Revizuirea datelor privind accesul la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pentru anii 2016-2021
Biroul Național de Statistică (BNS) informează despre revizuirea seriilor de timp pentru perioada 2016-2021 cu privire la accesul la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, detaliile fiind oferite mai jos.
Revizuirea datelor privind lungimea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare a fost cauzată de ajustările în datele de raportare operate de unele entități raportoare, în special urmare a luării în gestiune a unor rețelele, care erau fără proprietar de-a lungul a mai multor ani, deși erau efectiv utilizate pentru prestarea serviciilor de aprovizionare cu apă și de canalizare consumatorilor. Conform entităților raportoare, această acțiune a fost realizată în temeiul art.13.1 alin.1 din Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare care prevede că gestiunea delegată reprezintă modalitatea de gestiune prin care autorităţile administraţiei publice locale transferă, în bază de contracte de delegare a gestiunii, unui sau mai multor operatori toate atribuţiile şi responsabilităţile privind furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor şi infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora.
Aplicarea revizuirii a cauzat obținerea valorilor mai mari în seria revizuită față de seria veche pentru lungimea totală și funcțională a apeductelor şi reţelelor publice de distribuţie a apei, precum și a sistemelor de canalizare (tabelul 1 și tabelul 2).
Tabelul 1. Impactul revizuirii asupra lungimii totale și funcționale a apeductelor şi reţelelor publice de distribuţie a apei, 2016-2021
| 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |
| Serie veche, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 13 353,0 | 13 850,9 | 14 401,3 | 14 947,3 | 15 610,4 | 16 446,1 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 13 120,5 | 13 673,1 | 14 249,1 | 14 789,9 | 15 435,1 | 16 289,6 |
| Serie revizuită, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 15 178,8 | 15 669,9 | 16 232,5 | 16 778,2 | 17 441,3 | 17 933,9 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 14 946,3 | 15 492,1 | 16 080,3 | 16 620,8 | 17 266,0 | 17 778,9 |
| Modificări (diferența) dintre seria revizuită și seria veche, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 1 825,8 | 1 819,0 | 1 831,2 | 1 830,9 | 1 830,9 | 1 487,8 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 1 825,8 | 1 819,0 | 1 831,2 | 1 830,9 | 1 830,9 | 1 489,3 |
| Modificări (diferența) dintre seria revizuită și seria veche, % | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 13,7 | 13,1 | 12,7 | 12,2 | 11,7 | 9,0 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km | 13,9 | 13,3 | 12,8 | 12,4 | 11,8 | 9,1 |
Tabelul 2. Impactul revizuirii asupra lungimii totale și funcționale a sistemelor de canalizare, 2016-2021
| 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |
| Serie veche, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de canalizare, km | 2 814,9 | 2 827,7 | 2 900,3 | 2 931,1 | 2 970,3 | 3 074,7 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice canalizare, km | 2 729,1 | 2 781,2 | 2 831,2 | 2 890,9 | 2 935,4 | 3 028,7 |
| Serie revizuită, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de canalizare, km | 4 663,3 | 4 676,1 | 4 748,7 | 4 779,5 | 4 818,7 | 4 869,9 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice canalizare, km | 4 577,5 | 4 629,6 | 4 680,8 | 4 739,3 | 4 783,8 | 4 832,2 |
| Modificări (diferența) dintre seria revizuită și seria veche, km | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de canalizare, km | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 795,2 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de canalizare, km | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 849,6 | 1 848,4 | 1 848,4 | 1 803,5 |
| Modificări (diferența) dintre seria revizuită și seria veche), % | |||||
Lungimea totală a reţelelor publice de canalizare, km | 65,6 | 65,4 | 63,7 | 63,1 | 62,2 | 58,4 |
Lungimea funcțională a reţelelor publice de canalizare, km | 67,7 | 66,4 | 65,3 | 63,9 | 62,9 | 59,5 |
Datele privind activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare în anul 2022, precum și datele revizuite pentru anii precedenți vor fi publicate, conform Calendarului de diseminare, în Comunicatul de presă privind activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare în anul 2022 pe pagina web oficială a BNS, https://statistica.gov.md/ro/activitatea-sistemelor-publice-de-alimentare-cu-apa-si-de-9780_60431.html, pe data de 5 iunie a.c. și în Banca de date pe 17 iulie a.c.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER