Căutare informației

Sortați după:
Resetare

Rezultatele căutării (5038)

(Comunicat) Produsul intern brut în Republica Moldova în anul 2011, date actualizate

Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor actualizate, în anul 2011 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 82349 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 6,8% faţă de anul 2010.

(Noutăți) A fost editată publicaţia "Conturi Naţionale, 2011"

Publicaţia include conturile naţionale nefinanciare pentru anul 2011 (însoţite de definiţii şi precizări metodologice), elaborate în conformitate cu metodologia Sistemului Conturilor Naţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, versiunea 1993. Culegerea este structurată în 8 capitole ce se referă la: dinamica indicatorilor economici, conturile pe economie, conturile pe sectoare instituţionale şi activităţi economice, produsul intern brut pe forme de proprietate, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, tabelele Resurse-Utilizări şi conturile economice integrate.

(Comunicat) Minimul de existenţă în trimestrul III 2012

Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2012 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1456,9 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2011. Majorarea minimului de existenţă este determinată preponderent de creşterea preţurilor, în special la produse alimentare. Totodată, valoarea minimului de existenţă este practic la nivelul trimestrului II al anului curent.

(Comunicat) Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1028,9 mii tone de mărfuri, cu 12,3% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 1,5% - comparativ cu luna noiembrie 2011. Parcursul mărfurilor în luna noiembrie 2012 a totalizat 355,8 mil. tone-km, cu 2,6% mai mare în raport cu luna octombrie 2012 şi cu 0,7% - faţă de luna corespunzătoare din anul 2011.

(Comunicat) Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul III anul 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2012 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1507,3 lei, fiind în creştere cu 2,3% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere de 2,0%.

(Noutăți) Anuarul statistic "Chişinău în cifre", ediţia 2012, plasat pe pagina web

Biroul Naţional de Statistică comunică despre plasarea în format electronic a Anuarului statistic "Chişinău în cifre", ediţia 2012. Anuarul este cea mai amplă publicaţie, care cuprinde date statistice vizînd starea demografică, socială şi economică a municipiului Chişinău pentru anul 2011 în comparaţie cu un şir de ani precedenţi.

(Noutăți) Culegerea statistică „Resursele naturale şi mediul în Republica Moldova”, ediţia 2012, plasată pe pagina web

Publicaţia conţine date privind protecţia aerului atmosferic, utilizarea resurselor acvatice, existenţa resurselor funciare şi forestiere, formarea şi utilizarea deşeurilor de producţie şi consum, ariile naturale protejate, gospodăria de vânătoare, încălcări ale legislaţiei ecologice.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna noiembrie 2012 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,4% faţă de luna octombrie curent, cu 4,5% faţă de decembrie 2011 şi cu 5,0% – faţă de noiembrie 2011.

(Comunicat) Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2012 produsul intern brut a însumat 65402 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere - în termeni reali - cu 0,2% faţă de ianuarie-septembrie 2011 şi în creştere cu 62,7% şi 21,5% faţă de ianuarie-septembrie 2000 şi ianuarie-septembrie 2005 respectiv.

(Noutăți) A fost publicat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2012

Anuarul Statistic conţine cele mai importante date privind dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării în perioada 2004-2011, este structurat în 24 de capitole şi include circa 500 de tabele şi grafice, care cuprind un volum sporit şi complex de informaţii din diverse domenii de activitate: geografia şi mediul înconjurător; populaţie; forţa de muncă; veniturile şi cheltuielile populaţiei; preţuri; locuinţe; învăţămînt şi ştiinţă; ocrotirea sănătăţii; protecţia socială a populaţiei; cultură şi sport; turism; justiţie; conturi naţionale; industrie; resurse energetice şi de combustibil; agricultură; investiţii în active materiale pe termen lung şi construcţii; transporturi, poştă şi telecomunicaţii, tehnologii informaţionale; comerţ exterior; comerţ cu amănuntul şi servicii; finanţe; balanţa de plăţi; statistica internaţională.

(Comunicat) Câştigul salarial mediu în octombrie 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna octombrie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3482,3 lei, înregistrând o creştere cu 10,1% faţă de luna octombrie 2011.

(Comunicat) Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2011 a constituit 97,8%. În luna octombrie 2012 faţă de octombrie 2011 acest indice a marcat 94,0%.

(Comunicat) Activitatea instituţiilor de învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate în anul de studii 2012/13

Biroul Naţional de Statistică informează, că ca urmare a optimizării reţelei instituţiilor de învăţămînt secundar profesional, în anul de studii 2012/13, numărul instituţiilor s-a redus cu 3 unităţi şi constituie 67 unităţi, inclusiv 2 instituţii private. Astfel, reţeaua instituţiilor de învăţămînt secundar profesional cuprinde 2 licee profesionale, 44 şcoli profesionale şi 21 şcoli de meserii (inclusiv 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare).

(Comunicat) Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2012 s-au cifrat la 210,2 mil. dolari SUA, cu 12,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 0,4% mai puţin comparativ cu luna octombrie 2011. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2012 au însumat 497,0 mil. dolari SUA, cu 10,5% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 6,2% - comparativ cu luna octombrie 2011.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în noiembrie 2012 faţă de octombrie 2012 a constituit 100,5%, iar faţă de noiembrie 2011 – 103,7%.

(Noutăți) Anunț cu privire la concursul privind ocuparea funcţiei publice vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun.Chişinău

Direcţia Generală pentru Statistică a mun.Chişinău anunță prelungirea termenului de depunere a documentelor pentru participare la concursul privind ocuparea funcţiei publice vacante.

(Noutăți) "Buletinul statistic trimestrial, ianuarie-septembrie 2012" plasat pe pagina web

Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării.

(Noutăți) Anunţ cu privire la ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun.Chişinău

Biroul Naţional de Statistică anunţă lista învingătorilor concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante

(Noutăți) Anunț cu privire la admiterea la concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcției Generală pentru statistică a mun. Chișinău

Direcția Generală pentru statistică a mun. Chișinău anunţă lista candidaţilor care au promovat proba scrisă şi sunt admişi la interviu.

(Comunicat) Activitatea instituţiilor de învăţămînt superior, în anul de studii 2012/13

Biroul Naţional de Statistică informează, că reţeaua învăţămîntului superior este formată din 34 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 15 – nestatale. La începutul anului de studii 2012/13 numărul de studenţi a constituit 102,5 mii persoane (exclusiv cei străini) sau cu 1,4% mai puţin faţă de anul de studii precedent. Reducerea numărului de studenţi a fost determinată de scăderea contingentului de studenţi în instituţiile de stat. În medie la 10 mii locuitori revin 288 studenţi în instituţiile de învăţămînt superior.

(Comunicat) Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul III 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul III 2012 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1286,9 mii persoane, fiind în descreştere cu 4,5% (-60,3 mii) faţă de tr.III 2011. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 94,7% la 95,2%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 5,3% la 4,8%.

(Noutăți) Este plasat raportul trimestrial „Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2012”

Publicaţia oferă utilizatorilor informaţie operativă cu analiza economică a principalilor indicatori şi prezentarea de tabele şi diagrame cu date statistice privind dezvoltarea economică, socială şi demografică a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2012.

(Comunicat) Investiţiile în active materiale pe termen lung în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2012 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 8328,0 mil. lei (în preţuri curente).

(Noutăți) A fost plasat buletinul statistic trimestrial "Principalii indicatori social-economici pe regiuni de dezvoltare, raioane şi municipii în ianuarie-septembrie 2012"

Buletinul conţine date vizînd principalii indicatori statistici pe regiuni de dezvoltare, raioane, mun. Chişinău şi mun. Bălţi.Se prezintă informaţia operativă trimestrială pe industrie, agricultură, investiţii şi construcţii, transporturi, comerţul cu amănuntul, servicii cu plată prestate populaţiei, finanţe, muncă, demografie, infracţiuni.

(Comunicat) Construcţiile de locuinţe în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2012 au fost date în folosinţă 1567 apartamente noi, cu suprafaţa totală de 203,2 mii m², ceea ce a reprezentat 72,9% faţă de ianuarie-septembrie 2011.

(Noutăți) Este plasată publicaţia trimestrială "Situaţia social-economică a municipiului Chişinău în ianuarie-septembrie 2012"

Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău. Publicaţia conţine indicatori statistici vizînd: industria, agricultura, investiţiile în capital fix, transporturile, comunicaţiile, turismul, comerţul cu amănuntul şi servicii cu plată prestate populaţiei, asigurări, remunerarea muncii, forţa de muncă şi şomajul, situaţia demografică, infracţiuni.

(Noutăți) Publicaţia "Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi", ediţia 2012 a fost plasată

Publicaţia prezintă rezultatele activităţii întreprinderilor (inclusiv mici şi mijlocii) obţinute în urma prelucrării datelor Anchetei structurale în anul 2011, realizată prin metoda cercetărilor prin sondaj. Ancheta structurală conţine o totalitate de indicatori, prin intermediul cărora se caracterizează întregul sistem productiv şi comercial al întreprinderii.

(Comunicat) Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-septembrie 2012 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 2813,4 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 96,4% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2011.

(Comunicat) Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-octombrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1127,6 mii tone de mărfuri, cu 10,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 9,5% - comparativ cu luna octombrie 2011. Parcursul mărfurilor în luna octombrie 2012 a totalizat 345,9 mil. tone-km, cu 2,7% mai mare în raport cu luna septembrie 2012 şi cu 1,1% - faţă de luna corespunzătoare din anul 2011.

(Comunicat) Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2012 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 163,1 mii de turişti şi excursionişti, cu 4,8% mai mult decît în perioada similară din anul 2011.

Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY