Progresul proiectelor privind estimarea populației și integrarea datelor într-un sistem informațional unic au fost discutate în cadrul ședinței Comitetului de Coordonare a acestora

Progresul proiectelor privind estimarea populației și integrarea datelor într-un sistem informațional unic au fost discutate în cadrul ședinței Comitetului de Coordonare a acestora

Comitetul de Coordonare a proiectelor privind estimarea populației și elaborarea sistemului informațional integrat s-a întrunit miercuri, 15 iulie, în prima sa ședință pentru a discuta asupra progresului acestora. Este vorba despre proiectele ”Îmbunătățirea disponibilității datelor administrative în monitorizarea progresului agendei Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare ca parte a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, finanțat de Fondul de parteneriat pentru dezvoltare India – ONU și ”Suport instituțional Biroului Național de Statistică”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. La ședință au participat reprezentanți ai Biroului Național de Statistică, Fondului ONU pentru Populație, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Agenției de Guvernare Electronică, Agenției Servicii Publice, oficiului Coordonatorului Rezident al Națiunile Unite în Moldova.

În cadrul ședinței, Igor Condrat, ofițer de proiect a prezentat rezultatele activităților întreprinse în cadrul proiectelor, precum și acțiunile ce urmează a fi îndeplinite până la finele anului curent.

Printre cele mai importante rezultate preliminare au fost menționate: estimarea numărului populației cu reședință obișnuită și a migrației internaționale la început de an; evaluarea surselor de date administrative care se planifică a fi integrate în sistemul informațional integrat; colectarea datelor pentru elaborarea studiului Generații și Gen, care va monitoriza tendințele demografice; integrarea în sistemul de sănătate a indicatorilor pe violența în bază de gen, ținând cont de numărul crescut de cazuri a violenței bazată pe gen în perioada pandemiei de Covid-19.

Printre provocările în implementarea proiectelor menționate au fost menționate dificultățile în accesarea datelor cu caracter personal din registre administrative deținute de alte instituții publice, precum și cooperarea dintre autoritățile publice producătoare sau furnizoare de date pentru îmbunătățirea statisticii demografice.

Membrii comitetului au setat drept priorități pentru următoarele luni revizuirea numărului populației cu reședință obișnuită a Republicii Moldovala nivel teritorial, inclusiv prin estimarea migrației interne și internaționale la nivel de unități administrativ-teritoriale, finalizarea evaluării surselor de date administrative cu privire la populație și migrație, elaborarea conceptului sistemului informațional integrat pentru utilizarea automatizată a acestora, precum și dotarea BNS cu echipament tehnic necesar pentru administrarea volumelor de date de tip big data.

Obiectivul principal al acestor proiecte implementate cu suportul UNFPA Moldova, India-ONU și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, constă în consolidarea Sistemului Statistic Național, prin îmbunătățirea colectării, diseminării și utilizării datelor statistice despre populație și migrație. Aceste proiecte facilitează armonizarea statisticii oficiale cu standardele internaționale, dar și contribuie semnificativ la îmbunătățirea disponibilității, calității și utilizării datelor statistice dezagregate pentru monitorizarea progresului Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Cooperarea dintre Biroul Național de Statistică și agențiile Organizației Națiunilor Unite are ca bază Cadrul de Parteneriat ONU - Republica Moldova pentru Dezvoltare Durabilă 2018-2022.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER