Biroul Național de Statistică și-a sporit capacitățile de a colecta și genera statistici conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene
Biroul Național de Statistică și-a sporit capacitățile de a colecta și genera statistici
conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene
Activitățile Proiectului „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat) au fost prezentate în cadrul unei conferințe de încheiere a proiectului, desfășurate astăzi, 5 iulie, la Chișinău. Proiectul a reușit să fortifice cooperarea instituțională între Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS) și o serie de instituții naționale europene responsabile de domeniul statisticii, și a avut o contribuție semnificativă la procesul de modernizare a Sistemului Național Statistic al Moldovei în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Proiectul a derulat în perioada 2019-2022 cu suportul financiar al Uniunii Europene și a avut drept obiectiv general alinierea statisticilor produse de BNS la normele și standardele europene, prin fortificarea rolului BNS de coordonator al Sistemului Statistic Național, consolidarea capacităților și abilităților tehnice ale specialiștilor BNS, și progresul continuu în procesul de armonizare la nivelul UE a metodologiilor și instrumentelor statistice.
La eveniment, organizat în comun de ParStat și BNS, au participat Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks; Secretarul general adjunct al Guvernului, Svetlana Țurcanu; Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Tomasz Kobzdej; Șeful adjunct de misiune al Ambasadei Italiei în Republica Moldova, Diego Randazzo; Președintele Oficiului central de statistică din Polonia, Dominik Rozkrut; Vicepreședintele Societății geografice italiene, Margherita Azzari; Șefa Direcției afaceri internaționale la Institutul Național de Statistică al Italiei (Istat), Marina Gandolfo; reprezentanți ai: autorităților publice centrale din țară, partenerilor de dezvoltare, societății civile, cercetători științifici, alți utilizatori de date statistice.
În debutul evenimentului, Oleg Cara, directorul general al BNS, a declarat: „Evenimentul istoric recent, de obținere de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la UE, presupune noi oportunități în vederea dezvoltării și prosperării societății, dar și responsabilități în creștere de a implementa reforme necesare în vederea asigurării parcursului european al țării noastre și edificării Europei la noi acasă. Aceasta, la rândul său, pune faţă de sistemul statistic naţional, sarcini majore întru armonizarea în continuare a statisticii naționale cu standardele și bunele practici europene, de transformări esenţiale în activitatea de producţie şi diseminare de statistici oficiale, precum şi de comunicare cu partenerii din amontele şi, în special, din avalul fluxului informațional. Remarcăm, că proiectul ParStat finanțat de UE a contribuit esențial la lansarea proceselor de modernizare a statisticii oficiale în corespundere cu bunele practici europene”.
„În Uniunea Europeană, colectarea și analiza corectă a datelor statistice, urmată de generarea datelor de înaltă calitate, reprezintă un proces important care stă la baza elaborării politicilor și a modului în care se iau decizii informate. Din aceleași considerente, UE a acordat sprijin Biroului Național de Statistică prin intermediul proiectului, care astăzi a ajuns la etapa finală. Cu suportul Uniunii Europene, Republica Moldova are la dispoziție o infrastructură statistică mai eficientă, modernizată și armonizată cu standardele UE. Cetățenii, la fel, pot beneficia de statisticile puse la dispoziție, fie în calitate de antreprenori, studenți, cercetători, jurnaliști și în multe alte domenii de activitate.” a declarat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
De menționat că, proiectul a susținut elaborarea și aprobarea unor reglementări privind identificarea și stabilirea producătorilor de statistici oficiale în Republica Moldova, în corespundere cu bunele practici europene. Chestionarele statistice în câteva domenii, printre care Chestionarul pentru Ancheta Structurală Anuală și Chestionarul privind utilizarea Tehnologiilor Informaționale în întreprinderi au fost actualizate în corespundere cu standardele UE. Proiectul a contribuit și la elaborarea unui nou eșantion-cadru pentru anchetele în gospodăriile casnice.
De asemenea, au fost dezvoltate aplicații informatice pentru utilizarea metodelor moderne de Interviu personal asistat de calculator (CAPI) și a instrumentelor Sistemului Informațional Geografic (GIS) pentru colectarea datelor georeferențiate despre clădiri, locuințe și adrese. Acestea au fost testate și utilizate pe 30% din teritoriul Republicii Moldova și vor servi pentru pregătirea următorului recensământ al populației și al locuințelor.
Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile realizate pentru îmbunătățirea diseminării datelor statistice și a interacțiunii cu utilizatorii. Grație asistenței UE, BNS a efectuat Sondajul de opinie online privind „Gradul de satisfacție al utilizatorilor de date cu produsele și serviciile statistice furnizate de BNS”, fiind primul din seria sondajelor online pe care BNS planifică să le desfășoare cu regularitate. O altă activitate importantă a Proiectului, prezentată la conferință, vizează designul și lansarea noii versiuni a site-ului Biroului Național de Statistică, cu funcționalități și instrumente noi de diseminare a datelor statistice și de comunicare cu utilizatorii și publicul larg.
De menționat este și acordarea sprijinului în vederea elaborării noii politici de resurse umane pentru BNS, cu înaintarea recomandărilor privind managementul resurselor umane. Pe durata proiectului, angajații BNS au avut acces la instruiri în diverse domenii de specialitate a statisticii oficiale.
Proiectul „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat) este parte a proiectului Uniunii Europene "Sprijin pentru Reforma Administrației Publice" (PAR) în Republica Moldova. Proiectul ParStat, beneficiar al căruia a fost BNS, a fost implementat de un consorțium dintre Societatea Geografică Italiană, împreună cu Institutele Naționale de Statistica din Italia, Polonia și Danemarca.
- Agenda
- Prezentări
- Cadrul juridic și coordonare statistică, Oleg Cara, BNS
- Cadrul de calitate și progresele pe metodologia statistică, Lilian Galer, BNS
- Informațiile geospațiale pentru statistica oficială, Pavel ȚÎȚU, BNS
- Sistemul Informațional Automatizat Integrat (Statistic)(IAIS), Vasile Bujor, BNS
- Diseminarea și comunicarea statisticilor oficiale: sondaje de opinie ale utilizatorilor și site-ul web al BNS, Lilia Racu, BNS
- Realizări în domeniul statisticilor economice, Iurie Mocanu, BNS
- Statistica SOCIALĂ: armonizarea cu acquis-ul UE, Aurelia Spătaru, BNS
- Lecții învățate, recomandări și calea de urmat, Elena Maleru, BNS
- Rolul datelor statistice în cadrul Infrastructurii Națională de Date Spațiale, Ivan Danii, ARFC
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER