Rezultatele concursului de desen pentru copii pe tematica Recensămîntului general agricol

Cu ocazia efectuării în premieră a Recensămîntului general agricol pe teritoriul Republicii Moldova, Biroul Naţional de Statistică a organizat în perioada 15 februarie – 10 aprilie 2011 concursul de desen pentru copii pe tematica recensămîntului general agricol.

Dat fiind faptul că, copiii reprezintă un public forte în informarea celor maturi, mai ales în mediul rural, şi, conform practicii altor ţări în efectuarea recensămintelor, scopul principal al concursului a fost ridicarea interesului populaţiei faţă de recensămînt prin adresarea directă auditoriului copiilor.

Concursul s-a desfăşurat pe tot teritoriul Republicii Moldova, participanţii concursului fiind elevii claselor I-VII din toate localităţile ţării.

La concurs au participat 457 copii care au prezentat 541 desene în total.

Conform Regulamentului de organizare a concursului au fost asigurate condiţii egale pentru toţi participanţii, fiind efectuată o informare largă privind organizarea concursului. Nu a fost admisă prezentarea rezultatelor înainte de data stabilită oficial de organizatori.

În componenţa juriului au fost incluşi:

  • reprezentanţi ai Biroului Naţional de Statistică;
  • reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei;
  • reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
  • reprezentanţii ziarului „Timpul” (suplimentul „Timpul copiilor”)
  • reprezentanţi ai Centrului de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie „Acces-info”
  • reprezentanţi ai Companiei de publicitate „Strategic Media”.

Criteriile de selectare a cîştigătorilor au fost: (i) corespunderea tematicii, (ii) originalitatea şi (iii) creativitatea executării desenelor. Aprecierea desenelor s-a făcut prin metoda a 10 puncte (10- cel mai reuşit, 1- mai puţin reuşit).

În cadrul evenimentului de premiere a cîştigătorilor concursului, organizat astăzi, 13 mai 2011, au fost alocate premii băneşti conform Regulamentului concursului după cum urmează:

  • Premiul I – 3000 lei;
  • Premiul II – 2000 lei;
  • Premiul III – 1000 lei;
  • 5 Premii a cîte 500 lei.

Deţinătorii acestor premii au devenit următoarele persoane:

- Premiul I
Mereacre Lidia, 13 ani, cl. VII, liceul teoretic „Petre Ştefănucă”,
or. Ialoveni

- Premiul II
Marinova Ecaterina, 14 ani, cl. VI, liceul teoretic „M.I. Tuzlov”,
s. Chirsovo, r-nul Comrat

- Premiul III
Durnea Cristina, 13 ani, cl. VII, liceul teoretic „A. Mateevici”,
or. Şoldăneşti

- Premiu
Ciaruţa Tatiana, 14 ani, cl. VII, liceul teoretic „Ion Creangă”,
or. Floreşti

- Premiu
Coadă Ruxandra, 11 ani, cl. IV, liceul teoretic „Grigore Grigoriu”,
s. Cîrnăţeni, r-nul Căuşeni

- Premiu
Lungu Victor, 12 ani, cl. VI, liceul „Olimp”,
mun. Chişinău

- Premiu
Nistiriuc Marina, 12 ani, cl. IV, liceiul teoretic „Gaudeamus”,
s. Petreşti, r-nul Ungheni

- Premiu
Grosu Cătălina, 12 ani, cl. VI, liceul teoretic „Nicolae Casso”,
s. Chişcăreni, r-nul Sîngerei

Menţionăm că, toţi copiii participanţi la concursul de desen pe tematica Recensămîntului general agricol vor primi diplome de participare.

Persoana de contact:

Ala Pâslariuc,
Şefa secţiei diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul
Tel. 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER