Forţa de muncă și câștigul salarial > Ocupare și șomaj
Biroul Naţional de Statistică comunică datele referitoare la forţa de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2008. În trimestrul III 2008 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1359 mii persoane, menţinându-se practic la nivelul trim. III 2007. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul bărbaţilor a fost doar cu 1% mai mare decât cel al femeilor. Ponderea populaţiei rurale a fost mai mare faţă de cea a populaţiei urbane (56,5% şi, respectiv 43,5%).
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele referitoare la activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2008. În ianuarie-septembrie 2008 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii de turism la 112,8 mii turişti şi excursionişti, cu 3,0% mai puţin decît în perioada similară din anul 2007. Reducerea a fost determinată de micşorarea numărului de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern (-8,0%) şi turismul emiţător (-0,7%). Totodată, turismul receptor a înregistrat o creştere moderată de circa 0,5%.
Evenimente publice > Seminare şi conferinţe
Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova a organizat, pe data de 21 noiembrie 2008, în cadrul asistenţei tehnice acordate de către reprezentanţa UNICEF în Moldova, masa rotundă cu tematica „Comparabilitatea internaţională ca instrument de analiză a sistemului naţional educaţional şi elaborarea politicilor educaţionale”.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-octombrie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 24485,62 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2007 a constituit 102,0% în preţuri comparabile3. În luna octombrie curent faţă de octombrie 2007 acest indice a marcat 97,0%.
În ianuarie-octombrie 2008 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat mărfuri în volum de 14388,7 mii tone, nivel superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 3,6%. În ianuarie-octombrie 2008, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2007 s-a majorat numărul de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze (+8,2%), cu transportul aerian (+15,4%), pe cînd în transportul fluvial numărul acestora s-a redus cu 10,7%.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică difuză datele privind evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna octombrie 2008. În luna octombrie 2008 nivelul preţurilor în industrie în ansamblu a rămas la nivelul celui din septembrie curent. În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 6,2%, iar faţă de octombrie 2007 – cu 6,9%.
Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova a organizat, pe data de 21 noiembrie 2008, în cadrul asistenţei tehnice acordate de către reprezentanţa UNICEF în Moldova, masa rotundă cu tematica „Comparabilitatea internaţională ca instrument de analiză a sistemului naţional educaţional şi elaborarea politicilor educaţionale”.
Indicii preţurilor de vânzare a producţiei agricole
Preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole în ianuarie-septembrie 2008 în comparaţie cu perioada corespunzătoare a anului trecut au înregistrat o creştere de circa 4,0%. În ianuarie-septembrie 2008 faţă de perioada respectivă a anului precedent preţurile de vînzare a produselor animaliere de către întreprinderile agricole s-au majorat în medie cu 40,3%, iar a produselor vegetale – au scăzut cu 5,7%.
Biroul Naţional de statistică comunică că structurile de cazare turistică colective în ianuarie-septembrie 2008 au fost frecventate de 232,9 mii turişti, din care 178,6 mii de turişti moldoveni (76,7%) şi 54,3 mii de turişti străini (23,3%). Comparativ cu ianuarie-septembrie 2007 a fost înregistrată diminuarea numărului de turişti cazaţi în structurile de cazare colective (-11,6%), pe seama reducerii acestora la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-49,0%), la cămine pentru vizitatori (-48,0%), hoteluri şi moteluri (-0,6%). E de menţionat faptul, că activitatea structurilor de cazare în perioada nominalizată a fost influenţată negativ de inundaţiile din vara anului curent.
Biroul Naţional de Statistică (BNS) aduce la cunoştinţa publicului larg elaborarea raportului statistic „Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2008”. Ediţia dată conţine informaţii statistice despre dezvoltarea economică, socială şi demografică a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2008.
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele referitor la comerţul exterior al Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2008. O particularitatea caracteristică activităţii de comerţ exterior în luna septembrie 2008 a fost faptul, că pe fundalul exporturilor, care s-au menţinut la nivelul lunii august, s-a înregistrat o diminuare a importurilor (-3,6%), ce a condus la reducerea deficitului balanţei comerciale în această perioadă cu 5,5%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că în octombrie, în comparaţie cu septembrie 2008, preţurile de consum au crescut în medie cu 0,8 la sută, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,5 la sută, a produselor nealimentare – cu 0,4 la sută, precum şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,5%.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele principale vizînd evoluţia şi structura lucrărilor în antrepriză ale întreprinderilor de construcţie în ianuarie-septembrie 2008. În ianuarie-septembrie 2008 organizaţiile de construcţie au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 4066,1 mil.lei (în preţuri curente) ceea ce reprezintă 91,2% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2007. Volumul lucrărilor nominalizate în trimestrul III 2008 constituie 93,0 la sută (în preţuri comparabile) faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele principale vizînd activitatea investiţională în ianuarie – septembrie 2008. În ianuarie – septembrie 2008 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de 9575,1 mil. lei, fiind în creştere cu 9,0% (în preţuri comparabile) faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică informează că, în perioada ianuarie-septembrie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2457,9 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 25%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp a crescut cu 9,2%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1902,1 lei, în sectorul real al economiei – 2746,8 lei.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-septembrie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 21776,9 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-septembrie 2007 a constituit 102,8% în preţuri comparabile3. În luna septembrie curent faţă de septembrie 2007 acest indice a marcat 103,0%.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-septembrie 2008 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat mărfuri în volum de 12988,9 mii tone, nivel superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 5,7%. Majorarea a fost determinată de sporirea volumelor de mărfuri transportate cu mijloacele de transport auto (+6,5%) şi feroviar (+5,5%), în timp ce în transportul fluvial şi aerian s-au înregistrat diminuări respectiv, cu 6,6% şi 14,9%.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţă publicului larg că preţurile producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2008 faţă de luna august curent au marcat o creştere de 0,5%, pe seama majorării nivelului preţurilor la producţia livrată pe piaţa internă (cu 1,7%). În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 6,2%, iar faţă de septembrie 2007 – cu 8,9%.
Indicii preţurilor în construcţii
Biroul Naţional de Statistică comunică că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III 2008 au crescut cu 7,8% faţă de trimestrul II 2008 şi cu 21,0% faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Mărimea minimului de existenţă1 în trimestrul II 2008 a constituit în medie pe o persoană 1341,9 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul I 2008 cu 2,0%. Această creştere a fost condiţionată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.
În septembrie, în comparaţie cu august 2008, preţurile de consum au crescut în medie cu 0,6 la sută, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,3 la sută, a produselor nealimentare – cu 0,1 la sută, precum şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,7 la sută...
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul Regional UNDP Bratislava (Slovacia), în cadrul Proiectului „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” implementat de PNUD Moldova, UNIFEM şi UNFPA, a organizat în data de 7 octombrie 2008 Seminarul “Incluziunea socială: noţiuni, indicatori, cerinţe şi metode de măsurare”.