Căutare informației

Sortați după:
Resetare

Rezultatele căutării (5037)

(Noutăți) Biroul Național de Statistică a reprezentat Republica Moldova la cea de-a 13-a Reuniune a Grupului de Experți și Inter-Agenții privind indicatorii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

Directorul general adjunct al Biroului Național de Statistică, Aurelia Spătaru, a participat la cea de-a 13-a Reuniune a Grupului de Experți și Inter-Agenții privind indicatorii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (GEIA-ODD), care s-a desfășurat în Bangkok, Thailanda, în perioada 7-9 noiembrie 2022.

(Comunicat) Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna octombrie 2022 faţă de luna septembrie 2022 au crescut cu 2,62%. Prețurile medii de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 (de la începutul anului curent) au crescut cu 27,95%, inclusiv la produse alimentare cu 29,17%, mărfuri nealimentare cu 18,85% și la servicii prestate populaţiei cu 40,16%.

(Seminare şi conferinţe) Biroul Național de Statistică a prezentat primele rezultate ale cercetării statistice „Ancheta de conjunctură în întreprinderi”

Astăzi, în cadrul unui eveniment public, Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele cercetării privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi - o nouă cercetare statistică desfășurată în perioada iulie-octombrie anul curent cu asistența proiectului German Economic Team (Echipa Economică Germană , GET).

(Noutăți) Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele cercetării statistice „Ancheta de conjunctură în întreprinderi”

Astăzi, în cadrul unui eveniment public, Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele cercetării privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi - o nouă cercetare statistică desfășurată în perioada iulie-octombrie anul curent cu asistența proiectului German Economic Team (Echipa Economică Germană , GET).

(Noutăți) Experiența BNS privind sistemul de raportare statistică și prelucrare a datelor din statistica turismului, prezentată în cadrul unui workshop APIT

Biroul Național de Statistică a dat curs invitației Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova de a prezenta experiența sa în ceea ce privește organizarea și funcționarea sistemului de raportare statistică și prelucrare a datelor din statistica turismului în cadrul unui atelier de lucru online cu tematica ,,Statistica în turism”, desfășurat astăzi, 7 noiembrie curent.

(Noutăți) Colectivul Biroului Național de Statistică s-a alăturat campaniei naționale de înverzire a plaiului „Plantează-ți viitorul”

Directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, alături de colegi din aparatul central și centrele regionale de statistică au participat la Campania națională de înverzire a plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” cu genericul „Plantează-ți viitorul”.

(Noutăți) Consolidarea cunoștințelor în vederea completării chestionarului UNESCO privind cheltuielile pentru educația formală

În contextul angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova privind raportarea datelor statistice vizând cheltuielile pentru domeniul educației, anual, în baza datelor Ministerului Finanțelor furnizate conform Programului lucrărilor statistice aprobat de Guvern, Biroul Național de Statistică (BNS) completează chestionarul Institutului pentru Statistică al UNESCO (UIS) „Cheltuieli pentru educația formală”.

(Comunicat) Evoluția preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2022 faţă de perioada respectivă a anului 2021 a constituit 118,6%.

(Noutăți) Ședința de lucru a conducerii BNS și a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în vederea consolidării relațiilor bilaterale

Conducerea Biroului Național de Statistică și a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au discutat astăzi, în cadrul unei ședințe de lucru despre fortificarea relațiilor dintre cele două instituții privind colectarea datelor în domeniul agroalimentar. La ședință au participat și specialiști în domeniul agriculturii din partea ambelor instituții.

(Publicație) Anuarul Statistic al Republicii Moldova, edițiile 2002-2023

(Noutăți) ANUNŢ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Biroul Național de Statistică anunță despre prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.

(Comunicat) Autorizații de construire eliberate pentru clădiri în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2022 s-au eliberat 2446 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, în scădere cu 25,4% față de ianuarie-septembrie 2021.

(Noutăți) BNS desfășoară instruiri privind testarea metodelor moderne de colectare a datelor pentru intervievatorii și controlorii încadrați în Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice

Mai mulți specialiști, operatori de interviu și controlori din cadrul Biroului Național de Statistică (BNS), participă în perioada 26-28 octombrie curent la un seminar de instruire, unde testează aplicația Survey Solutions, dezvoltată de către Banca Mondială, pentru colectarea de date în cadrul Cercetării Gospodăriilor Casnice (CBGC) prin interviuri cu utilizarea dispozitivelor electronice (eng.: Computer-assisted Personal Interviewing – CAPI).

(Comunicat) Activitatea agricolă în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2022, conform estimărilor preliminare, a însumat în preţuri curente 28176,9 mil. lei, constituind 81,7% faţă de perioada respectivă a anului 2021. Micșorarea producţiei globale agricole a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 23,5% și a producției animaliere - cu 5,9%.

(Rapoarte de evaluare externă) ​​​​​​​Fişele de raportare a cetăţenilor - studiu sociologic realizat de Institutul de Politici Publice şi Magenta Consulting

(Rapoarte de evaluare externă) Evaluări ale domeniilor statistice

(Rapoarte de evaluare externă) Evaluarea gradului de disponibilitate și deschidere a statisticii oficiale, efectuat de către Open Data Watch - Open Data Inventory

(Rapoarte de evaluare externă) ​​​​​​​Raportul cu privire la respectarea standardelor şi codurilor (ROSC), Departamentul Statistică al FMI

(Rapoarte de evaluare externă) ​​​​​​​Evaluarea Globală a Sistemului Statistic Național

(Noutăți) Lista persoanelor care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante

Biroul Național de Statistică anunţă persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante.

(Infografice) Situația vârstnicilor

(Infografice) Tinerii în Republica Moldova

(Noutăți) Rezultatele sondajului de opinie privind gradul de satisfacție al utilizatorilor de date față de statisticile oficiale din Republica Moldova

Sondajul privind gradul de satisfacție al utilizatorilor de date față de statisticile oficiale din Republica Moldova a fost efectuat de Magenta Consulting în perioada 2 iunie 2022 - 24 iunie 2022 și a avut drept scop  determinarea nivelului de satisfacție al utilizatorilor de informații și date statistice furnizate de BNS și alți producători de statistici oficiale, înțelegerea atitudinii generale față de sistemul statistic național, precum și identificarea surselor de informare cu date statistice, frecvența utilizării acestora, nivelul de încredere, măsura în care sunt acoperite necesitățile de date, dificultățile de accesare a datelor și necesitățile de instruire.

(Noutăți) A fost lansată o nouă versiune a paginii web oficiale a Biroului Național de Statistică

Biroul Național de Statistică a lansat, la 20 octombrie 2022, o nouă versiune, modernizată, a paginii web oficiale www.statistica.gov.md, care vine în corespundere cu noile cerințe din domeniul tehnologiei informației și cu așteptările utilizatorilor de date statistice. 

(Publicație) Moldova în cifre, breviar statistic, edițiile 2006-2024

(Seminare şi conferinţe) A fost lansată o nouă versiune a paginii web oficiale a Biroului Național de Statistică

Biroul Național de Statistică a lansat, la 20 octombrie 2022, o nouă versiune, modernizată, a paginii web oficiale www.statistica.gov.md, care vine în corespundere cu noile cerințe din domeniul tehnologiei informației și cu așteptările utilizatorilor de date statistice. 

(Noutăți) Felicităm toți statisticienii cu ocazia Zilei profesionale a Statisticianului în Republica Moldova!

Stimați Statisticieni! Vă aducem un omagiu cu prilejul sărbătorii profesionale - Zilei  Statisticianului, care este marcată anual la data de 20 octombrie.

(Noutăți) Ziua Statisticianului marcată printr-un eveniment comun cu producătorii și utilizatorii de date statistice

În contextul Zilei Profesionale a Statisticianului, celebrată anual la data de 20 octombrie, Biroul Național de Statistică a organizat un eveniment public la care au participat reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, producătorilor de date - parteneri ai Sistemului Statistic Național, autorităților publice centrale, precum și ai mediului academic, organizațiilor non-guvernamentale și alți utilizatori ai datelor statistice oficiale.

(Comunicat) Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-august 2022

Biroul Național de Statistică informează că, în luna august 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntu în prețuri comparabile s-a majorat cu 6,5% faţă de luna precedentă, dar s-a micțorat cu 4,5% comparativ cu luna august 2021.

(Comunicat) Activitatea industriei în ianuarie-august 2022

Biroul Național de Statistică informează că în luna august 2022, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 2,4%. Majorarea producției în august 2022 față de luna august 2021 a fost determinată de creșteri în industria prelucrătoare cu +2,7% și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu +0,6%.

Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY