Antreprenoriatul feminin

Biroul Național de Statistică (BNS) cu suportul UN Women elaborează statistici privind antreprenoriatul feminin, care în prezent au statut de statistici experimentale.

Calculele experimentale privind antreprenoriatul feminin se elaborează în conformitate cu lucrarea nr.117 din comp.1 al Programului de lucrări statistice pentru anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr 897/2024.

Elaborarea calculelor privind antreprenoriatul feminin prevede elaborarea unor seturi de date statistice prin prisma aspectului gender după două criterii: (i) administratorul entității economice; (ii) fondatorii entității economice.

Seturile de date aferente antreprenoriatului feminin cuprind următoarele domenii:

  • Activitatea întreprinderilor (cifra de afaceri, numărul de salariați, etc);
  • Demografia întreprinderilor (numărul entităților, rata de creare, rata de lichidare, etc);
  • Activitatea de export cu bunuri;
  • Așteptările și constrângerile mediului de afaceri.

Pentru elaborarea datelor antreprenoriatului feminin nu s-au colectat date statistice adiționale, dar s-au utilizat surse de date statistice și administrative disponibile de către BNS și anume:

  • Registrul statistic al unităților statistice – pentru identificarea entității, genului principal de activitate, mărimii întreprinderilor, precum și pentru elaborarea indicatorilor privind demografia întreprinderilor;
  • Registrul de stat al unităților de drept – pentru identificarea administratorului și fondatorilor unității de drept;
  • Registrul de stat al populației – pentru identificarea aspectului gender al administratorului și fondatorilor entității, precum și vârstei administratorului;
  • Bazele de date din situațiile financiare ale entităților economice – pentru elaborarea datelor aferente cifrei de afaceri și numărului de personal;
  • Declarațiile vamale – pentru elaborarea datelor privind activitatea de export cu bunuri;
  • Ancheta de conjunctură – pentru elaborarea datelor statistice privind așteptările și constrângerile mediului de afaceri.