 986,5 | 977,4 | <><><><><> /> /> /> /> /> /> /> /> />>
Populaţia aptă de muncă | 851,8 | 940,8 | 805,7 | 925,2 | 972,9 | 1047,8 | 1037,4 |
Bărbaţi în vârstă aptă de muncă | 905,4 | 1000,0 | 855,3 | 983,3 | 1032,1 | 1113,5 | 1104,0 |
Femei în vârstă aptă de muncă | 794,4 | 877,5 | 752,5 | 863,0 | 909,5 | 977,5 | 966,1 |
Pensionari | 701,2 | 784,6 | 667,8 | 763,8 | 805,1 | 865,1 | 860,3 |
Copii | 734,9 | 794,8 | 707,3 | 818,2 | 857,1 | 895,3 | 886,9 |
inclusiv în vârstă de: | |||||||
până la 1 an | 284,2 | 307,5 | 289,3 | 331,5 | 338,0 | 342,5 | 358,9 |
1-6 ani | 647,1 | 689,4 | 603,7 | 714,5 | 760,4 | 771,9 | 766,3 |
7-16ani | 813,7 | 885,2 | 791,2 | 907,8 | 945,8 | 999,6 | 988,0 |
Anexa 2
Salariul mediu nominal lunar al unui lucrător din economie pe tipuri de activităţi economice şi minimul de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă în trimestrul I-III 2007
Trimestrul I | Trimestrul II | Trimestrul III | ||||
lei | în % faţă de minimul de existenţă | lei | în % faţă de minimul de existenţă | lei | în % faţă de minimul de existenţă | |
Total economie | 1783 | 173,1 | 2069 | 184,0 | 2135 | 197,2 |
Agricultura, economia vânatului şi silvicultura | 863 | 83,8 | 972 | 86,4 | 1120 | 103,5 |
Pescuitul, piscicultura | 1099 | 106,7 | 1166 | 103,7 | 1533 | 141,6 |
Industrie: | 2268 | 2,2 ori | 2460 | 2,2 ori | 2593 | 2,4 ori |
industria extractivă | 2434 | 2,4 ori | 3042 | 2,7 ori | 3386 | 3,1 ori |
industria prelucrătoare | 2089 | 2 ori | 2240 | 199,2 | 2382 | 2,2 ori |
energie electrică şi termică, gaze şi apă | 3114 | 3 ori | 3506 | 3,1 ori | 3564 | 3,3 ori |
Construcţii | 2566 | 2,5 ori | 2935 | 2,6 ori | 3046 | 2,8 ori |
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 1694 | 164,5 | 1936 | 172,2 | 1820 | 168,1 |
Hoteluri şi restaurante | 1602 | 155,5 | 1727 | 153,6 | 1837 | 169,7 |
Transporturi şi comunicaţii | 2725 | 2,6 ori | 2970 | 2,6 ori | 3178 | 2,9 ori |
Activităţi financiare | 3987 | 3,9 ori | 4385 | 3,9 ori | 4366 | 4 ori |
Tranzacţii imobiliare | 2178 | 2,1 ori | 2495 | 2,2 ori | 2574 | 2,4 ori |
Administraţie publică | 2201 | 2,1 ori | 2471 | 2,2 ori | 2473 | 2,3 ori |
Învăţământ | 1156 | 112,2 | 1586 | 141,0 | 1324 | 122,3 |
Sănătate şi asistenţă socială | 1310 | 127,2 | 1792 | 159,4 | 1777 | 164,2 |
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale | 1351 | 131,2 | 1579 | 140,4 | 1501 | 138,7 |
activităţi recreative, culturale şi sportive | 1084 | 105,2 | 1318 | 117,2 | 1236 | 114,2 |
1 Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului „Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr.902, din 28 august 2000.
2 Minimul de existenţă în trimestrul III 2006 s-a redus faţă de trimestrul I cu 7,1%, iar faţă de trimestrul II cu 15,6%.
3 Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 aprilie, 1 iulie, 1 octombrie
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER