Academia de Studii Economice din Moldova şi Biroul Naţional de Statistică au organizat o conferinţă de Ziua Mondială a Statisticii

Marţi, 20 octombrie 2015, în Republica Moldova a fost celebrată Ziua Mondială a Statisticii. Cu această ocazie Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova a organizat o Conferinţă de presă care a avut drept scop împărtăşirea planurilor şi eforturilor de îmbunătăţire a metodologiei operaţiunilor sale statistice, care sunt în prezent efectuate de personalul său în colaborare cu experţii externi ai proiectului finanţat de UE "Îmbunătăţirea statisticilor regionale în Republica Moldova" (STATREG, noiembrie 2014 - noiembrie 2016). Proiectul are ca obiective principale producerea şi diseminarea statisticilor mai bune pentru politicile regionale şi locale, oferind şi sprijin pentru dialogul între utilizatorii şi producătorii de date statistice.

În cadrul conferinţei, doamna Lucia Spoială, Director General al Biroului Naţional de Statistică şi domnul Jose Cervera, şeful proiectului STATREG au felicitat toţi producătorii şi utilizatorii de date statistice, cercetătorii, studenţii precum şi cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia Zilei Mondiale a Statisticii.

La eveniment au participat reprezentanţii Biroului Naţional de Statistică, echipa proiectului STATREG şi mass-media naţională.

În acelaşi context, Academia de Studii Economice din Moldova şi Biroul Naţional de Statistică cu suportul proiectului ”Îmbunătăţirea statisticii regionale în Republica Moldova,” au organizat conferinţa ”Statistici locale şi regionale mai bune pentru o viaţă mai bună”, care îşi propune să contribuie la:

  • Consolidarea relaţiilor între mediul academic şi Statistica oficială în domeniul statisticilor teritoriale;
  • Prezentarea provocărilor pentru BNS în cadrul Acordului de Asociere UE-Republica Moldova;
  • Crearea de oportunităţi pentru dobândirea experienţei practice în proiectul BNS pentru studenţi şi doctoranzi.

Conferinţa a avut loc în Sala Senatului a Academiei de Studii Economice din Moldova (Chişinău, str. Bănulescu-Bodoni 61, Blocul A) şi au participat aproximativ 50 persoane, dintre care studenţi, cadre didactice, reprezentaţi al Biroului Naţional de Statistică şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, echipa proiectului STATREG şi alţii.


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER