Activitatea turistică a agențiilor de turism și turoperatorilor în anul 20231

Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2023 s-a înregistrat creșterea numărului de vizitatori (turiști și excursioniști), participanți la turismul organizat de agențiile de turism și turoperatori, cu 5,6% față de anul 2022 și a constituit 503,7 mii persoane, din care:
  • turismul receptor(primirea cetăţenilor străini în ţară)a înregistrat 43,6 mii persoane (+50,3% față de anul 2022);
  • turismul emițător (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în străinătate) - 362,4 mii persoane (+11,7%);
  • turismul intern (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în interiorul țării, în scop turistic) - 97,7 mii persoane (-21,0%).

În perioada analizată, turismul emițător și intern au deținut cea mai mare pondere în numărul total de turiști și excursioniști, revenindu-le, respectiv, 72,0% și 19,4%, iar turismului receptor – 8,7%.

Evoluția numărului de vizitatori (turiști și excursioniști), participanți la turismul organizat de agențiile de turism și turoperatori, pe categorii de turism, se caracterizează prin următoarele date:

Descarcă datele în format .xlsx
 

În anul 2023 numărul vizitatorilor care au beneficiat de serviciile agențiilor de turism și turoperatorilor a crescut cu 33,7% faţă de anul 2019, ultimul an înainte de pandemie.

Tabelul 1. Numărul de vizitatori (turiști și excursioniști) după scopul vizitelor

 20232023
Vizitatori, miidin care:turişti-zile, miiVizitatoridin care:turişti-zile
turiştiexcursioniştituriştiexcursionişti
TOTAL503,7384,3119,42 655,9105,6111,490,2110,9
Turism receptor - total 43,64,539,117,4150,3106,2157,970,4
din care, în scopuri de:        
odihnă, recreere şi agrement41,82,839,19,5157,9158,0157,9110,4
afaceri şi profesionale1,41,4-4,0152,0152,0-156,9
tratament0,40,4-3,9126,6126,6-114,9
Turism emițător - total362,4354,18,32 356,4111,7111,6112,4111,6
din care, în scopuri de:        
odihnă, recreere și agrement360,2351,98,32 341,6111,3111,3112,4111,3
afaceri şi profesionale1,01,0-3,9146,1146,1-110,1
tratament1,31,3-11,0297,2297,2-290,1
Turism intern 97,725,672,0282,179,0109,771,9109,4

Descarcă datele în format .xlsx

Turismul receptor (primirea cetăţenilor străini în ţară). În anul 2023 s-a înregistrat creșterea numărului cetățenilor străini care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism cu 50,3% față de anul precedent și a constituit 43,6 mii vizitatori, majoritatea (93,4%) fiind vizitatori de o zi (excursioniști) care au sosit în scop de odihnă, recreere și agrement. Ponderi mai însemnate au revenit vizitatorilor din România (38,9% din total cetățeni străini primiți în țară), Italia (14,4%), Ucraina (14,0%), Germania (5,3%), Statele Unite ale Americii (5,2%), Belgia (4,5%), Franța (3,3%) și Polonia (3,0%). În anul 2023 s-a înregistrat scăderea atât a numărului de turiști-zile (cu circa 30,0%) cât și durata medie a sejurului în țară a turiștilor străini (de la 5,8 zile în anul 2022 la 3,8 zile în anul 2023).

Turismul emițător (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în străinătate). În anul 2023 s-a înregistrat creșterea numărului de turiști și excursioniști care au plecat în străinătate prin intermediul agențiilor de turism cu 11,7% față de anul 2022 și a constituit 362,4 mii persoane. Majoritatea covârșitoare (99,4%) au călătorit în scopuri de odihnă, recreere și agrement. Cetățenii moldoveni au preferat să viziteze, preponderent, Turcia (47,0% din total plecați în străinătate), Bulgaria (18,9%), Egipt (10,6%), România (10,3%) și Grecia (5,5%). Numărul de turiști-zile în anul 2023 a crescut cu 11,6% față de anul 2022. Durata medie a sejurului turiștilor moldoveni peste hotare in anul 2023 a rămas la nivelul anului 2022 - 6,7 zile.

Turismul intern (deplasarea rezidenților Republicii Moldova în interiorul țării, în scop turistic). În anul 2023 numărul vizitatorilor participanți la turismul intern s-a redus cu 21,0% față de anul 2022 și a constituit 97,7 mii persoane, majoritatea (73,8%) fiind vizitatori de o zi (excursioniști). Numărul de turiști-zile a crescut cu 9,4% față de anul 2022, iar durata medie a sejurului în țară a turiștilor moldoveni a rămas la nivelul anului 2022 – 11,0 zile. Deplasarea rezidenților moldoveni în interiorul țării, în scop turistic, a fost organizată în special de agențiile de turism și turoperatorii din municipiul Chișinău (48,1%), regiunile de dezvoltare Centru (32,6%) și Sud (16,8%).

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2023, comparativ cu anul precedent, au crescut încasările agențiilor de turism și turoperatorilor în total – cu 865,3 mil. lei (+26,1%), din care din turismul emițător - cu 833,2 mil. lei (+27,0%), turismul intern - cu 21,0 mil. lei (+10,8%) și turismul receptor – cu 11,1 mil. lei (+32,1%).

Încasările din activitatea turistică în anul 2023 au depășit de 1,7 ori încasările înregistrate de agențiile de turism în anul 2019, ultimul an înainte de pandemie.

Notă:
1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.

Informații relevante:

2022/2023 2023 2023/2022 agențiile de turism turism turismul emițător turismul intern turismul receptor

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER