Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele cercetării statistice „Ancheta de conjunctură în întreprinderi”

Astăzi, în cadrul unui eveniment public, Biroul Național de Statistică (BNS) a prezentat rezultatele cercetării experimentale privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi - o nouă cercetare statistică desfășurată în perioada iulie-octombrie anul curent cu asistența proiectului German Economic Team (Echipa Economică Germană, GET).

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice centrale, altor instituții și organizații, precum și reprezentanți din partea echipei GET.

În debutul evenimentului, Oleg CARA, directorul general al BNS, a menționat că: „realizarea acestei anchete statistice a fost efectuată la solicitarea Ministerului Economiei și a altor utilizatori, în scopul anticipării evoluțiilor economiei și a punctelor de cotitură în activitatea economică. Ancheta de conjunctură este extrem de utilă în procesul decizional, în special, în situații de criză.

Oleg Cara a subliniat că la implementarea acesteia s-a ținut cont de doleanțele utilizatorilor, dar și de standardele și bunele practici europeneAlinierea la prevederile aquis-ului comunitar constituie o prioritate pentru BNS, în special în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Elaborarea și testarea instrumentarului statistic, cu realizarea cercetării pilot privind Ancheta de conjunctură a fost realizată cu suportul Germaniei, prin intermediul proiectului finanțat de GET, fapt care îl apreciem mult”, a notat directorul general al BNS. De asemenea, Oleg Cara a menționat că pentru a avea o continuitate a datelor, BNS va colecta datele și pentru trimestrul IV al anului 2022, iar din anul 2023 cercetarea Ancheta de conjunctură va fi realizată în mod regulat, cu periodicitate trimestrială.

În același context, Victoria BLĂNUȚĂ, șef Secție analiză și prognozare macroeconomică a Ministerului Economiei, a apreciat efortul BNS în vederea implementării și desfășurării Anchetei de conjunctură. Totodată, a menționat că: „rezultatele timpurii sunt extrem de utile în procesul decizional, dar și în situații de criză pentru a anticipa evoluțiile viitoare ale economiei. Politicile bazate de dovezi sunt indispensabile întru determinarea obiectivelor prioritare de dezvoltare a economiei pe termen scurt, mediu și lung.

Potrivit lui Ricardo GIUCCI, directorul executiv GET, „elaborarea și lansarea Anchetei de conjunctură de către BNS oferă o bază pentru dezvoltarea unor indicatori de mare relevanță economică pentru factorii de decizie, mediul de afaceri și societatea din Republica Moldova. Echipa Economică Germană este bucuroasă că a sprijinit BNS în realizarea acestui sondaj bazat pe cele mai bune practici internaționale.

În cadrul evenimentului, participanții au fost familiarizați cu experiența Institutului pentru Cercetări Economice (Ifo) din Germania, prezentată de Klaus WOHLRABE, în vederea elaborării indicelui climatului de afaceri, în baza datelor Anchetei de conjunctură.

Ancheta de conjunctură a fost elaborată în conformitate cu „Ghidul utilizatorului Programul Comun armonizat al Uniunii Europene privind Anchetele de conjunctură în întreprinderi”. Aceasta este o anchetă calitativă (de opinie), al cărei obiectiv este, pe de o parte, colectarea informației privind evoluțiile economice actuale, pe de altă parte, previziunea evoluțiilor economice viitoare. Ancheta de conjunctură este complementară anchetelor statistice cantitative, de care diferă prin metodă și utilizare. Frecvența, rapiditatea și gradul de armonizare sunt principalele calități ale acestei anchete de opinie. Utilitatea anchetei de conjunctură este susținută de creșterea continua a solicitărilor de date din partea beneficiarilor interni şi externi. Ancheta de conjunctură măsoară în primul rând evoluția reală sau preconizată a rezultatelor activității profitului, care este forța motrice pentru dezvoltarea economică.

Informăm că, cercetarea statistică privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi a cuprins cca 2200 entități cu genul de activitate industrie, construcții, comerț și servicii de piață, care au informat despre situația reală, precum și așteptările în trimestrul viitor pentru unii indicatori, cum ar fi: venitul din vânzări, numărul de angajați, valoarea investițiilor etc. De asemenea, în cadrul cercetării au fost colectate și informații privind principalele cauze care limitează activitatea economică a entităților economice.

Materiale aferente:


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER