Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2011

Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 20111

Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2011, conform estimărilor, a crescut cu 3,7% faţă de perioada respectivă a anului 2010. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 4,4% şi a producţiei animaliere – cu 2,3%.

O influenţă pozitivă asupra ritmului volumului fizic al producţiei agricole in ianuarie-septembrie a.c. faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut a avut majorarea recoltei globale a principalelor culturi agricole: grîului, floarei – soarelui, cartofului, legumelor, fructelor şi strugurilor. Mersul recoltării în întreprinderile agricole (inclusiv gospodăriile ţărăneşti (de fermier)2 în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2011 indică majorarea faţă de anul trecut a recoltei medii la hectar a strugurilor – cu circa 44%,  cartofilor – cu 34%,  cerealelor pentru boabe (fără porumb) – cu 18%, legumelor de cîmp – cu 15%,  porumbului pentru boabe – 11%, floarei soarelui – cu 2%.

Totodată a descrescut productivitatea unui hectar de soia (cu 24%), fructe sîmburoase (cu 25%), porumb pentru siloz şi nutreţ verde (cu 2%).

În ianuarie-septembrie 2011 a fost înregistrată  majorarea producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor în gospodăriile de toate categoriile cu 7,4%, care a fost influenţată în special de creşterea producţiei (creşterii) porcinelor – cu 12,3%, păsărilor – cu 4,2%.

Producţia de lapte în gospodăriile de toate categoriile s-a diminuat cu 7,1% în rezultatul micşorării  volumului producţiei laptelui în gospodăriile populaţiei cu 7,3%.

Creşterea moderată a producţiei de ouă (cu circa 0,5%) a avut loc în exclusivitate datorită creşterii producţiei în gospodăriile populaţiei.

Note:

Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender
2 Întreprinderile agricole cu personalitatea juridică şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu suprafaţa terenurilor agricole de 50 ha şi peste.


Persoană de contact:
Elena Orlov
şefa direcţiei statistica agriculturii şi mediului
tel. 40 30 22 


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER