Răspuns la cele mai frecvente întrebări adresate de către populație în timpul recensământului de probă al populației și locuințelor

Între 28 august – 10 octombrie 2023, în 11 localități din țară, este în plină desfășurare Recensământul de PROBĂ al populației și Locuințelor, fiind o etapă obligatorie pentru implementarea recensământului de bază din anul viitor.

În această perioadă recenzorii de sector colectează date despre persoane, gospodării și locuințe din anumite sectoare selectate din municipiile Chișinău, Bălți, Soroca și Comrat, orașul Taraclia și din satele Colonița din mun. Chișinău, satul Glinjeni din raionul Fălești, Varnița din raionul Anenii Noi, Butuceni din raionul Orhei, Crihana Veche din raionul Cahul și Copanca din raionul Căușeni.

Pentru buna informare a populației din aceste localități și sectoarele respective incluse în recensământul de probă, Biroul Național de Statistică (BNS):

Suplimentar, prin intermediul mass-media au fost realizate mai multe reportaje din teren și au fost scrise până în prezent peste 160 materiale jurnalistice.

Printre cele mai dese întrebări care au apărut din partea populației pe parcursul recensământului de probă până în prezent au fost:

  • Este obligatorie participarea la recensământul de probă?

Răspuns: Da, participarea la recensământul de probă este obligatorie. Recensământul de probă constituie unul din elementele de bază ale unui recensământ, fiind absolut necesar pentru buna pregătire a recensământului populației și locuințelor din 2024. Obligativitatea participării la recensământ, respectiv și la etapele de pregătire a acestuia, este stipulată în art. 7 din Legea 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor.

  • Care este necesitatea participării mele la recensământul de probă?

Răspuns: Recensământul de probă este o testare a tuturor activităților și procedurilor de recensământ, inclusiv: a procesului de recenzare a întregii populații din sectoarele selectate și a locuințelor în care acestea locuiesc, a metodologiei recensământului, conținutului chestionarelor de recensământ, instruirii personalului temporar de recensământ, măsurilor organizatorice, metodelor de colectare și procesului tehnologic de prelucrare a datelor și altele. Este foarte important ca toată populația din sectoarele localităților selectate să participe la recensământul de probă.

  • Voi fi sancționat dacă nu doresc să particip la recensământ?

Răspuns: În conformitate cu prevederile art. 330, alin.(2) al Codului Contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, refuzul executării de către respondenți (persoane fizice) a obligațiilor prevăzute de Legea nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială, cât și de Legea nr.231/2022 cu privire la recensământul populației și locuințelor, neprezentarea în termen a datelor în scopul producerii statisticilor oficiale se sancționează cu amendă de la 1000 până la 2500 lei.

  • De ce trebuie să prezint recenzorului IDNP-ul?

Răspuns: În cazul recensământului, IDNP se solicită pentru a asigura plenitudinea cuprinderii întregii populații a țării, excluzând de asemenea dublările (recenzarea persoanelor de mai multe ori). IDNP permite validarea și prelucrarea datelor, unirea datelor de recensământ cu datele din alte registre precum Registrul de Stat al Populației, astfel încât viitoarele recensăminte să fie efectuate cu utilizarea surselor de date administrative (registrelor).

  • De ce trebuie să prezint datele privind locuința la recensământul populației?

Răspuns: Acest recensământ, după cum a fost și în anul 2014, este un recensământ al populației și locuințelor. La Recensământul populației și locuințelor sunt 3 chestionare de recensământ:

  • În Legea privind recensământul populației este stipulat că mă pot autorecenza. Cum anume mă pot autorecenza?

Răspuns:  Legea 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor este o lege generică, care se aplică atât pentru recensământul de anul viitor, cât și pentru recensămintele ulterioare care se vor desfășura pe teritoriul țării.

La recensământul din anul 2024 nu este prevăzută autorecenzarea din motive tehnice precum neacoperirea țării cu adrese pentru toate localitățile țării, ceea ce reprezintă un impediment în oferirea de șanse egale pentru întreaga populație de a se autorecenza la locul cu reședință obișnuită. Pe de altă parte, recensământul trebuie să acopere toate locuințele, respectiv, conform recomandărilor metodologice, recenzorul trebuie să identifice în teren orice construcție rezidențială existentă și numărul de locuințe din cadrul acesteia, și care construcție este ocupată sau neocupată. Legătura dintre localizarea locuinței în teren și persoane va permite pe viitor desfășurarea recensămintelor în baza datelor administrative, nefiind necesare vizitele la domiciliu a recenzorilor.

  • Are vreo legătură recensământul cu viitoarele alegeri din toamnă?

Răspuns: Nu, recensământul nu are nicio legătură cu alegerile, inclusiv cu alegerile locale din această toamnă. Sunt două evenimente total diferite. Recensământul este o activitate statistică la nivel național care se desfășoară o dată la 10 ani, fiind parte a rundelor mondiale la care participă țările din toată lumea.

Mulțumim tuturor care deja au participat la recensământul de probă și încurajăm în continuare locuitorii din localitățile și sectoarele selectate pentru recenzare în cadrul recensământului de probă să primească cu încredere recenzorii la casele lor și să răspundă corect și complet la toate întrebările din chestionarele de recensământ.

  • În cazul dacă apar unele întrebări sau neclarități, cetățenii pot telefona la linia verde0 800 800 24.
  • De asemenea, pe pagina web dedicată recensământului, https://www.statistica.gov.md/RPL2024, este activ butonul chat unde cei interesați pot adresa întrebări cu referire la recensământ.
  • Totodată, persoanele pot scrie și pe adresa de email rpl2024@statistica.gov.md.

Menționăm că Biroul Național de Statistică garantează confidențialitatea datelor oferite de către cetățeni și asigură protejarea acestora prin lege. Datele sunt necesare și vor utilizate strict în scopuri statistice.

Informăm că desfășurarea recensământului de probă al populației și locuințelor are loc cu susținerea proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor din 2024”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA).


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER