Căutare informației

Sortați după:
Resetare

Rezultatele căutării (5037)

(Comunicat) Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna mai 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în mai 2012 faţă de aprilie 2012 a constituit 100,0%, iar faţă de mai 2011 – 104,1%. De la începutul anului (în luna mai a.c. faţă de decembrie 2011) preţurile de consum s-au majorat cu 1,2 la sută.

(Noutăți) Este plasat "Buletinul statistic trimestrial, ianuarie-martie 2012"

Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia vizînd situaţia social-economică a ţărilor CSI. Pentru indicatorii de bază sînt expuse precizări metodologice.

(Comunicat) Situaţia demografică în Republica Moldova în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în anul 2011 evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin scăderea faţă de anul 2010 atît a natalităţii, cît şi a mortalităţii generale, la fel şi prin micşorarea valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei. Scade în continuare şi rata totală a fertilităţii, înregistrînd valoarea de 1,23 copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii sale fertile.

(Comunicat) Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul I 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în trimestrul I 2012 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1103,7 mii persoane, fiind în descreştere cu 3,0% (-34,1 mii) faţă de tr.I 2011.

(Comunicat) Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică informează, că la 1 ianuarie 2012 numărul copiilor în vîrstă de pină la 18 ani a constituit 727,2 mii sau 20,4% din total populaţie stabilă. Din numărul total de gospodării, 35,4% au în întreţinere cel puţin un copil sub 18 ani. În medie la o gospodărie cu copii revin 1,6 copii.

(Noutăți) Buletinul statistic trimestrial "Principalii indicatori social-economici pe regiuni de dezvoltare, raioane şi municipii în ianuarie-martie 2012" plasat pe pagina web

Buletinul conţine date vizînd principalii indicatori statistici pe regiuni de dezvoltare, raioane, mun. Chişinău şi mun. Bălţi. Se prezintă informaţia operativă trimestrială pe industrie, agricultură, investiţii şi construcţii, transporturi, comerţul cu amănuntul, servicii cu plată prestate populaţiei, finanţe, muncă, demografie, infracţiuni.

(Noutăți) Publicaţia trimestrială "Situaţia social-economică a municipiului Chişinău în ianuarie-martie 2012" plasată pe pagina web

Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău. Publicaţia conţine indicatori statistici vizînd: industria, agricultura, investiţiile în capital fix, transporturile, comunicaţiile, turismul, comerţul cu amănuntul şi servicii cu plată prestate populaţiei, asigurări, remunerarea muncii, forţa de muncă şi şomajul, situaţia demografică, infracţiuni.

(Noutăți) A fost plasat raportul statistic trimestrial „Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2012”

Publicaţia oferă utilizatorilor informaţie operativă cu analiza economică a principalilor indicatori şi prezentarea de tabele şi diagrame cu date statistice privind dezvoltarea economică, socială şi demografică a Republicii Moldova.

(Comunicat) Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-martie 2012 întreprinderile şi organizaţiile au realizat investiţii în valoare de 1784,6 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului 2011, acest volum s-a redus cu 4,6% (în preţuri comparabile).

(Comunicat) Сonstrucţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-martie 2012 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 425 apartamente cu suprafaţa totală de 59,1 mii m², ceea ce a constituit 77,5% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

(Noutăți) NOU! Lansarea în premieră a unei hărţi animate

Biroul Naţional de Statistică anunţă lansarea în premieră a hărţii animate "Mişcarea naturală a populaţiei". Vizualizarea animată a datelor prin intermediul acestei aplicaţii permite observarea evoluţiei în profil teritorial a indicatorilor ce ţin de mişcarea naturală a populaţiei, şi anume: născuţi-vii, decedaţi, sporul natural, căsătorii, divorţuri şi numărul deceselor copiilor pînă la 1 an, în perioada anilor 2003 pînă în prezent.

(Noutăți) Anunţ cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante în subdiviziunea Biroului Naţional de Statistică

Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.

(Comunicat) Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-martie 2012 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 21,1 mii de turişti şi excursionişti, cu 14,4% mai mult decît în perioada similară din anul 2011.

(Comunicat) Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna aprilie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 690,4 mii tone de mărfuri, cu 7,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 3,2% mai mult comparativ cu luna aprilie 2011.

(Noutăți) Breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2012" plasat pe pagina web

Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea în format electronic a publicaţiei „Moldova în cifre, ediţia 2012". Breviarul cuprinde informaţie statistică succintă vizînd starea demografică, socială şi economică a ţării în perioada 2008-2011. Indicatorii principali sînt prezentaţi în profil teritorial.

(Comunicat) Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-martie 2012 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 515,4 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 109,0% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-martie 2011.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna aprilie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna aprilie 2012 preţurile producătorului în industrie în ansamblu s-au majorat cu 1,8% faţă de decembrie 2011, cu 5,8% – faţă de aprilie 2011 şi au păstrat nivelul celor din martie curent.

(Comunicat) Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-martie 2012 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 35,8 mii de turişti, din care 19,5 mii de turişti moldoveni (54,6% din total) şi 16,3 mii de turişti străini (45,4%).

(Comunicat) Structura populaţiei stabile a Republicii Moldova pe sexe şi vîrste la 1 ianuarie 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică datele definitivate privind structura populaţiei stabile pe sexe şi vîrste la începutul anului 2012. Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 01.01.2012 a constituit 3559,5 mii persoane în scădere faţă de aceeaşi dată a anului 2011 cu 0,9 mii.

(Comunicat) Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna martie şi trimestrul I 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2012 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a crescut cu 19,6% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 1,2% comparativ cu luna martie 2011.

(Comunicat) Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-martie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-martie 2011 a constituit 96,6%. În luna martie 2012 faţă de martie 2011 acest indice a marcat 95,5%.

(Comunicat) Câştigul salarial mediu în martie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna martie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3273,5 lei, înregistrând o creştere cu 9,7% faţă de luna martie 2011.

(Comunicat) Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna martie 2012 s-au cifrat la 199,8 mil. dolari SUA, cu 26,5% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 12,1% - comparativ cu luna martie 2011. Importurile de mărfuri realizate în luna martie 2012 au însumat 476,3 mil. dolari SUA, cu 22,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 4,1% - comparativ cu luna martie 2011.

(Comunicat) Activitatea companiilor de leasing în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în anul 2011 au fost acordate în leasing mijloace fixe în valoare de 837 mil. lei, sau cu 301 mil. lei (cu 56%) mai mult decît în anul 2010 şi cu 409 mil .lei (cu 33%) mai puţin faţă de anul 2008. Partea preponderentă a mijloacelor fixe acordate în leasing constituie mijloace de transport în valoare de 661,5 mil. lei (sau 79% din total), din care autoturismele deţin 95% (în valoare de 629,2 mil. lei).

(Comunicat) Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie 2012 faţă de martie 2012 a constituit 100,2%, iar faţă de aprilie 2011 – 104,7%. De la începutul anului (în luna aprilie a.c. faţă de decembrie 2011) preţurile de consum s-au majorat cu 1,2 la sută.

(Comunicat) Infrastructura edilitară şi activitatea de salubritate în localităţile urbane în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică informează, că din suprafaţa totală a terenurilor localităţilor urbane, 7,4 mii ha sau 9,4% sînt ocupate de spaţii verzi, ce reprezintă nivelul anului precedent. Suprafaţa acestor spaţii în proporţie de 56 la sută reprezintă spaţii de folosinţă generală (scuare, grădini, parcuri, etc.), restul fiind spaţiile din zonele turistice şi de agrement (18%), cele cu acces limitat (13%) şi spaţiile cu funcţii utilitare (8%).

(Comunicat) Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-martie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-martie 2012 faţă de perioada respectivă a anului precedent au marcat o descreştere cu 0,4%.

(Comunicat) Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică relatează, că activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2011 s-a desfăşurat în 64 unităţi, din care 42 institute şi/sau centre de cercetare, 13 instituţii de învăţămînt superior şi 9 – alte tipuri de unităţi. Din total unităţi cu activitate de cercetare-dezvoltare, 52 unităţi sau 81,3% sunt în proprietatea statului.

(Noutăți) „Anuarul Statistic al Republicii Moldova”, ediţia 2011, plasat pe pagina web

Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea în format electronic a publicaţiei „Anuarul Statistic al Republicii Moldova”, ediţia 2011.

(Comunicat) Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2011, studiile de doctorat s-au desfăşurat în 46 instituţii, inclusiv 31 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 15 instituţii de învăţămînt superior. Numărul total de doctoranzi (exclusiv cei străini) a constituit 1556 persoane, fiind practic la nivelul anului precedent.

Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY