Producerea datelor statistice calitative – pe agenda partenerilor de implementare a Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030

Producerea datelor statistice calitative – pe agenda partenerilor de implementare a Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030

În perioada 8-9 februarie curent, reprezentanții Biroului Național de Statistică (BNS) au participat la atelierul de lucru cu genericul „Producerea și raportarea datelor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD)”, organizat de către Directoratul General Eurostat al Comisiei Europene, în cadrul Proiectului Regional de Cooperare Statistică „Statistici prin Parteneriatul Estic” (STEP).

Evenimentul a fost organizat în regim online și a avut drept scop consolidarea capacităților și fortificarea cunoștințelor personalului țărilor partenere, printre care și Republica Moldova, implicat în producerea, raportarea și diseminarea datelor pentru indicatorii ODD. 

În cadrul atelierului, Aurelia Spătaru, director general adjunct al BNS, a prezentat progresul înregistrat de Republica Moldova în ceea ce privește evaluarea disponibilității datelor ODD la nivel național. Directorul adjunct a împărtășit experiența Moldovei în ceea ce privește:

  • adaptarea Agendei 2030 în contextul național;
  • procesul de revizuire a indicatorilor ODD în anii 2017 și 2019 și foaia de parcurs de producere a indicatorilor lipsă;
  • situația actuală a disponibilității indicatorilor (57% sunt disponibili cu toate dezagregările necesare);
  • furnizorii de date (40 de instituții) și sursele de date existente;
  • dezagregările disponibile (circa 100 tipuri de dezagregări disponibile);
  • procesul de dezvoltare a platformei de diseminare a indicatorilor ODD;
  • prezentarea primului Raport Voluntar Național în anul 2020 la Forumul Politic de Nivel Înalt de la New York.

Aurelia Spătaru a mai adăugat că lipsa metodologiilor pentru estimarea indicatorilor la nivel global și actualizarea lor continuă, estimarea indicatorilor compuși care implică date de la diferite instituții, reforma administrației publice centrale care au adus schimbări în instituțiile statului și în personalul responsabil de statistici din cadrul acestora sunt doar câteva dintre provocările cu care se confruntă BNS în rolul de coordonator național al producerii statisticilor pentru măsurarea progresului în atingerea ODD-rilor. Printre acțiunile ulterioare directorul general adjunct a punctat: aprobarea oficială a rezultatelor revizuirii indicatorilor ODD, finalizarea foii de parcurs privind acțiunile de înlăturare a lipsei datelor și raportul de evaluare, consolidarea cooperării intra și interinstituționale cu alți producători de date precum și dezvoltarea capacităților de producere și utilizare a datelor statistice.

În cadrul evenimentului, participanții au avut posibilitatea să cunoască metodele de evaluare a disponibilității datelor ODD și utilizarea datelor administrative pentru a produce indicatori ODD, fiind prezentate practicile țărilor partenere ale proiectului STEP. De asemenea, au fost împărtășite prioritățile și metodele de dezagregare a indicatorilor ODD în funcție de sex și vârstă. Totodată, atelierul a oferit oportunitatea îmbunătățirii cunoștințelor în vederea stabilirii unui sistem eficient de monitorizare a realizării ODD, de evaluare a progresului înregistrat, precum și a modalităților de utilizare a datelor administrative pentru a produce indicatori ODD.

La atelier au participat reprezentanții instituțiilor naționale de statistică din țările Parteneriatului Estic (PaE) și anume: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, beneficiare ale Proiectului STEP lansat de Eurostat cu scopul consolidării capacităților instituțiilor naționale în producerea statisticilor oficiale de o calitate mai bună, în conformitate cu Codul de practici al statisticilor europene și cu obiectivele țărilor PaE.

Amintim că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), cunoscute ca Obiectivele Globale, sunt un apel universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei, pentru a proteja planeta și pentru a asigura faptul că toți oamenii se bucură de pace și de prosperitate. Republica Moldova s-a angajat să implementeze cu succes Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) împreună cu alte 192 țări. Informații detaliate privind ODD gășiți aici.

Agenda_ODD_2030_1.png

Agenda_ODD_2030_2.jpg


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER