Sectorul tehnologiilor informaționale al Biroului Național de Statistică este evaluat de către un grup de experți ai UNECE
Pe parcursul acestei săptămâni, 6-10 februarie curent, la invitația Biroului Național de Statistică (BNS), un grup de experți din partea Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE) se află la BNS în scopul de a evalua situația privind infrastructura tehnologiilor informaționale (TI) a instituției și de a oferi recomandări privind dezvoltarea acesteia corespunderii cu bunele practici în domeniu.
Misiunea de evaluare a experților UNECE Steven Vale, Marlen Jigitekov, Carlo Vaccari, Frankie Kay și Mira Nikic prevede atât întâlniri cu reprezentanți ai BNS, cât și cu partenerii BNS - reprezentanți ai Agenției de Guvernare Electronice și Serviciului Tehnologiei Informației și Securitate Cibernetică.
În cadrul primei zile de lucru la BNS, experții au avut o întrevedere cu conducerea instituției pentru a agrea agenda de lucru și a trasa principalele obiective ale misiunii, precum și rezultatele scontate. Directorul general al BNS, Oleg Cara, a ținut să menționeze importanța acestei evaluări oferite de experți internaționali în contextul implementării noii Strategii de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2023-2030.
Notăm că, subiectele abordate vizează analiza situației curente din sectorul TI, și anume infrastructura hardware, infrastructura software, aspecte ce țin de securitatea informației; arhitectura, stocarea și gestionarea datelor, colectarea datelor și a altor fluxuri către BNS; instrumentele de diseminare, comunicare și GIS (Sistem Informațional Geografic) care permite culegerea, gestionarea și analiza datelor. Totodată, agenda de lucru cuprinde un subiect aparte referitor la resursele umane și financiare destinate domeniului TI.
În cadrul acestor discuții va fi abordat de asemenea fluxul informațional privind producerea informației statistice precum și structura organizatorică actuală a BNS și vor fi oferite propuneri pentru eficientizare, cu prezentarea experiențelor de reorganizare și modernizare a oficiilor de statistică din Irlanda, Italia și Serbia.
Informăm că, în procesul de modernizare a statisticilor oficiale, BNS beneficiază cu regularitate de diferite evaluări externe pentru consolidarea sistemului statistic național și eficientizarea activității statistice din țară.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER