Noi colaborări ai INS România și BNS în domeniul diseminării datelor
În perioada 24-28 noiembrie 2025, la Biroul Național de Statistică (BNS) s-a desfășurat misiunea experților Institutului Național de Statistică (INS) din România, Virdol Daniel Celu și Lucian Ionuț Alexandrescu, cu tematica „Expertiză în implementarea standardului SDDS+ și în examinarea solicitărilor de acces la microdate”.
După prezentarea generală a situației curente referitor la experiența BNS în acordarea microdatelor, reprezentanții INS România au prezentat propriile practici în acest domeniu. În acest sens, experții au vorbit despre procedurile interne de examinare a solicitărilor, aspectele organizatorice și tehnice și au oferit exemple de solicitări de microdate adresate INS.
Pe parcursul misiunii experții și statisticienii BNS au analizat solicitările de microdate adresate către BNS și au discutat asupra provocărilor în procesul de acordare a acestora. De asemenea, au abordat activitățile derulate după finalizarea proiectului de cercetare, precum validarea datelor, publicarea rapoartelor cu rezultatele obținute, distrugerea microdatelor ș.a.
În continuare, experții au prezentat experiența României în implementarea SDDS Plus (Special Data Dissemination Standard Plus) – un standard internațional avansat de diseminare a datelor statistice al FMI, iar apoi au efectuat o evaluare a practicii de diseminare conform SDDS în Republica Moldova, cu accent pe acoperirea seturilor de date suplimentare și procesul de implementare a acestui standard. Menționăm că, Republica Moldova a aderat la Standardul Special de Diseminare al Datelor al FMI - SDDS în anul 2006, și planifică aderarea la Standardul SDDS Plus, care presupune publicarea adițională a 9 categorii de date din sectorul financiar și fiscal în format SDMX (Statistical Data and Metadata eXchange) – standard internațional folosit în statistică pentru schimbul de date între instituții.
Într-o sesiune dedicată, la care au participat reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei și ai Ministerului Finanțelor, au fost discutate aspecte ce țin de coordonarea interinstituțională, aspecte organizatorice și tehnice și demonstrate exerciții practice privind convertirea fișierelor în format SDMX.
În concluzie, experții din România au oferit mai multe recomandări generale și au prezentat bune practici referitoare la acordarea accesului la microdate și implementarea SDDS Plus.
Menționăm că, misiunea are loc cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid).
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER
