Seminar internaţional sub egida ONU desfăşurat la Chişinău
Seminar internaţional sub egida ONU desfăşurat la Chişinău
În perioada 19-21 martie 2013 Biroul Naţional de Statistică (BNS) este gazda Seminarului internaţional „Clasificatoare statistice internaţionale”.
Evenimentul este organizat de Departamentul de Statistică al ONU (UNSD) în cooperare cu Comisia Economică pentru Europa a ONU (ECE) şi organul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
La seminar participă reprezentanţi ai oficiilor de statistică ale ţărilor CSI, Georgia, Mongolia, reprezentanţi ai BNS, precum şi ai autorităţilor publice centrale de resort din ţară.
Agenda seminarului include prezentarea principalelor clasificări internaţionale utilizate în statistică, cum ar fi: Clasificatorul Internaţional Standard al Activităţilor din Economie (ISIC, rev. 4), Nomenclatorul de Activităţi Economice din Comunitatea Europeană (NACE, rev.2), Clasificatorul Produselor şi Serviciilor (CPA, 2008), Clasificatorul Internaţional Standard al Ocupaţiilor (ISCO 08) etc. Totodată, în cadrul sesiunilor de lucru, ţările participante vor prezenta propria experienţă în elaborarea şi implementarea clasificărilor internaţionale în practică.
În vederea asigurării funcţionării eficiente a sistemului statistic Biroul Naţional de Statistică utilizează la etapa actuală un sistem de clasificatoare şi nomenclatoare, versiuni naţionale ale clasificărilor statistice elaborate în conformitate cu cele internaţionale.
Clasificatoarele reprezintă baza de colectare şi diseminare a unui larg spectru de date statistice pe categorii de indicatori din diferite domenii statistice (activităţi economice, ocupaţii, servicii, produse, mărfuri etc). Rolul principal al clasificatoarelor şi nomenclatoarelor naţionale este asigurarea comparabilităţii datelor statistice despre Republica Moldova în context european şi internaţional.
Schimbarea structurilor economice şi sociale, noile tehnologii generează activităţi economice şi sociale noi care le depăşesc ca importanţă pe cele existente. Aceste schimbări reprezintă o provocare constantă pentru elaborarea noilor clasificări statistice. Intervalele dintre revizuiri nu trebuie să fie prea lungi, deoarece relevanţa clasificării se diminuează în timp, dar nu trebuie să fie nici prea scurte deoarece afectează negativ comparabilitatea datelor în timp. Orice revizuire a unei clasificări, mai ales dacă include şi modificările structurale, poate duce la întreruperi în seriile de timp.
În decursul ultimului deceniu a avut loc o revizuire completă a clasificărilor statistice internaţionale. Aceasta a generat un sistem integrat în care diversele clasificări au fost armonizate la nivel mondial, la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară a realizat sistemul naţional corespunzător.
Sistemul de clasificatoare şi nomenclatoare naţionale este constituit din:
- Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM) elaborat în conformitate cu Nomenclatorul de Activităţi Economice din Comunitatea Europeană (NACE). În anul 2009 a fost elaborat şi aprobat CAEM (rev.2), armonizat integral cu Nomenclatorul de Activităţi Economice din Comunitatea Europeană (NACE, rev.2), asigurînd un raport de 1:1.
- Clasificatorul Statistic al Produselor (Bunurilor şi Serviciilor) al Republicii Moldova (CSPM) elaborat în conformitate cu Clasificarea produselor asociate activităţilor din Comunitatea Europeană (CPA);
- Nomenclatorul naţional de produse şi servicii industriale (PRODMOLD) elaborat în conformitate cu nomenclatorul PRODCOM din Comunitatea Europeană. El se utilizează pentru cercetarea produselor şi serviciilor industriale.
- Nomenclatorul Mărfurilor al Republicii Moldova elaborat în conformitate cu Sistemul armonizat de codificare şi descriere a mărfurilor, standard internaţional. Acest nomenclator se utilizează pentru producerea statisticii comerţului exterior.
- Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM), elaborat în corespundere cu clasificarea internaţională Standard a Ocupaţiilor (ISCO 88).
- Clasificarea cheltuielilor de consum ale gospodăriilor populaţiei se efectuează în corespundere cu analogul European COICOP.
Materiale aferente
- Agenda (în limba rusă)
- Prezentări și alte informații utile (în limbile engleză și rusă)
Persoană de contact:
Ala Pâslariuc
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media
ala.paslariuc@statistica.md
tel. 0 22 40 30 51
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER