Vârstnicii în Republica Moldova în anul 20251

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor în anul 2025.

Situația demografică

Populația vârstnică crește atât în termeni absoluți, cât și relativi

În Republica Moldova, la începutul anului 2026 locuiau 611,9 mii persoane2  în vârstă de 60 de ani şi peste, ceea ce a constituit 25,9% din totalul populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, 368,9 mii persoane erau femei (sau 60,3%), 38,7 mii dintre acestea (sau 10,5%) fiind femei care au depășit vârsta de 80 de ani.

Ponderea persoanelor în vârstă de 60 de ani și peste în total populație, a fost în ușoară creştere, de la 25,2%, la începutul anului 2024, până la 25,9%, la începutul anului 2026. Totodată, analizând structura persoanelor vârstnice, se constată că, în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a ponderii vârstnicilor din grupa de vârstă 75-79 de ani în total vârstnici - cu 3,3 puncte procentuale (de la 8,9% la începutul anului 2024, până la 12,2% la începutul anului 2026). În același timp, se constată o diminuare a ponderii vârstnicilor din grupa de vârstă 60-64 de ani cu - 2,8 p.p. (de la 30,8%, la începutul anului 2024, până la 28,0%, la începutul anului 2026) (Figura 1).

Figura 1. Populaţia în vârstă de 60 ani și peste, pe grupe de vârstă, la 1 ianuarie, pentru anii 2024 și 2026

Descarcă datele în format.xlsx

La începutul anului 2026, coeficientul de îmbătrânire a populaţiei3 a constituit 25,9%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2024, acesta a înregistrat o majorare cu 0,7 p.p.

Diferenţe se constată şi în repartizarea pe sexe, coeficientul îmbătrânirii populației feminine, la începutul anului 2026, fiind cu 7,2 p.p. mai mare față de cel al bărbaților și a constituit 29,2%, comparativ cu 22,0% în cazul bărbaților (Figura 2).

Figura 2. Coeficientul de îmbătrânire a populaţiei pe sexe, la 1 ianuarie, pentru anii 2024-2026

Descarcă datele în format.xlsx

Raportul pe sexe la vârstnici

La 1 ianuarie 2026, raportul dintre bărbați și femei, în vârstă de 60 de ani și peste, a constituit 66 bărbați la 100 femei, nefiind semnificativ diferit față de 1 ianuarie 2024. Totodată, odată cu înaintarea în vârstă raportul dintre bărbați și femei se reduce constant de la 81 de bărbați la 100 de femei la grupa de vârstă 60-64 ani, până la 35 de bărbați la 100 de femei, pentru grupa de vârstă 85 ani și peste (Figura 3).

Figura 3. Raportul pe sexe la persoanele vârstnice pe grupe de vârstă, la 1 ianuarie, pentru anii 2024-2026

Descarcă datele în format.xlsx

Femeile vârstnice au speranța de viață mai mare decât bărbații

Speranța de viață a populației în vârstă de 60 de ani, în perioada 2023-2025, a crescut cu 0,3 ani în cazul bărbaților și cu 0,5 ani în cazul femeilor. Ca rezultat, s-a înregistrat o creștere a decalajului dintre speranța de viață a bărbaților și a femeilor în vârstă de 60 de ani, de la 4,8 ani (în anul 2023) la 5,0 ani (în anul 2025) în favoarea femeilor. În anul 2025 speranța de viață a femeilor în vârstă de 60 de ani a constituit circa 21 de ani, în timp ce cea a bărbaților - 16 ani.

Mortalitatea bărbaților vârstnici depășește mortalitatea femeilor

Principalele cauze ale mortalității vârstnicilor au fost bolile aparatului circulator (63,6% din totalul decedaților din această grupă de vârstă), tumorile (16,7%) și bolile aparatului digestiv (6,0%). Supramortalitatea masculină, caracterizată prin valori superioare ale mortalității bărbaților vârstnici, comparativ cu mortalitatea femeilor vârstnice, a fost înregistrată în toate clasele principale ale cauzelor de deces (Figura 4).

Figura 4. Structura persoanelor decedate în vârstă de 60 ani și peste,
după principalele clase ale cauzelor de deces,
pentru anii 2023 și 2025

Descarcă datele în format.xlsx

Starea de sănătate

Numărul cazurilor noi de tumori maligne la vârstnici a fost în creștere

Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în anul 2025, s-au înregistrat 11,7 mii cazuri noi de tumori maligne, 75,2% din acestea au revenit persoanelor în vârstă de 60 ani și peste. În medie, în fiecare zi, circa 24 persoane vârstnice au fost diagnosticate pentru prima dată cu tumori maligne, fiind înregistrate în total 8,8 mii cazuri noi de tumori maligne la persoanele vârstnice (Figura 5).

Figura 5. Incidența prin tumori maligne la persoanele în vârstă de 60 ani și peste,
pe sexe
, pentru anii 2021-2025

Descarcă datele în format.xlsx

La 100 mii vârstnici au revenit în medie 1436 cazuri noi de tumori maligne.

Persoanele din categoria de vârstă 65-74 ani au fost afectate în proporție mai mare de tumori maligne

Tumorile maligne au fost mai frecvente în cazul bărbaților, la 100 mii bărbați în vârstă de 60 ani și peste au revenit în medie 1973 cazuri noi de tumori maligne, comparativ cu 1082 cazuri noi la 100 mii femei de vârsta respectivă. Cea mai înaltă rată a incidenței prin tumori maligne s-a înregistrat, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, pentru segmentul de vârstă 65-74 ani –2098 cazuri noi la 100 mii bărbați de vârsta respectivă și 1100 cazuri noi la 100 mii femei de vârsta respectivă.

Bărbații vârstnici din categoria de vârstă de 55-64 ani au fost afectați în proporție mai mare de tuberculoză activă

În anul 2025, la nivel de ţară, s-au înregistrat 1,2 mii cazuri noi de tuberculoză activă, aproape fiecare al patrulea caz (26,0%) revenind unei persoane în vârstă de 55 ani şi peste. Cei mai afectați de tuberculoza activă au fost bărbații cu vârsta de 55-64 ani, reprezentând 81,2% din totalul cazurilor noi din această grupă de vârstă. Totodată, circa 66,7% din aceste cazuri s-au înregistrat la populația în vârstă de 55 ani și peste din mediul rural. La 100 mii locuitori în vârstă de 55-64 ani au revenit 60,6 cazuri noi de tuberculoză activă și 28,3 cazuri noi de tuberculoză activă la 100 mii locuitori în vârstă de 65 ani și peste.

Dizabilitatea vârstnicilor

Ponderea persoanelor vârstnice recunoscute cu dizabilitate primară a constituit circa 12 la sută din numărul total de persoane expertizate cu dizabilitate primară

Conform datelor Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în anul 2025, în urma expertizării primare au fost recunoscute 12,0 mii persoane adulte cu dizabilitate primară, inclusiv 1,0 mii femei în vârstă de 60 ani și peste și 0,5 mii bărbați în vârstă de 63 ani și peste. Totodată, în urma reexpertizării au fost reîncadrate în grad de dizabilitate 36,5 mii de persoane, inclusiv 2,9 mii femei în vârstă de 60 ani și peste și 1,1 mii bărbați în vârstă de 63 ani și peste.

Bolile aparatului circulatorau fost cauza predominantă a dizabilității la vârstnici

Cauzele care au determinat cel mai des dizabilitatea primară la persoanele vârstnice au fost bolile aparatului circulator (29,1%), după care au urmat tumorile maligne (20,1%) și bolile sistemului osteo-articular, ale mușchilor și ale țesutului conjunctiv – 15,1% (Figura 6).

Figura 6. Morbiditatea persoanelor în vârstă de 60 ani și peste/63 ani și peste
recunoscute cu dizabilitate primară, în anul 2025

Descarcă datele în format.xlsx

Protecția socială

Ponderea femeilor vârstnice a depășit ponderea bărbaților vârstnici în numărul pensionarilor

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2026, numărul total al pensionarilor4 a constituit 671,7 mii persoane, din care 530,2 mii (78,9% din totalul pensionarilor) erau pensionari pentru limită de vârstă (Figura 7). Femeile au constituit 65,9% din numărul total de pensionari pentru limită de vârstă, iar 56,6% au fost persoane care locuiesc în mediul rural. Persoanele în vârstă de 60 ani și peste dețineau o pondere de 99,9% în totalul pensionarilor pentru limită de vârstă, dintre aceștia 65,9% fiind femei.

Figura 7. Numărul pensionarilor pentru limită de vârstă, la 1 ianuarie, pentru anii 2022-2026

Descarcă datele în format.xlsx

Femeile au beneficiat de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 16% decât pensiile bărbaților

Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă, la 1 ianuarie 2026, a constituit 4435,6 lei, fiind în creștere față de 1 ianuarie 2025 cu 11,3%, iar comparativ cu 1 ianuarie 2022, aceasta s-a majorat cu 70,9% (Figura 8). Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaților a constituit 4964,3 lei, comparativ cu 4162,0 lei în cazul femeilor. Astfel, disparitatea de gen în cazul pensiilor pentru limită de vârstă a constituit 16,2%, comparativ cu valoarea de 17,9% la 1 ianuarie 2022.

Figura 8. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă, la 1 ianuarie, pentru anii 2022-2026

Descarcă datele în format.xlsx

Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă a acoperit valoarea minimului de existență pentru pensionari

Valoarea medie a minimului de existență în cazul pensionarilor pentru limită de vârstă, în anul 2025, a constituit 2543,4 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 2,8% (Figura 9). Minimul de existență pentru pensionari a fost diferit, în funcție de mediul de reședință. Astfel, pentru pensionarii din orașele mari acesta a constituit 2880,6 lei, comparativ cu 2564,1 lei pentru cei din alte orașe și 2411,4 lei pentru pensionarii de la sate.

Figura 9. Valoarea minimului de existență pentru pensionari, pentru anii 2021-2025

Descarcă datele în format.xlsx

Din total pensionari pentru limită de vârstă, 117,8 mii (22,2%) au beneficiat de pensii cu cuantum minim. Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, la 01.01.2026, a constituit 3055,7 lei și a acoperit valoarea minimului de existență pentru pensionari cu 20,1%. Totodată, circa 24,1% din pensionarii pentru limita de vârstă erau angajați în câmpul muncii la momentul stabilirii pensiei.

Cei mai mulți vârstnici beneficiari de servicii sociale erau din mediul rural

Conform datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în anul 2025, 119,0 mii persoane vârstnice au beneficiat de servicii sociale primare, din care 60,9% erau femei. Majoritatea vârstnicilor care au beneficiat de acest tip de serviciu erau din mediul rural – 82,8 mii (69,6%) (Tabelul 1).

Tabelul 1. Persoane vârstnice beneficiare de servicii sociale,
pe tipuri de servicii, medii și sexe, în anul 2025

 

Servicii sociale
primare

Servicii sociale
specializate

Servicii sociale
cu specializare înaltă

Beneficiari, total vârstnici (mii persoane)

119,0

16,1

3,4

 după mediul de reședință al beneficiarilor:

 

 

 

   urban

36,2

7,9

1,6

   rural

82,8

8,2

1,8

 în funcție de sex:

 

 

 

   femei

72,5

8,0

2,4

   bărbați

46,5

8,1

1,0

Descarcă datele în format.xlsx

Piața muncii

Numărul vârstnicilor activi din punct de vedere economic a fost în descreștere

Conform datelor Anchetei Forței de Muncă, în anul 2025 numărul persoanelor vârstnice (de 60 de ani și peste), active din punct de vedere economic, a constituit 87,3 mii persoane, fiind în descreștere cu 11,1% față de anul 2024 (98,2 mii persoane), ceea ce a constituit 10,8% din totalul persoanelor active și 14,2% din populația totală din aceeași grupă de vârstă.

Figura 10. Populația în vârstă de 60 de ani şi peste, după relația cu piața forței de muncă,
pentru anii 2021-2025

Descarcă datele în format.xlsx

Vârstnicii din mediul rural şi de sex masculin au predominat în populația vârstnică ocupată

În anul 2025, populaţia ocupată în vârstă de 60 de ani şi peste a constituit 85,8 mii persoane, ceea ce a reprezentat 11,1% din totalul populaţiei ocupate. Pentru populaţia ocupată de vârstă înaintată au fost caracteristice diferenţe notabile în repartizarea pe medii, sexe, activităţi economice, statut profesional, etc. Astfel, 51,5% din vârstnicii ocupaţi au fost din mediul rural şi 53,6% au fost bărbaţi. Peste 2/3 din totalul vârstnicilor ocupaţi (69,8%) aveau vârsta cuprinsă între 60-64 ani, fiecare a cincea persoană (20,8%) avea 65-69 ani și doar 0,4% - 80 de ani și peste.

Vârstnicii au fost preponderent ocupaţi în activităţi agricole

Fiecare a cincea persoană vârstnică ocupată a lucrat în activităţi agricole, declarând gospodăria țărănească sau terenul agricol ca loc principal de muncă. Astfel, 28,9% din bărbaţi au lucrat în sectorul agricol, 13,1% - în industrie, 9,3% - în învăţământ, 7,9% - în construcții. În rândul femeilor structura ocupațională avea următoarea distribuție: 24,0% de femei vârstnice erau ocupate în învăţământ, 16,4% – în sănătate şi asistenţă socială, 12,7% – în comerţ, 12,4% - în agricultură.

Durata medie a săptămânii de lucru pentru persoanele vârstnice ocupate a constituit 38,6 ore. Peste 2/3 din totalul vârstnicilor ocupaţi (68,9%) au lucrat 40 de ore şi mai mult pe săptămână, iar 24,3% - de la 20 până la 39 de ore pe săptămână. În distribuţia populaţiei vârstnice după statutul profesional marea majoritate au constituit-o salariații (85,7%), urmaţi de lucrătorii pe cont propriu (11,1%).

Figura 11. Populația ocupată de 60 de ani și peste pe activități economice, în anul 2025

Descarcă datele în format.xlsx

Nivelul de trai al gospodăriilor cu vârstnici

Gospodăriile cu vârstnici au predominat în mediul rural și au fost formate cel mai des dintr-o singură persoană

Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2025 din total gospodării, 44,5% aveau în componență cel puțin o persoană în vârstă de 60 ani și peste, din care 73,6% au constituit gospodăriile formate doar din vârstnici, iar restul gospodăriilor aveau în componență și alte persoane. Din total gospodării formate doar din vârstnici, 61,8% locuiau în mediul rural și, respectiv, 38,2% în mediul urban. Repartizarea acestor gospodării după numărul de persoane în gospodărie relevă o preponderență a gospodăriilor formate dintr-o singură persoană (67,7%), gospodăriile formate din 2 persoane fiind prezente în proporție de 32,0%.

Gospodăriile cu vârstnici din mediul urban aveau o situație financiară mai bună

Gospodăriile cu vârstnici, în medie, dispuneau de un venit mediu lunar de 5161,6 lei pe o persoană. Gospodăriile din mediul urban se aflau într-o situație mai bună, cu un venit mediu lunar de 6197,6 lei/persoană, față de 4459,6 lei/persoană în mediul rural.

Prestațiile sociale au fost cea mai importantă sursă de venit a gospodăriilor cu vârstnici

Principala sursă de venit a gospodăriilor cu vârstnici au fost prestațiile sociale, care au constituit 54,9% din veniturile lunare ale gospodăriei. Totodată, plățile salariale, în medie, au constituit 29,8% din veniturile acestei categorii de gospodării, iar activitatea individuală agricolă – 6,0%. Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor cu vârstnici în proporție de 3,3%.

Gospodăriile formate numai din vârstnici aveau venituri medii mai mari față de gospodăriile cu vârstnici care locuiau și cu alte persoane

Veniturile vârstnicilor s-au diferențiat în funcție de componența gospodăriei. Astfel, gospodăriile formate numai din vârstnici, din perspectiva veniturilor medii pe o persoană, au fost într-o situație mai bună decât gospodăriile formate din vârstnici și alte persoane (Tabelul 2).

Tabelul 2. Structura veniturilor disponibile pentru gospodăriile cu vârstnici pe medii, în anul 2025

 

Gospodării formate
numai din vârstnici

Gospodării cu
vârstnici și alte persoane

Total

Urban

Rural

Total

Urban

Rural

Total venituri disponibile
(medii lunare pe o persoană), lei

5 305,4

6 330,5

4 657,1

4 984,8

6 048,4

4 200,9

inclusiv în % pe surse de formare:

 

 

 

 

 

 

Venit din activitatea salarială

15,2

17,8

13,0

49,0

53,5

44,2

Venit din activitatea individuală agricolă

6,0

1,0

10,4

6,0

1,2

11,2

Venit din activitatea individuală non-agricolă

0,7

0,5

0,8

6,5

6,3

6,8

Prestații sociale

73,2

76,3

70,5

30,9

31,5

30,3

inclusiv pensii

68,5

72,5

65,1

25,8

27,1

24,5

Alte venituri

4,9

4,5

5,3

7,5

7,5

7,5

inclusiv transferuri din afara ţării

1,9

1,2

2,5

5,1

4,3

6,0

Descarcă datele în format.xlsx

Pentru gospodăriile formate numai din vârstnici, principala sursă de existență au fost prestațiile sociale (73,2%). Datorită faptului că, o parte din vârstnici erau economic activi, veniturile acestora au avut la bază și alte surse de venit, cum ar fi activitatea salarială (15,2%) și activitatea individuală agricolă (6,0%).

În cazul gospodăriilor mixte, în componența cărora erau și alte persoane, principala sursă de venit a fost activitatea salarială – 49,0%, iar prestațiile sociale au contribuit la formarea veniturilor în proporție de 30,9%. Totodată, gospodăriile mixte au fost dependente într-o proporție mai mare de transferurile din afara țării comparativ cu gospodăriile formate doar din vârstnici (5,1% față de 1,9%).

Gospodăriile cu vârstnici din mediul urban au cheltuit mai mult decât cele din mediul rural

În medie, o gospodărie cu vârstnici a cheltuit lunar 4420,8 lei pe o persoană. Cu un nivel mai mare a cheltuielilor de consum s-a evidențiat mediul urban, unde acestea au înregistrat, în medie pe lună, 5092,7 lei/persoană, iar în mediul rural cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au însumat 3965,5 lei/persoană.

Aproape jumătate din cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost pentru produse alimentare

Preponderent cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost destinate necesarului de consum alimentar (46,8%), după care au urmat cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaz si alți combustibili – 19,2%, îmbrăcăminte și încălțăminte – 6,4%, sănătate – 6,0%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru procurarea de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea locuinței (5,5%), transport (4,3%), informare și comunicare (4,3%).

Gospodăriile formate numai din vârstnici au cheltuit mai mult decât cele care au în componență și alte persoane

Gospodăriile formate doar din vârstnici au cheltuit, în medie pe lună, 4694,3 lei pe o persoană sau cu 14,9% mai mult comparativ cu gospodăriile în componența cărora erau și alți membri. În același timp, persoanele din gospodăriile formate numai din vârstnici au cheltuit mai mult pentru procurarea de produse alimentare, locuință, apă, electricitate, gaz si alți combustibili, comparativ cu gospodăriile cu vârstnici și alte persoane (Tabelul 3).

Tabelul 3. Structura cheltuielilor de consum pentru gospodăriile cu vârstnici pe medii, în anul 2025

 

Gospodării formate

numai din vârstnici

Gospodării cu

vârstnici și alte persoane

Total

Urban

Rural

Total

Urban

Rural

Total cheltuieli de consum
(medii lunare pe o persoană), lei

4 694,3

5 315,6

4 301,4

4 084,3

4 842,3

3 525,6

inclusiv, %:

 

 

 

 

 

 

Produse alimentare și băuturi nealcoolice

49,0

46,6

50,8

43,8

40,5

47,1

Îmbrăcăminte și încălțăminte

5,3

5,3

5,3

8,0

7,5

8,5

Locuință, apă, electricitate și gaze

20,9

20,6

21,1

16,9

17,8

16,0

Mobilier, dotarea și întreținerea locuinței

5,5

5,2

5,7

5,6

5,2

5,9

Sănătate

6,5

8,1

5,3

5,2

5,9

4,4

Transport

2,8

2,7

2,8

6,5

6,9

6,2

Telecomunicații

4,4

4,4

4,4

4,3

4,0

4,5

Alte bunuri și servicii

5,7

7,1

4,5

9,8

12,2

7,3

Descarcă datele în format.xlsx

Ponderea vârstnicilor care și-au apreciat nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun a fost mai mare în mediul urban

Din total gospodării formate doar din vârstnici, 74,9% și-au apreciat nivelul de trai ca fiind satisfăcător, 16,7% – bun sau foarte bun, iar 8,4% și-au declarat nivelul de trai al gospodăriei ca fiind rău sau foarte rău. În mediul urban, 18,4% din gospodăriile formate numai din vârstnici și-au apreciat nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun, pe când în mediul rural o astfel de percepție au avut-o 15,7% din gospodăriile respective. În același timp, 76,4% gospodării din mediul rural și-au apreciat nivelul de trai ca fiind satisfăcător, comparativ cu 72,5% gospodării din urban.

 Note:

1 Informația este prezentată fără datele privind populația din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, municipiului Bender (inclusiv satul Proteagailovca), comuna Chițcani (inclusiv satele Merenești și Zahorna), satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, comuna Corjova (inclusiv satul Mahala) din raionul Dubăsari, precum și satul Roghi din cadrul comunei Molovata Nouă, raionul Dubăsari, cu excepția datelor cu privire la Dizabilitatea vârstnicilor care includ și persoanele din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, care s-au adresat pentru determinarea dizabilității, precum și datele cu privire la numărul pensionarilor, care au dreptul de a beneficia de pensii.

2 Datele cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită sunt estimate în baza rezultatelor Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2024. Datele la 1 ianuarie 2026, sunt preliminare.

Reședința obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).

3 Coeficientul de îmbătrânire a populației – numărul persoanelor în vârstă de 60 ani și peste la 100 locuitori.

4 Numărul pensionarilor include persoanele, cărora le-au fost stabilite pensiile conform Legii 156/1998 privind sistemul public de pensii şi Legii 1544/1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne. Începând cu 01.01.2017, pensionarii angajați ai organelor de forță sunt incluși în numărul total al pensionarilor, fiind la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Informații relevante:

Eurostat:

Direcția statistică a ONU:


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER