Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2013
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 20131), 2)
Biroul Naţional de Statistică relatează, că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2013 s-au cifrat la 199,9 mil. dolari SUA, cu 1,1% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 27,7% mai mult comparativ cu luna august 2012.
În ianuarie-august 2013 exporturile de mărfuri au totalizat 1523,8 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2012 cu 11,9%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1032,4 mil. dolari SUA (67,7% din total exporturi), înregistrînd o creştere de 24,9% faţă de ianuarie-august 2012, care a contribuit la sporirea exporturilor cu 15,1%.
Reexporturilede mărfuri au avut o valoare de 491,4 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 32,3% în total exporturi. Comparativ cu ianuarie-august 2012 reexporturile de mărfuri s-au diminuat cu 8,1%.
Ianuarie-august 2013 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de ţări la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor şi importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-august 2012 | ianuarie-august | ianuarie-august | |||
2012 | 2013 | 2012 | 2013 | |||
Export – total | 1523,8 | 111,9 | 100,0 | 100,0 | -0,1 | 11,9 |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-28) | 701,7 | 109,5 | 47,1 | 46,1 | -3,0 | 4,5 |
ţările CSI | 611,0 | 104,8 | 42,8 | 40,1 | 2,8 | 2,0 |
alte ţări | 211,1 | 153,6 | 10,1 | 13,8 | 0,1 | 5,4 |
Import – total | 3514,7 | 107,0 | 100,0 | 100,0 | 2,3 | 7,0 |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-28) | 1563,3 | 107,3 | 44,3 | 44,5 | 0,6 | 3,3 |
ţările CSI | 1081,0 | 104,2 | 31,6 | 30,8 | 0,0 | 1,3 |
alte ţări | 870,4 | 110,1 | 24,1 | 24,7 | 1,7 | 2,4 |
balanţA comercialĂ – total | -1990,9 | 103,5 | 100,0 | 100,0 | x | x |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-28) | -861,6 | 105,6 | 42,4 | 43,3 | x | x |
ţările CSI | -470,0 | 103,6 | 23,6 | 23,6 | x | x |
alte ţări | -659,3 | 100,9 | 34,0 | 33,1 | x | x |
Exporturile de mărfuri destinate ţărilorUniunii Europene (UE–28) au însumat 701,7 mil. dolari SUA (cu 9,5% mai mult faţă de ianuarie-august 2012), deţinînd o cotă de 46,1% în total exporturi (47,1% în ianuarie-august 2012).
Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 40,1% (în ianuarie-august 2012– 42,8%), ce corespunde unei valori de 611,0 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 4,8%, comparativ cu ianuarie-august 2012.
Primele 29 de ţări-partenere în derularea exporturilor, care deţineau 97,6% din volumul total, au fost:
Ianuarie-august 2013 | Ponderea, % | Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-august 2012 | ianuarie-august | ianuarie-august | |||
2012 | 2013 | 2012 | 2013 | |||
Export - total | 1523,8 | 111,9 | 100,0 | 100,0 | -0,1 | 11,9 |
din care: | ||||||
Federaţia Rusă | 432,5 | 104,8 | 30,3 | 28,4 | 2,6 | 1,5 |
România | 268,5 | 124,2 | 15,9 | 17,6 | -2,4 | 3,8 |
Italia | 112,1 | 77,3 | 10,7 | 7,4 | 0,8 | -2,4 |
Turcia | 101,1 | de 3,0 ori | 2,5 | 6,6 | -1,2 | 4,9 |
Ucraina | 88,2 | 116,3 | 5,6 | 5,8 | -0,7 | 0,9 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 67,5 | 126,1 | 3,9 | 4,4 | -0,6 | 1,0 |
Germania | 65,1 | 141,2 | 3,4 | 4,3 | -2,0 | 1,4 |
Belarus | 56,5 | 115,3 | 3,6 | 3,7 | 0,2 | 0,6 |
Polonia | 53,1 | 110,0 | 3,5 | 3,5 | 0,0 | 0,4 |
Kazahstan | 21,4 | 65,6 | 2,4 | 1,4 | 0,5 | -0,8 |
Bulgaria | 20,4 | 91,5 | 1,6 | 1,3 | 0,1 | -0,1 |
Noua Zeelandă | 20,4 | 170,9 | 0,9 | 1,3 | 0,9 | 0,6 |
Statele Unite ale Americii | 18,7 | 101,2 | 1,4 | 1,2 | 0,2 | 0,0 |
Grecia | 18,0 | de 2,4 ori | 0,5 | 1,2 | -0,6 | 0,8 |
Republica Cehă | 17,6 | 189,0 | 0,7 | 1,2 | 0,1 | 0,6 |
Franţa | 17,5 | 103,2 | 1,2 | 1,2 | 0,3 | 0,0 |
Georgia | 16,3 | 136,6 | 0,9 | 1,1 | 0,3 | 0,3 |
Elveţia | 15,3 | de 3,6 ori | 0,3 | 1,0 | 0,1 | 0,8 |
Ungaria | 11,8 | 62,2 | 1,4 | 0,8 | 0,5 | -0,5 |
Olanda | 8,9 | 75,0 | 0,9 | 0,6 | 0,2 | -0,2 |
Lituania | 8,8 | 123,2 | 0,5 | 0,6 | -0,4 | 0,1 |
Irak | 8,7 | 46,6 | 1,4 | 0,6 | 1,1 | -0,7 |
Austria | 8,7 | 158,6 | 0,4 | 0,6 | -0,1 | 0,2 |
Slovacia | 4,8 | 140,2 | 0,3 | 0,3 | -0,1 | 0,1 |
Spania | 4,6 | 107,9 | 0,3 | 0,3 | 0,3 | 0,0 |
Uzbekistan | 4,5 | 76,9 | 0,4 | 0,3 | 0,1 | -0,1 |
Belgia | 4,4 | 74,3 | 0,4 | 0,3 | 0,0 | -0,1 |
Libia | 4,0 | 152,2 | 0,2 | 0,3 | 0,2 | 0,1 |
Azerbaidjan | 3,9 | 126,0 | 0,2 | 0,3 | 0,0 | 0,1 |
Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-august 2013, comparativ cu perioada similară din anul 2012 relevă, că majorarea livrărilor către Turcia (de 3,0 ori), România (+24,2%), Federaţia Rusă (+4,8%), Germania (+41,2%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+26,1%), Ucraina (+16,3%), Grecia (de 2,4 ori), Elveţia (de 3,6 ori), Belarus (+15,3%), Noua Zeelandă (+70,9%), Republica Cehă (+89,0%), Polonia (+10,0%), Georgia (+36,6%), Austria (+58,6%), Lituania (+23,2%), Slovacia (+40,2%), Libia (+52,2%) şi Azerbaidjan (+26,0%) a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 18,2%.
Totodată, s-au diminuat exporturile către Italia (-22,7%), Kazahstan (-34,4%), Irak (-53,4%), Ungaria (-37,8%), Olanda (-25,0%), Bulgaria (-8,5), Uzbekistan (-23,1%) şi Belgia (-25,7%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 4,9%.
Exporturile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:
Ianuarie-august 2013 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-august 2012 | ianuarie-august | ianuarie-august | |||
2012 | 2013 | 2012 | 2013 | |||
Export - total | 1523,8 | 111,9 | 100,0 | 100,0 | -0,1 | 11,9 |
din care: | ||||||
Produse alimentare şi animale vii | 281,2 | 115,3 | 17,9 | 18,5 | 0,6 | 2,7 |
Animale vii | 4,7 | 99,0 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Carne şi preparate din carne | 9,4 | 76,0 | 0,9 | 0,6 | 0,2 | -0,2 |
Produse lactate şi ouă de păsări | 10,6 | 152,1 | 0,5 | 0,7 | 0,0 | 0,3 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | 71,0 | de 2,7 ori | 2,0 | 4,7 | -2,4 | 3,2 |
Legume şi fructe | 154,5 | 98,6 | 11,5 | 10,2 | 1,7 | -0,2 |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | 24,2 | 124,3 | 1,4 | 1,6 | 1,0 | 0,3 |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | 2,8 | 142,5 | 0,1 | 0,2 | 0,0 | 0,1 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 2,1 | 16,5 | 1,0 | 0,1 | 0,1 | -0,8 |
Produse şi preparate alimentare diverse | 1,9 | 89,6 | 0,2 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Băuturi şi tutun | 175,3 | 117,9 | 10,9 | 11,5 | 2,2 | 2,0 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 157,8 | 127,4 | 9,1 | 10,4 | 1,9 | 2,5 |
Tutun brut şi prelucrat | 17,5 | 70,5 | 1,8 | 1,1 | 0,3 | -0,5 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 169,9 | 162,8 | 7,7 | 11,2 | -7,0 | 4,8 |
Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute | 3,6 | 115,1 | 0,2 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 99,0 | 172,4 | 4,2 | 6,5 | -4,3 | 3,1 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | 4,7 | 114,2 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Lemn şi plută | 0,5 | 71,2 | 0,1 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie | 1,2 | 129,2 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | 1,2 | 155,8 | 0,1 | 0,1 | -0,1 | 0,0 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 9,5 | 69,3 | 1,0 | 0,6 | 0,3 | -0,3 |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 48,3 | de 2,3 ori | 1,5 | 3,2 | -3,0 | 2,0 |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | 1,9 | 75,1 | 0,2 | 0,2 | 0,1 | 0,0 |
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate | 14,9 | de 2,0 ori | 0,5 | 1,0 | -0,5 | 0,5 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | 9,2 | de 2,0 ori | 0,3 | 0,6 | -0,6 | 0,3 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | 5,7 | de 2,1 ori | 0,2 | 0,4 | 0,1 | 0,2 |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 17,2 | 27,6 | 4,6 | 1,1 | 1,4 | -3,3 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 17,2 | 27,6 | 4,6 | 1,1 | 1,4 | -3,3 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | 113,2 | 127,6 | 6,5 | 7,4 | 1,4 | 1,8 |
Produse chimice organice | 0,7 | 64,6 | 0,1 | 0,0 | -0,1 | 0,0 |
Produse tanante sau colorante | 1,5 | 140,9 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Produse medicinale şi farmaceutice | 67,5 | 138,9 | 3,6 | 4,4 | 0,4 | 1,4 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | 31,9 | 109,4 | 2,1 | 2,1 | 1,1 | 0,2 |
Materiale plastice sub forme primare | 3,7 | 111,2 | 0,2 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Materiale plastice prelucrate | 6,9 | 158,4 | 0,3 | 0,5 | 0,0 | 0,2 |
Alte materiale şi produse chimice | 0,9 | 98,7 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | 170,6 | 118,8 | 10,6 | 11,2 | 0,8 | 2,0 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | 1,5 | 72,1 | 0,2 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Cauciuc prelucrat | 10,5 | 75,4 | 1,0 | 0,7 | 0,0 | -0,3 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | 5,7 | 72,7 | 0,6 | 0,4 | 0,1 | -0,2 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | 14,5 | 157,7 | 0,7 | 0,9 | -0,3 | 0,4 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | 50,5 | 83,4 | 4,5 | 3,3 | 1,2 | -0,7 |
Articole din minerale nemetalice | 34,7 | 141,0 | 1,8 | 2,3 | -0,4 | 0,7 |
Fier şi oţel | 5,7 | 95,4 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,0 |
Metale neferoase | 2,6 | 192,7 | 0,1 | 0,2 | 0,1 | 0,1 |
Articole prelucrate din metal | 44,9 | de 2,5 ori | 1,3 | 2,9 | 0,1 | 2,0 |
Maşini şi echipamente pentru transport | 247,0 | 107,8 | 16,8 | 16,2 | 0,4 | 1,3 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | 6,2 | 86,6 | 0,5 | 0,4 | -0,1 | -0,1 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | 10,9 | 67,7 | 1,2 | 0,7 | -0,4 | -0,4 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | 2,9 | 107,9 | 0,2 | 0,2 | -0,1 | 0,0 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | 30,5 | 91,7 | 2,4 | 2,0 | -0,8 | -0,2 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | 0,5 | 84,7 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | 1,9 | 52,0 | 0,3 | 0,1 | -0,3 | -0,1 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | 159,9 | 128,3 | 9,2 | 10,5 | 1,4 | 2,6 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | 31,8 | 107,8 | 2,2 | 2,1 | 0,3 | 0,2 |
Alte echipamente de transport | 2,4 | 20,4 | 0,8 | 0,2 | 0,4 | -0,7 |
Articole manufacturate diverse | 334,0 | 100,8 | 24,4 | 21,9 | 0,5 | 0,2 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | 5,6 | 104,7 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,0 |
Mobilă şi părţile ei | 65,5 | 108,8 | 4,4 | 4,3 | 0,7 | 0,4 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 12,5 | 102,5 | 0,9 | 0,8 | 0,0 | 0,0 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 174,3 | 100,2 | 12,8 | 11,4 | -1,0 | 0,0 |
Încălţăminte | 25,8 | 84,3 | 2,3 | 1,7 | -0,1 | -0,3 |
Instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control | 21,4 | 102,4 | 1,5 | 1,4 | 0,7 | 0,0 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | 0,8 | de 2,9 ori | 0,0 | 0,1 | 0,0 | 0,1 |
Alte articole diverse | 28,1 | 100,5 | 2,1 | 1,8 | 0,2 | 0,0 |
Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre.
Exporturile de articole manufacturate diverse s-au situat pe primul loc, cu o pondere de 21,9% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii (52,2% din total secţiune şi 11,4% din total exporturi), mobilă şi părţile ei (19,6% din total secţiune şi 4,3% din total exporturi), încălţăminte (7,7% din total secţiune şi 1,7% din total exporturi), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (6,4% din total secţiune şi 1,4% din total exporturi), articole de voiaj; sacoşe şi similare (3,7% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi).
Exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au situat pe locul doi, reprezentînd 18,5% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de legume şi fructe (55,0% din total secţiune şi 10,2% din total exporturi), cereale şi preparate pe bază de cereale (25,2% din total secţiune şi 4,7% din total exporturi), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (8,6% din total secţiune şi 1,6% din total exporturi), produse lactate şi ouă de păsări (3,8% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi), carne şi preparate din carne (3,3% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), animale vii (1,7% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora (1,0% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi), hrană destinată animalelor (0,8% din total secţiune şi 0,1% din total exporturi).
Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au clasat pe locul trei, deţinînd o cotă de 16,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de maşini şi aparate electrice (64,7% din total secţiune şi 10,5% din total exporturi), vehicule rutiere (12,9% din total secţiune şi 2,1% din total exporturi), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (12,4% din total secţiune şi 2,0% din total exporturi), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (4,4% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (2,5% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi), maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor (1,2% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (0,8% din total secţiune şi 0,1% din total exporturi).
Exporturile de băuturi şi tutun s-au situat pe locul patru, reprezentînd 11,5% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (90,0% din total secţiune şi 10,4% din total exporturi), tutun brut şi prelucrat (10,0% din total secţiune şi 1,1% din total exporturi).
Exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili, s-au clasat pe locul cinci cu o pondere de 11,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi semnificative au deţinut exporturile de seminţe şi fructe oleaginoase (58,3% din total secţiune şi 6,5% din total exporturi), minereuri metalifere şi deşeuri din metale (28,4% din total secţiune şi 3,2% din total exporturi), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (5,6% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), cauciuc brut (2,8% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute (2,1% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi).
Exporturile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă s-au plasat pe locul şase, deţinînd o cotă de 11,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de fire, ţesături şi articole textile (29,6% din total secţiune şi 3,3% din total exporturi), articole prelucrate din metal (26,3% din total secţiune şi 2,9% din total exporturi), articole din minerale nemetalice (20,3% din total secţiune şi 2,3% din total exporturi), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (8,5% din total secţiune şi 0,9% din total exporturi), cauciuc prelucrat (6,2% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi), fier şi oţel (3,4% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi), articole din lemn, exclusiv mobilă (3,3% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi). Cea mai mare parte din exportul de articole prelucrate din metal (61,2%) au constituit reexporturile de ornamente, decoraţiuni, îmbinări metalice, articole de feronerie pentru construcţie, mobilă şi autovehicule.
Exporturile de produse chimice şi produse derivate s-au situat pe locul şapte, reprezentînd 7,4% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de produse medicinale şi farmaceutice (59,7% din total secţiune şi 4,4% din total exporturi), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (28,2% din total secţiune şi 2,1% din total exporturi), materiale plastice prelucrate (6,1% din total secţiune şi 0,5% din total exporturi), materiale plastice sub forme primare (3,2% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi). Cea mai mare parte (83,7%) din produsele medicinale şi farmaceutice exportate au constituit reexporturile.
În continuare urmează secţiunea „Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală”, cu o pondere de 1,1% în total exporturi.
În ianuarie-august 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012 s-au marcat creşteri substanţiale la exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale (de 2,7 ori), seminţe şi fructe oleaginoase (+72,4%), maşini şi aparate electrice (+28,3%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+27,4%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (de 2,3 ori), articole prelucrate din metal (de 2,5 ori), produse medicinale şi farmaceutice (+38,9%), articole din minerale nemetalice (+41,0%), mobilă şi părţile ei (+8,8%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (+57,7%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+24,3%), produse lactate şi ouă de păsări (+52,1%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (de 2,0 ori), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+9,4%), vehicule rutiere (+7,8%), materiale plastice prelucrate (+58,4%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (de 2,1 ori), cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora (+42,5%), metale neferoase (+92,7%), aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii (de 2,9 ori), care au favorizat creşterea pe total exporturi cu 20,3%.
Totodată, s-au micşorat exporturile de grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-72,4%), hrană destinată animalelor (-83,5%), fire, ţesături şi articole textile (-16,6%), tutun brut şi prelucrat (-29,5%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-32,3%), încălţăminte (-15,7%), cauciuc prelucrat (-24,6%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (-30,7%), legume şi fructe (-1,4%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-8,3%), carne şi preparate din carne (-24,0%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-27,3%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-13,4%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-48,0%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 7,6%.
Importurile de mărfuri realizateîn luna august 2013 au însumat 444,4 mil. dolari SUA, cu 6,6% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 9,3% mai mult comparativ cu luna august 2012.
În ianuarie-august 2013 importurile au totalizat 3514,7 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2012 cu 7,0%.
Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1563,3 mil. dolari SUA (cu 7,3% mai mult decît în ianuarie-august 2012), deţinînd o pondere de 44,5% în total importuri (44,3% în ianuarie-august 2012).
Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 1081,0 mil. dolari SUA (cu 4,2% mai mult decît în ianuarie-august 2012), care echivalează cu o cotă de 30,8% în total importuri (31,6% în ianuarie-august 2012).
Primele 35 de ţări-partenere în derularea importurilor, care deţineau 96,0% din volumul total, au fost:
Ianuarie-august 2013 | Ponderea, % | Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-august 2012 | ianuarie-august | ianuarie-august | |||
2012 | 2013 | 2012 | 2013 | |||
Import - total | 3514,7 | 107,0 | 100,0 | 100,0 | 2,3 | 7,0 |
din care: | ||||||
Federaţia Rusă | 488,8 | 96,1 | 15,5 | 13,9 | 0,9 | -0,6 |
România | 439,4 | 115,2 | 11,6 | 12,5 | 0,3 | 1,8 |
Ucraina | 431,3 | 113,6 | 11,6 | 12,3 | -0,9 | 1,6 |
China | 302,4 | 119,8 | 7,7 | 8,6 | 0,4 | 1,5 |
Turcia | 255,1 | 102,1 | 7,6 | 7,3 | 0,6 | 0,2 |
Germania | 254,6 | 103,0 | 7,5 | 7,2 | -0,1 | 0,2 |
Italia | 216,0 | 101,8 | 6,5 | 6,1 | -0,3 | 0,1 |
Belarus | 131,7 | 108,1 | 3,7 | 3,7 | 0,2 | 0,3 |
Polonia | 88,1 | 95,7 | 2,8 | 2,5 | 0,4 | -0,1 |
Austria | 84,3 | 115,0 | 2,2 | 2,4 | 0,5 | 0,3 |
Franţa | 69,2 | 118,0 | 1,8 | 2,0 | 0,0 | 0,3 |
Ungaria | 66,6 | 112,4 | 1,8 | 1,9 | -0,1 | 0,2 |
Bulgaria | 59,6 | 126,5 | 1,4 | 1,7 | 0,2 | 0,4 |
Statele Unite ale Americii | 48,1 | 107,9 | 1,4 | 1,4 | -0,1 | 0,1 |
Republica Cehă | 42,6 | 99,8 | 1,3 | 1,2 | 0,2 | 0,0 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 40,3 | 98,0 | 1,3 | 1,1 | 0,0 | 0,0 |
Israel | 34,5 | 130,0 | 0,8 | 1,0 | 0,5 | 0,2 |
Olanda | 31,4 | 103,4 | 0,9 | 0,9 | 0,0 | 0,0 |
Spania | 28,4 | 103,0 | 0,8 | 0,8 | 0,1 | 0,0 |
Grecia | 26,1 | 77,1 | 1,0 | 0,7 | -0,5 | -0,2 |
Belgia | 25,7 | 109,9 | 0,7 | 0,7 | 0,0 | 0,1 |
Japonia | 25,4 | 133,0 | 0,6 | 0,7 | -0,2 | 0,2 |
India | 23,6 | 118,8 | 0,6 | 0,7 | -0,1 | 0,1 |
Elveţia | 22,7 | 100,0 | 0,7 | 0,6 | 0,0 | 0,0 |
Coreea de Sud | 20,5 | 90,4 | 0,7 | 0,6 | 0,1 | -0,1 |
Kazahstan | 18,0 | 105,9 | 0,5 | 0,5 | -0,1 | 0,0 |
Slovacia | 14,8 | 103,0 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,0 |
Suedia | 13,0 | 84,6 | 0,5 | 0,4 | -0,1 | -0,1 |
Slovenia | 12,7 | 122,3 | 0,3 | 0,4 | -0,1 | 0,1 |
Taiwan, provincie a Chinei | 11,9 | 106,0 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Vietnam | 11,2 | 103,5 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Serbia | 10,1 | 119,6 | 0,3 | 0,3 | 0,1 | 0,1 |
Finlanda | 9,6 | 113,4 | 0,3 | 0,3 | -0,1 | 0,0 |
Danemarca | 9,2 | 102,0 | 0,3 | 0,3 | 0,1 | 0,0 |
Lituania | 8,9 | 83,8 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | -0,1 |
Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-august 2013, comparativ cu perioada similară din anul 2012 relevă, că majorarea livrărilor din România (+15,2%), Ucraina (+13,6%), China (+19,8%), Bulgaria (+26,5%), Belarus (+8,1%), Austria (+15,0%), Franţa (+18,0%), Turcia (+2,1%), Germania (+3,0%), Ungaria (+12,4%), Israel (+30,0%), Japonia (+33,0%), Italia (+1,8%), Statele Unite ale Americii (+7,9%), Belgia (+9,9%), India (+18,8%), Slovenia (+22,3%) şi Serbia (+19,6%) a contribuit la creşterea pe total importuri cu 7,8%.
Totodată, s-au diminuat importurile din Federaţia Rusă (-3,9%), Grecia (-22,9%), Polonia (-4,3%), Coreea de Sud (-9,6%), Suedia (-15,4%) şi Lituania (-16,2%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 1,2%.
Importurile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:
Ianuarie-august 2013 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-august 2012 | ianuarie-august | ianuarie-august | |||
2012 | 2013 | 2012 | 2013 | |||
Import - total | 3514,7 | 107,0 | 100,0 | 100,0 | 2,3 | 7,0 |
din care: | ||||||
Produse alimentare şi animale vii | 364,9 | 109,4 | 10,2 | 10,4 | 0,8 | 0,9 |
Animale vii | 4,7 | 85,7 | 0,2 | 0,1 | 0,1 | 0,0 |
Carne şi preparate din carne | 27,5 | 99,5 | 0,8 | 0,8 | 0,2 | 0,0 |
Produse lactate şi ouă de păsări | 29,0 | 121,3 | 0,7 | 0,8 | 0,1 | 0,1 |
Peşte, crustacee, moluşte | 31,2 | 105,9 | 0,9 | 0,9 | 0,1 | 0,0 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | 54,3 | 95,9 | 1,7 | 1,6 | 0,3 | -0,1 |
Legume şi fructe | 91,1 | 106,3 | 2,6 | 2,6 | -0,3 | 0,2 |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | 31,1 | de 2,0 ori | 0,5 | 0,9 | 0,3 | 0,5 |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | 32,7 | 105,1 | 1,0 | 0,9 | 0,0 | 0,0 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 15,0 | 118,5 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,1 |
Produse şi preparate alimentare diverse | 48,3 | 106,2 | 1,4 | 1,4 | 0,0 | 0,1 |
Băuturi şi tutun | 94,6 | 107,2 | 2,7 | 2,7 | 0,1 | 0,2 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 53,1 | 130,5 | 1,2 | 1,5 | 0,2 | 0,4 |
Tutun brut şi prelucrat | 41,5 | 87,3 | 1,5 | 1,2 | -0,1 | -0,2 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 81,5 | 110,7 | 2,2 | 2,3 | -0,1 | 0,2 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 15,8 | 122,3 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,1 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | 5,4 | 115,4 | 0,1 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Lemn şi plută | 16,6 | 99,8 | 0,5 | 0,5 | 0,0 | 0,0 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | 8,4 | 90,3 | 0,3 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 12,5 | 129,1 | 0,3 | 0,4 | 0,1 | 0,1 |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 0,5 | 35,8 | 0,0 | 0,0 | -0,3 | 0,0 |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | 22,0 | 117,2 | 0,6 | 0,6 | 0,1 | 0,0 |
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate | 780,3 | 104,2 | 22,8 | 22,2 | 1,9 | 0,9 |
Cărbune, cocs şi brichete | 13,4 | 86,1 | 0,5 | 0,4 | 0,0 | -0,1 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | 395,8 | 102,6 | 11,8 | 11,3 | 0,0 | 0,3 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | 292,4 | 94,3 | 9,4 | 8,3 | 1,5 | -0,6 |
Energie electrică | 78,7 | de 2,1 ori | 1,1 | 2,2 | 0,4 | 1,3 |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 12,5 | 128,4 | 0,3 | 0,4 | 0,1 | 0,1 |
Uleiuri şi grăsimi de origine animală | 1,0 | 94,4 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 9,9 | 144,2 | 0,2 | 0,3 | 0,1 | 0,1 |
Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale | 1,6 | 87,5 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | 511,0 | 112,8 | 13,8 | 14,5 | 0,8 | 1,8 |
Produse chimice organice | 10,2 | 101,8 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Produse chimice anorganice | 10,3 | 143,4 | 0,2 | 0,3 | -0,1 | 0,1 |
Produse tanante şi colorante | 23,0 | 110,2 | 0,6 | 0,6 | 0,0 | 0,1 |
Produse medicinale şi farmaceutice | 153,8 | 115,6 | 4,1 | 4,4 | 0,1 | 0,6 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | 91,7 | 106,1 | 2,6 | 2,6 | 0,5 | 0,2 |
Îngrăşăminte minerale sau chimice | 37,7 | 129,7 | 0,9 | 1,1 | 0,0 | 0,3 |
Materiale plastice sub forme primare | 39,7 | 103,6 | 1,2 | 1,1 | 0,1 | 0,0 |
Materiale plastice prelucrate | 63,9 | 112,4 | 1,7 | 1,8 | 0,1 | 0,2 |
Alte materiale şi produse chimice | 80,7 | 113,3 | 2,2 | 2,3 | 0,1 | 0,3 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | 639,5 | 104,7 | 18,6 | 18,2 | -0,2 | 0,9 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | 16,8 | 108,5 | 0,5 | 0,5 | -0,1 | 0,1 |
Cauciuc prelucrat | 44,4 | 93,7 | 1,4 | 1,3 | 0,0 | -0,1 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | 40,8 | 98,8 | 1,3 | 1,2 | 0,2 | 0,0 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | 68,9 | 111,1 | 1,9 | 1,9 | -0,3 | 0,2 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | 177,1 | 95,4 | 5,7 | 5,0 | 0,3 | -0,3 |
Articole din minerale nemetalice | 88,2 | 109,0 | 2,5 | 2,5 | 0,0 | 0,2 |
Fier şi oţel | 93,9 | 116,9 | 2,4 | 2,7 | -0,2 | 0,4 |
Metale neferoase | 15,5 | 109,3 | 0,4 | 0,4 | 0,0 | 0,1 |
Articole prelucrate din metal | 93,9 | 112,7 | 2,5 | 2,7 | -0,1 | 0,3 |
Maşini şi echipamente pentru transport | 722,2 | 106,7 | 20,6 | 20,5 | -1,3 | 1,4 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | 11,6 | 86,1 | 0,4 | 0,3 | -0,1 | -0,1 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | 99,7 | 102,2 | 3,0 | 2,9 | -0,5 | 0,1 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | 4,6 | 90,0 | 0,2 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | 105,4 | 101,9 | 3,1 | 3,0 | -0,2 | 0,0 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | 29,2 | 129,1 | 0,7 | 0,8 | 0,2 | 0,2 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | 74,3 | 122,1 | 1,8 | 2,1 | -0,6 | 0,4 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | 228,7 | 114,5 | 6,1 | 6,5 | 0,0 | 0,9 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | 165,2 | 101,2 | 5,0 | 4,7 | -0,3 | 0,1 |
Alte echipamente de transport | 3,5 | 32,6 | 0,3 | 0,1 | 0,2 | -0,2 |
Articole manufacturate diverse | 308,2 | 106,5 | 8,8 | 8,8 | 0,2 | 0,6 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | 24,4 | 98,3 | 0,7 | 0,7 | 0,1 | 0,0 |
Mobilă şi părţile ei | 42,8 | 96,8 | 1,3 | 1,2 | 0,1 | 0,0 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 3,5 | 121,8 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 68,4 | 118,6 | 1,8 | 1,9 | 0,1 | 0,3 |
Încălţăminte | 21,0 | 96,1 | 0,7 | 0,6 | -0,1 | 0,0 |
Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control | 36,9 | 127,2 | 0,9 | 1,1 | 0,0 | 0,2 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | 5,7 | 117,9 | 0,1 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Alte articole diverse | 105,5 | 101,3 | 3,2 | 3,0 | 0,0 | 0,1 |
Structura importurilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică dominarea în continuare a produselor necesare pentru funcţionarea economiei, precum şi celor destinate consumului populaţiei.
Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate au deţinut 22,2% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi petrolul şi produsele petroliere (50,7% din total secţiune şi 11,3% din total importuri), gazul şi produsele industriale obţinute din gaz (37,5% din total secţiune şi 8,3% din total importuri), energia electrică (10,1% din total secţiune şi, 2,2% din total importuri), cărbunele, cocsul şi brichetele (1,7% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 20,5% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au deţinut maşinile şi aparatele electrice (31,7% din total secţiune şi 6,5% din total importuri), vehiculele rutiere (22,9% din total secţiune şi 4,7% din total importuri), maşinile şi aparatele industriale cu aplicaţii generale (14,6% din total secţiune şi 3,0% din total importuri), maşinile şi aparatele specializate pentru industriile specifice (13,8% din total secţiune şi 2,9% din total importuri), aparatele şi echipamentele de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (10,3% din total secţiune şi 2,1% din total importuri), maşinile şi aparatele de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (4,0% din total secţiune şi 0,8% din total importuri), maşinile generatoare de putere şi echipamentele lor (1,6% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).
Importurile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au deţinut o pondere de 18,2% în total importuri, preponderente fiind firele, ţesăturile şi articolele textile (27,7% din total secţiune şi 5,0% din total importuri), fierul şi oţelul (14,7% din total secţiune şi 2,7% din total importuri), articolele prelucrate din metal (14,7% din total secţiune şi 2,7% din total importuri), articolele din minerale nemetalice (13,8% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), hîrtia, cartonul şi articolele din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (10,8% din total secţiune şi 1,9% din total importuri), cauciucul prelucrat (6,9% din total secţiune şi 1,3% din total importuri), articolele din lemn, exclusiv mobilă (6,4% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), pielea şi blănurile prelucrate (2,6% din total secţiune şi 0,5% din total importuri), metalele neferoase (2,4% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
Importurile de produse chimice şi produse derivate au reprezentat 14,5% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate le-au revenit produselor medicinale şi farmaceutice (30,1% din total secţiune şi 4,4% din total importuri), uleiurilor esenţiale, rezinoidelor şi substanţelor parfumate, preparatelor pentru toaletă, produselor pentru înfrumuseţare (17,9% din total secţiune şi 2,6% din total importuri), materialelor plastice prelucrate (12,5% din total secţiune şi 1,8% din total importuri), materialelor plastice sub forme primare (7,8% din total secţiune şi 1,1% din total importuri), îngrăşămintelor minerale sau chimice (7,4% din total secţiune şi 1,1% din total importuri), produselor tanante sau colorante (4,5% din total secţiune şi 0,6% din total importuri), produselor chimice anorganice (2,0% din total secţiune şi 0,3% din total importuri), produselor chimice organice (2,0% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).
Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 10,4% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi legumele şi fructele (25,0% din total secţiune şi 2,6% din total importuri), cerealele şi preparatele pe bază de cereale (14,9% din total secţiune şi 1,6% din total importuri), cafeaua, ceaiul, cacao şi condimentele (8,9% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), peştele, crustaceele şi moluştele (8,5% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), zahărul, preparatele pe bază de zahăr; mierea (8,5% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), produsele lactate şi ouăle de păsări (7,9% din total secţiune şi 0,8% din total importuri), carnea şi preparatele din carne (7,5% din total secţiune şi 0,8% din total importuri), hrană destinată animalelor (4,1% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
În ianuarie-august 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012 au sporit importurile de energie electrică (de 2,1 ori), maşini şi aparate electrice (+14,5%), produse medicinale şi farmaceutice (+15,6%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 2,0 ori), fier şi oţel (+16,9%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (+22,1%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+30,5%), petrol şi produse petroliere (+2,6%), articole prelucrate din metal (+12,7%), îmbrăcăminte şi accesorii (+18,6%), îngrăşăminte minerale sau chimice (+29,7%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+6,1%), legume şi fructe (+6,3%), articole din minerale nemetalice (+9,0%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (+11,1%), materiale plastice prelucrate (+12,4%), instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control (+27,2%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+29,1%), vehicule rutiere (+1,2%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (+2,2%), produse lactate şi ouă de păsări (+21,3%), produse tanante şi colorante (+10,2%), piele, altă piele şi blană prelucrate (+8,5%), seminţe şi fructe oleaginoase (+22,3%), metale neferoase (+9,3%), hrană destinată animalelor (+18,5%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (+29,1%), produse chimice anorganice (+43,4%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (+44,2%), favorizînd astfel creşterea pe total importuri cu 8,2%.
Totodată, au scăzut importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-5,7%), fire, ţesături, articole textile (-4,6%), tutun brut şi prelucrat (-12,7%), cereale şi preparate pe bază de cereale (-4,1%), cauciuc prelucrat (-6,3%), cărbune, cocs şi brichete (-13,9%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-13,9%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 1,5%.
Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-august 2013 a unui deficit al balanţei comerciale în valoarede 1990,9 mil. dolari SUA, cu 68,1 mil. dolari SUA (+3,5%) mai mare faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2012. Cu ţările Uniunii Europene (UE-28) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 861,6 mil. dolari SUA (în ianuarie-august 2012 – 815,7 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 470,0 mil. dolari SUA (în ianuarie-august 2012 – 453,9 mil. dolari SUA).
Balanţa comercială cu principalele ţări - partenere se prezintă astfel:
Ianuarie-august | Ianuarie-august 2013 în % faţă de ianuarie-august 2012 | ||
2012 | 2013 | ||
BalanţA comercială – total, mil. dolari SUA | -1922,8 | -1990,9 | 103,5 |
din care: | |||
Ucraina | -303,7 | -343,1 | 113,0 |
China | -247,4 | -299,6 | 121,1 |
Germania | -201,2 | -189,5 | 94,2 |
România | -165,0 | -170,9 | 103,5 |
Turcia | -215,5 | -154,0 | 71,4 |
Italia | -67,0 | -103,9 | 154,9 |
Austria | -67,8 | -75,6 | 111,5 |
Belarus | -72,8 | -75,2 | 103,3 |
Federaţia Rusă | -96,0 | -56,3 | 58,6 |
Ungaria | -40,1 | -54,8 | 136,2 |
Franţa | -41,7 | -51,7 | 124,1 |
Bulgaria | -24,8 | -39,2 | 158,0 |
Polonia | -43,8 | -35,0 | 79,9 |
Israel | -25,2 | -31,8 | 126,0 |
Statele Unite ale Americii | -26,0 | -29,4 | 112,7 |
Japonia | -18,2 | -25,1 | 138,0 |
Republica Cehă | -33,4 | -25,0 | 74,8 |
Spania | -23,4 | -23,8 | 102,1 |
India | -16,4 | -23,1 | 140,9 |
Olanda | -18,5 | -22,5 | 121,8 |
Belgia | -17,4 | -21,3 | 122,1 |
Coreea de Sud | -22,7 | -20,2 | 89,3 |
Slovenia | -9,7 | -12,3 | 127,4 |
Suedia | -13,7 | -12,2 | 89,2 |
Taiwan, provincie a Chinei | -11,0 | -11,6 | 106,1 |
Vietnam | -10,8 | -10,2 | 95,1 |
Slovacia | -11,0 | -10,0 | 91,4 |
Finlanda | -7,8 | -9,2 | 118,2 |
Serbia | -7,1 | -9,0 | 125,0 |
Danemarca | -8,3 | -8,4 | 100,9 |
Grecia | -26,5 | -8,1 | 30,6 |
Elveţia | -18,5 | -7,4 | 39,9 |
Uzbekistan | 0,8 | -2,9 | x |
Lituania | -3,5 | -0,1 | 4,2 |
Kazahstan | 15,7 | 3,4 | 21,9 |
Azerbaidjan | 2,9 | 3,7 | 128,4 |
Libia | 2,6 | 3,9 | 149,4 |
Irak | 18,7 | 8,7 | 46,6 |
Georgia | 10,4 | 12,5 | 121,0 |
Noua Zeelandă | 9,7 | 18,2 | 187,0 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 12,3 | 27,2 | de 2,2 ori |
Balanţa comercială pe principalele grupe de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:
Ianuarie-august | Ianuarie-august 2013 în % faţă de ianuarie-august 2012 | ||
2012 | 2013 | ||
Balanţa comercială – total, mil. dolari SUA | -1922,8 | -1990,9 | 103,5 |
din care: | |||
Produse alimentare şi animale vii | -89,6 | -83,7 | 93,4 |
Animale vii | -0,7 | 0,0 | 2,6 |
Carne şi preparate din carne | -15,2 | -18,1 | 118,6 |
Produse lactate şi ouă de păsări | -16,9 | -18,4 | 108,6 |
Peşte, crustacee, moluşte | -29,5 | -31,2 | 105,9 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | -29,9 | 16,7 | x |
Legume şi fructe | 70,9 | 63,4 | 89,4 |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | 3,9 | -6,9 | x |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | -29,1 | -29,9 | 102,5 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 0,3 | -12,9 | x |
Produse şi preparate alimentare diverse | -43,4 | -46,4 | 107,0 |
Băuturi şi tutun | 60,5 | 80,7 | 133,4 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 83,2 | 104,7 | 125,9 |
Tutun brut şi prelucrat | -22,7 | -24,0 | 105,7 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 30,7 | 88,4 | de 2,9 ori |
Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute | 3,0 | 3,5 | 114,4 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 44,5 | 83,2 | 187,0 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | -0,5 | -0,7 | 125,1 |
Lemn şi plută | -15,9 | -16,1 | 101,1 |
Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie | 0,8 | 1,0 | 123,2 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | -8,5 | -7,2 | 84,4 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 4,0 | -3,0 | x |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 19,5 | 47,8 | de 2,4 ori |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | -16,2 | -20,1 | 123,8 |
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate | -741,5 | -765,4 | 103,2 |
Cărbune, cocs şi brichete | -15,6 | -13,4 | 86,1 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | -381,3 | -386,6 | 101,4 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | -307,5 | -286,7 | 93,2 |
Energie electrică | -37,1 | -78,7 | de 2,1 ori |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 52,7 | 4,7 | 9,0 |
Uleiuri şi grăsimi de origine animală | -1,1 | -1,0 | 94,4 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 55,4 | 7,3 | 13,1 |
Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale | -1,6 | -1,6 | 91,5 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | -364,4 | -397,8 | 109,2 |
Produse chimice organice | -8,9 | -9,5 | 106,4 |
Produse chimice anorganice | -7,0 | -10,2 | 145,0 |
Produse tanante şi colorante | -19,8 | -21,5 | 108,6 |
Produse medicinale şi farmaceutice | -84,4 | -86,3 | 102,1 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | -57,3 | -59,8 | 104,4 |
Îngrăşăminte minerale sau chimice | -29,1 | -37,7 | 129,8 |
Materiale plastice sub forme primare | -35,1 | -36,0 | 102,9 |
Materiale plastice prelucrate | -52,5 | -57,0 | 108,7 |
Alte materiale şi produse chimice | -70,3 | -79,8 | 113,5 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | -467,0 | -468,9 | 100,4 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | -13,4 | -15,3 | 114,0 |
Cauciuc prelucrat | -33,5 | -33,9 | 101,3 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | -33,5 | -35,1 | 105,0 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | -52,8 | -54,4 | 102,9 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | -125,0 | -126,6 | 101,2 |
Articole din minerale nemetalice | -56,4 | -53,5 | 95,1 |
Fier şi oţel | -74,3 | -88,2 | 118,7 |
Metale neferoase | -12,8 | -12,9 | 100,4 |
Articole prelucrate din metal | -65,3 | -49,0 | 75,0 |
Maşini şi echipamente pentru transport | -447,7 | -475,2 | 106,1 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | -6,2 | -5,4 | 85,6 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | -81,5 | -88,8 | 109,0 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | -2,5 | -1,7 | 71,0 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | -70,2 | -74,9 | 106,7 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | -22,0 | -28,7 | 130,4 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | -57,2 | -72,4 | 126,5 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | -75,2 | -68,8 | 91,5 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | -133,7 | -133,4 | 99,8 |
Alte echipamente de transport | 0,8 | -1,1 | x |
Articole manufacturate diverse | 41,9 | 25,8 | 61,5 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | -19,4 | -18,8 | 96,6 |
Mobilă şi părţile ei | 16,0 | 22,7 | 142,1 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 9,3 | 9,0 | 96,4 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 116,1 | 105,9 | 91,1 |
Încălţăminte | 8,7 | 4,8 | 54,8 |
Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control | -8,0 | -15,5 | 191,8 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | -4,5 | -4,9 | 107,1 |
Alte articole diverse | -76,3 | -77,4 | 101,6 |
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-august 2013 a fost de 43,4% faţă de 41,5% în perioada corespunzătoare din anul 2012.
Persoanele fizice au importat în ianuarie-august 2013 mărfuri şi produse în valoare de 107,2 mil. dolari SUA, cu 17,5% mai mult decît în aceeaşi perioadă din anul 2012. Creşterea importurilor a fost condiţionată de majorarea livrărilor de autoturisme şi autovehicule (+19,3%), cărora le-au revenit 91,9% din importurile realizate de persoanele fizice.
Note:
1 Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.
2 Datele pentru luna august 2013 sînt provizorii, iar pentru luna precedentă şi perioada corespunzătoare din anul 2012 – date rectificate.
Sursa datelor: Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).
Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER