Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilordin Republica Moldova în anul 2010
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor
din Republica Moldova în anul 20101
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2010 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 161,8 mii turişti şi excursionişti, cu 15,8% mai mult decît în anul 2009.
În anul 2010 numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul emiţător a fost în creştere faţă de anul 2009 cu 25,6%, în acelaşi timp la turismul intern şi receptor numărul acestora s-a redus, respectiv cu 4,2% şi 2,5%.
Numărul de turişti şi turişti-zile, participanţi la turismul organizat de agenţiile de turism şi turoperatori, după scopul vizitelor, se prezintă astfel:
2010 | 2010 în % faţă de 2009 | |||
turişti şi excursionişti | turişti-zile | turişti şi excursionişti | turişti-zile | |
TOTAL | 161754 | 1248760 | 115,8 | 121,3 |
Turism receptor(primirea cetăţenilor străini în ţară)- total | 8956 | 28249 | 97,5 | 96,6 |
din care, în scopuri de: | ||||
odihnă, recreere şi agrement | 5438 | 12820 | 84,2 | 79,3 |
afaceri şi profesionale | 2971 | 8175 | 128,7 | 113,8 |
tratament | 547 | 7254 | 137,8 | 126,3 |
Turism emiţător(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate) - total | 117204 | 946169 | 125,6 | 134,0 |
din care, în scopuri de: | ||||
odihnă şi agrement | 114815 | 924322 | 125,0 | 133,8 |
afaceri şi profesionale | 584 | 3096 | 135,2 | 107,6 |
tratament | 1261 | 14830 | 139,6 | 125,9 |
alte scopuri | 544 | 3921 | de 4,1 ori | de 4,9 ori |
Turism intern(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic) | 35594 | 274342 | 95,8 | 93,4 |
Din cei 8956 turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în anul 2010 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 60,7% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 33,2% - de afaceri şi profesionale, 6,1% - de tratament.
Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-au revenit cetăţenilor din România (19,0%), Federaţia Rusă (14,8%), Ucraina (8,2%), Turcia (5,9%), Germania (5,4%), Italia (5,3%), Statele Unite ale Americii (5,0%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (4,5%), Bulgaria (3,6%), Olanda (3,5%), Franţa (3,2%), Israel (2,5%) şi Polonia (2,3%).
Prin intermediul agenţiilor de turism şituroperatorilor în anul 2010 au plecat în străinătate 117204 turişti şi excursionişti, cu 25,6% mai mult comparativ cu anul 2009. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (98,0%).
Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (42,9% din total plecaţi în străinătate), Bulgaria (26,7%), Ucraina (9,6%), România (6,8%), Egipt (5,5%) şi Grecia (1,7%).
Numărul participanţilor la turismul intern în anul 2010 s-a cifrat la 35,6 mii, sau 95,8% din numărul înregistrat în anul 2009. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (44,5%) şi regiunile de dezvoltare: Centru (27,4%) şi Sud (19,3%).
Notă:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender
Persoana de contact:
Svetlana Bulgac
şefa secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER