Biroul Național de Statistică relatează că, în luna decembrie 2021, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de noiembrie curent cu 1,6% și față de decembrie 2020 – cu 16,1%.
Biroul Național de Statistică informează că, în luna noiembrie 2021, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 6,2%. Majorarea producției în noiembrie 2021 față de luna noiembrie 2020 a fost cauzată de creșteri în industria extractivă și în industria prelucrătoare, generând creșterea producției pe total industrie cu respectiv 0,5% și 6,6%.
Exporturile de mărfuri realizate în ianuarie-noiembrie 2021 au însumat 2819,5 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 25,4%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020, iar importurile de mărfuri au însumat 6419,6 milioane dolari SUA, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2020, cu 32,4%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna noiembrie 2021 cu transportul public au fost transportați 5,1 milioane pasageri, cu 1,1% mai puțin față de luna corespunzătoare din anul precedent. Parcursul pasagerilor în luna de raport a constituit 276,8 milioane pasageri-km, sau de 1,4 ori mai mult comparativ cu luna noiembrie 2020, pe fundalul reducerii de 2,2 ori a indicatorului în cauză în luna noiembrie 2020 față de noiembrie 2019.
Biroul Naţional de Statistică informează că, prețurile medii de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 13,93%, inclusiv la produse alimentare cu 17,46%, mărfuri nealimentare cu 12,06% și servicii prestate populaţiei cu 11,56%.
În anul de studii 2021/22, rețeaua învățământului primar și secundar general cuprinde 1231 unități, fiind alcătuită din 99 școli primare, 786 gimnazii, 338 licee și 8 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.
Biroului Național de Statistică prezintă informația privind demografia întreprinderilor în anul 2020. Demografia întreprinderilor presupune studiul evenimentelor de creare şi de desființare a întreprinderilor, evoluția în timp a întreprinderilor nou create, aceste date fiind relevante pentru analize economice.
În anul de studii 2021/22, rețeaua instituțiilor de învățământ superior este formată din 24 unități3, inclusiv 16 instituții publice și 8 instituții private. Majoritatea instituțiilor de învățământ superior își au sediul în municipiul Chișinău – 20 unități, câte 1 unitate – în municipiile Bălți, Cahul, Comrat și orașul Taraclia.
Biroul Național de Statistică relatează că, în luna noiembrie 2021 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de octombrie curent cu 7,6%, față de noiembrie 2020 – cu 15,0% și față de decembrie 2020 – cu 14,3%.
Biroul Național de Statistică informează că în perioada 2019 – 2020 numărul întreprinderilor inovatoare a constituit 448 unități și reprezintă 12,6% din numărul total de întreprinderi incluse în cercetare. Din numărul total al întreprinderilor inovatoare, 50% au realizat concomitent mai multe tipuri de inovări, 17% au realizat inovări de produse și/sau procese, 34% - au realizat inovări de metode de organizare și/sau marketing.
Biroul Național de Statistică informează că în luna octombrie 2021 producția industrială (serie brută) s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 11,0%, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în luna octombrie 2020 față de luna octombrie 2019 cu 7,8%.
Biroul Național de Statistică informează că, Produsul Intern Brut, estimat pentru trimestrul III 2021, a însumat 69,8 miliarde lei, prețuri curente. Comparativ cu trimestrul III 2020, PIB s-a majorat, în termeni reali, cu 8,3% pe seria brută și cu 10,4% pe seria ajustată sezonier, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în trimestrul III 2020 față de trimestrul III 2019 cu 9,7%, în termeni reali.
Exporturile de mărfuri realizate în ianuarie-octombrie 2021 au însumat 2455,6 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 23,6%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020 iar importurile de mărfuri au însumat 5718,9 milioane dolari SUA, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2020, cu 32,2%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna octombrie 2021 cu transportul public au fost transportați 5,1 milioane pasageri, cu 3,3% mai puțin față de luna corespunzătoare din anul precedent. Descreșterea în luna octombrie 2021 față de luna octombrie 2020 a fost cauzată, preponderent, de micșorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier - cu 194,0 mii pasageri, transportul feroviar - cu 18,5 mii pasageri și fluvial – cu 10,9 mii pasageri.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna octombrie 2021 cu transportul public au fost transportați 5,1 milioane pasageri, cu 3,3% mai puțin față de luna corespunzătoare din anul precedent. Descreșterea în luna octombrie 2021 față de luna octombrie 2020 a fost cauzată, preponderent, de micșorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier - cu 194,0 mii pasageri, transportul feroviar - cu 18,5 mii pasageri și fluvial – cu 10,9 mii pasageri.
În anul de studii 2021/22, comparativ cu anul de studii precedent, numărul instituțiilor de învățământ profesional tehnic a rămas același. Astfel, rețeaua instituțiilor de învățământ profesional tehnic este alcătuită din 13 centre de excelență, 36 colegii și 42 școli profesionale.
Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2021”, câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat în luna septembrie a.c. a constituit 8996,5 lei.
Biroul Naţional de Statistică informează că, prețurile medii de consum în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2020 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 12,44%, inclusiv la produse alimentare cu 15,49%, mărfuri nealimentare cu 11,28% și servicii prestate populaţiei cu 9,65%
Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul III 2021 forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 908,3 mii persoane, fiind în creștere cu 1,6% față de trimestrul III 2020.
La 1 ianuarie 2021, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul persoanelor recunoscute cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit 174,5 mii persoane, inclusiv 10,4 mii copii cu vârsta de 0-17 ani.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate investiţii în active imobilizate în valoare de 18,3 miliarde lei sau cu 16,6% mai mult faţă de ianuarie-septembrie a anului precedent.
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul III 2021 câștigul salarial mediu lunar nominal brut la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare a constituit 9175,7 lei, fiind în creștere cu 13,6% față de trimestrul III 2020 și cu 1,5% față de trimestrul II 2021.
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul III 2021 câștigul salarial mediu lunar nominal brut la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare a constituit 9175,7 lei, fiind în creștere cu 13,6% față de trimestrul III 2020 și cu 1,5% față de trimestrul II 2021.
Biroul Național de Statistică informează că, în perioada ianuarie-septembrie 2021 primele brute subscrise au constituit 1438,6 mil. lei, fiind în creștere cu 35,4% față de perioada respectivă a anului precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-septembrie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 12,8%.
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2021 au fost date în exploatare 5823 locuințe, cu 815 locuinţe mai mult faţă de ianuarie-septembrie 2020. Suprafaţa totală a locuinţelor date în exploatare în ianuarie-septembrie 2021 a constituit 476,5 mii m² sau cu 20,0% mai mult față de ianuarie-septembrie 2020.
Biroul Național de Statistică relatează că în ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 9,5 miliarde lei sau cu 7,6% mai mult față de ianuarie-septembrie 2020.
Biroul Național de Statistică relatează că, în luna octombrie 2021 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de septembrie curent cu 0,3%, față de octombrie 2020 – cu 7,7% și față de decembrie 2020 – cu 6,2%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2021 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 264,2 mii de turiști și excursioniști sau de 3,2 ori mai mult față de perioada similară a anului 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-septembrie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 237,1 mii de turiști sau de 3,9 ori.
Biroul Național de Statistică informează că, în luna septembrie 2021 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în prețuri comparabile s-a micșorat cu 6,0 % faţă de luna precedentă şi s-a majorat cu 7,4%, comparativ cu luna septembrie 2020.
Biroul Național de Statistică informează că, în luna septembrie 2021, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 13,7%, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în luna septembrie 2020 față de luna septembrie 2019 cu 7,9%.